Praf de stele…

S-a întunecat brusc în cameră, doar coala de hârtie e albă. Ca un strat subțire de zăpadă reavănă și neumblată. Ne privim languros, asemenea iubiților înainte de a se îmbrățișa. Caut s-o cuceresc din nou… Ce să-i șoptesc? mă întreb a nu știu câta oară. Constantin Noica îmi sare în ajutor: „Când scrii o carte, trebuie să ai o idee, însă când scrii un articol trebuie să ai mai multe idei.”
Așa că, de aici, de la gândul noician îmi încep truda…

*

„Scriu ca să provoc frica celor de care mă tem”, se confesează undeva regretatul Augustin Buzura. Mi-ar plăcea să pot mărturisi că scriu pentru a spori dragostea celor pe care îi iubesc… Chiar, ar trebui măcar să încerc!

*

Antoine de Saint-Exupéry spunea că „dacă vrei ca oamenii să devină frați, pune-i să construiască împreună un turn. Dacă vrei să îi faci să se urască, aruncă-le grăunțe.” Zâmbesc amar, păi José Saramago, printr-un personaj, are altă părere în Cain, una pe care i-o împărtășesc integral: „A spus că dacă ne-am apucat să facem turnul, mai încolo n-o să ne mai poată nimeni împiedica să facem ce vrem, așa că ne-a încurcat limbile și de atunci, după cum vezi, nu ne mai înțelegem. Și acum, întrebă Cain, acum n-o să mai fie nicio cetate, turnul n-o să fie terminat, iar noi, fiecare cu limba lui, n-o să mai putem trăi împreună ca până acum, Turnul puteți să-l lăsați drept amintire, o să vină o vreme când se vor face excursii peste tot ca să se viziteze ruinele. Probabil nici ruinele n-o să mai rămână din el, cică ar fi spus domnul că atunci când nu vom mai fi noi aici, va trimite un vânt mare să-l distrugă, și domnul zice, domnul face. Invidia e marele lui defect, în loc să fie mândru de fiii pe care îi are, preferă pizma, e clar că domnul nu suportă să vadă pe nimeni fericit. Atâta muncă, atâta sudoare pentru nimic.”
Și ce altceva decât dialogul din același volum: „Vrei să spui că domnul îi înnebunește pe oameni, întreabă Isaac. Da, de multe ori, aproape întotdeauna, răspunse Avraam” ?

*

Nepoții mei sunt încă mici. Îi privesc cu îngrijorarea vârstei în care m-am aburcat și mă rog să trăiesc într-atât încât să-i văd mărișori și să le dau sfaturile primite de părintele Rafail de la tatăl său, filosoful Constantin Noica: „Sunt atâtea de făcut în lumea aceasta! Dăruiți-vă, dăruiți-vă! Bucurați-vă și faceți ce vreți!”
O fi mult, o fi puțin ?…

*

„Noaptea, iubirea și vinul nu te îndeamnă la nimic cumpătat”, zice Ovidiu, poetul surghiunit la Pontul Euxin. Și de ce nu, nu ne ajunge cumpătarea de peste zi? Sătui de echilibristica diurnă, așteptăm să ne eliberăm de paznicii preazilnicelor compromisuri și să zburdăm în voie prin noi înșine și nu numai…

*

„Cei slabi au numai speranță, dar nicio scăpare”, e de părere Plinius cel Bătrân. Romancierul portughez José Saramago îl acompaniază parcă nu la fel de pesimist: „Speranța e ca sarea, nu hrănește, dar dă gust pâinii.”[1] Așadar, poftă bună !

*

Citesc și recitesc de câteva ori fraza adânc meșteșugită de Dimitrie Cantemir: „Unui lucru fără cale, cale dând, multe lucruri fără cale se vor naște prea curând.” Mă căznesc să o înțeleg în toată construcția ei tainică…

*

Portretul făcut de I. L.Caragiale lui Mihai Eminescu n-are cusur, e o mică bijuterie: „Niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru. Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz, blând și aspru, mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate: aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură – fericită pentru artist, nenorocită pentru om !”[2]

*

„Munca e un băț cu două capete: de-o faci pentru oameni care merită – fă-o temeinic, de-o faci pentru proști – fă-o de mântuială, de ochi lumii.”[3] Dar cine este în stare să-i aleagă fără a greși pe proști din marea mulțime ? Aleksandr Soljenițîn tace…

*

Cândva, un dulgher elvețian a scrijelit pe frontispiciul căminului său următoarele cuvinte: „Casa este sufletul celui care o locuiește.” Parafraza Angelei Martin este seducătoare: „Biblioteca este sufletul celui care o citește.”

Din păcate, bibliotecile au devenit muzee nefrecventabile, arar se mai încumetă vreun curios să le calce pragul. Și, odată cu ele, dispar și sufletele. Doamne, mă sperie lumea lipsită de biblioteci și de suflete! De aceea sunt de acord cu Ștefan Mitroi: „Lumea de azi e ca un tren care se învârte în jurul cozii. Se învârte, se învârte, e un tren care mușcă din el, ca un șarpe. S-ar putea ca trenul ăsta să se ciocnească de el însuși. Asta e tendința – să se ciocnească de el însuși. Se duce, se duce până se prinde din urmă și se izbește de el însuși. Și se alege praful.”[4]

Praf de stele imortele,
Praf de oameni stinși pe veci
Și-adormiți în ceruri reci,
Praf de stele albăstrele…
Praf de stele gălbenele,
Praf de stele pâlpâind
Sub un brad, mândru colind,
Praf de stele crăciunele…


[1] Eseu despre luciditate
[2] Cătălin Cioabă, Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani
[3] O zi din viața lui Ivan Denisovici
[4] Interviul acordat lui Florian Saiu în Evenimentul zilei


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Praf de stele…”

  • ‘Munca e un băț cu două capete’

    la un capat e mult, la celalalt putin.
    cind muncesti, inclini batul…, dar echilibrezi balanta.
    in rest…munca e in zadar.
    Creatia e asemenea celui care a Creat-o, adica desavarsita. n ai ce sa mai adaugi, n ai ce sa mai scoti. tot ce de de facut e sa inclini batul, dar asta nu e facere, ci nonactiune.
    cele care echilibreaza balanta sint dorintele. deci azi se proiecteaza un tip de dorinte, in viitor, iar cind dorintele se vor implinii, dau greutatea potrivita, realitatii.
    si ce faci prin tine insuti tot sa inclini batul, ca Omul e Oglinda Sfintei Treimi, nu mai e nimic de Facut nici cu Omul. inclinind batul, echilibrezi balanta. creca asa ne deprindem cu Masura Omului…

  • ‘S-a întunecat brusc în cameră’
    …in intunericul cel mai adinc se poate intrezari inima luminii

    Inima lui Yang este insusi Yin, adica Nemiscarea lui Yin
    Inima lui Yin este chiar Yang, adica Nemiscarea lui Yang

    daca vrei sa dai de esenta luminii, se prea poate s-o cauti in cel mai adinc intuneric.
    ca pe vremurile astea, in care cele mai stralucitoare diamante se gasesc in gunoaie,…deci pacolo trebuie sa cauti, prin gunoaie

  • „Lumea de azi e ca un tren care se învârte în jurul cozii. Se învârte, se învârte, e un tren care mușcă din el, ca un șarpe. S-ar putea ca trenul ăsta să se ciocnească de el însuși. Asta e tendința – să se ciocnească de el însuși. Se duce, se duce până se prinde din urmă și se izbește de el însuși. Și se alege praful.”

    lumea de azi e…ce se gaseste intre locomotova si coada unui tren care se invirte in jurul cozii…
    s-ar putea ca trenul sa se ciocneasca de el insusi, strivind Civilizatia, …toate Civilizatiile au fost strivite.
    sau…sa vezi minune, trenul reuseste sa si mestece coada, iar asta doar pentru ca Civilizatia…aia dintre locomotiva ci coada…de care ar fi urmat sa se izbeasca a Inventat…Perpetuum Mobile. adica Nemurirea,…tot aia.

  • “„Noaptea, iubirea și vinul nu te îndeamnă la nimic cumpătat”, zice Ovidiu, poetul surghiunit la Pontul Euxin. Și de ce nu, nu ne ajunge cumpătarea de peste zi? Sătui de echilibristica diurnă, așteptăm să ne eliberăm de paznicii preazilnicelor compromisuri și să zburdăm în voie prin noi înșine și nu numai…”

    Like!

  • „Niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru. Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz, blând și aspru, mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate: aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură – fericită pentru artist, nenorocită pentru om !”

    ‘Bine SI Rau’
    daca e doar bine, nu e Binele
    daca e doar rau, nu e Rau

    pesemne ca Eminescu purta o exprimare a absolutului…

  • Nadejdea e ceva care…te impinge?…sau te atrage?!
    cea mai departata exprimare a Nadejdii sta in ultima suflare a Creatiei. care e si prima, ca Alfa e si Omega.
    deci creca esti si impins dar esti si tras. faza e ca esti… asa, dar de dincolo de Timp

  • turnul a fost o stiinta, dar mai intai a fost o dorinta.
    cel mai inalt turn posibil este o dorinta. iar el e inalt pina la la cel mai adinc sine, sau pina la Cer.
    deci turnul merge pe doua cai, spre echilibrare. una te duce pina la Cer, iar cealalta te duce pina la Cer. ca si cum te ar duce in fata unei usi ferecate,…care e ca o Moneda.

    cel mai inalt turn, adica dorinta, a omului, este, creca, Nemurirea.
    cea mai tare faza e ca dorintele, in Creatie, se implinesc. daca nu acum, atunci cindva…pina la sfirsitul veacurilor,
    dar ce se stie despre dorine e ca se implinesc negresit. chit ca se vor aduna cu altele, se vor scade din altele…

    cel mai inalt turn e Nemurirea.
    cel mai inalt turn e Vesnicia.
    care dintre ele e mai inalt? pai…sint gemene. intrebarea e care dintre ele e primul?!:))

  • privind o coala alba, ca ntr o oglinda, unii vad o idee, altii mai multe…
    si creca mai sint unii, care vad Totul. dupa care incep sa daruiasca Nume, Totului.
    astfel s-au nascut cele 10000 de cuvinte. adica din Cuvint.

  • ‘Din păcate, bibliotecile au devenit muzee nefrecventabile, arar se mai încumetă vreun curios să le calce pragul. Și, odată cu ele, dispar și sufletele. ‘

    Din păcate, bibliotecile sinelui au devenit muzee nefrecventabile, arar se mai încumetă vreun curios să le calce pragul. Și, odată cu curiosii, dispar și sufletele…

  • “Biblioteca este sufletul celui care o citește.”

    Sufletul e biblioteca celui care cu adevarat citeste.

    Sa te citesti pe tine insuti…
    Biblioteca, aia care conteaza, esti tu insuti.

    Multe vor mai fi scrise, dar doar in bibliotecile lumii mari,
    ca in bibliotecile inimii tale e scris deja, Totul.
    Totul nu se citeste, se descopera. Adica…e putin acoperit si trebuie descoperit.
    Adevarul descoperit la un colt e descoperit plenar.

  • ‘ Doamne, mă sperie lumea lipsită de biblioteci și de suflete! ‘

    oare ce biblioteci citeste omul, mai inainte sa se nasca ?
    si…dupa ce a citit…omul, ca pe om l a citit, deci dupa ce s-a nascut, de ce refuza bibliotecile sinelui, care contin Totul, preferindu le pe cele…clasice, deja, dar care l proiecteaza pe Totul la Infinit?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Traian Băsescu: „Anticipatele sunt la mâna PSD”
Circulă pe Net
Filmele lui decembrie ’89 comentate de Ion Cristoiu