Prea puțină mândrie, prea multă prejudecată

Mă angrenez, uneori, în dorințe și lucruri pe care mi le doresc realizabile, nu din orgoliu, ci din năzuința de a aduce bucurie unor oameni, de a vedea zâmbete pe chipuri triste, de a oferi o rază de soare și speranță că vom depăși aceste etape grele ale existenței noastre. Dar nu e atât de ușor să faci diferența dintre orgoliu și mândrie, dintre orgoliu și frustrare.

Astăzi am ales să vorbesc despre orgoliile duse la extrem, excesele de acumulare a unor dezamăgiri transformate în frustrări, despre ceea ce întâlnesc zilnic și pare o nesfârșită luptă cu morile de vânt.

Orice realizare a unora este frustrarea altora. Suntem atât de ranchiunoși și închistați în întuneric, încât nu putem să ne bucurăm de absolut de nimic din jurul nostru. Nici de o rază de soare, de un ciripit suav de pasărele, de bucuria și râsetul nevinovat al unui copil, nici măcar de un moment de relaxare în natură.

Folosim atât de des expresia „ia uite și la asta ce frustrată este!” sau „e frustrat rău, nu vezi cum sare cu gura?”. Cu adevărat, frustrarea este parte a zilelor noastre, parte din viața noastră, fiind o emoție negativă puternică, rezultatul faptului că suntem plini de ciudă când lucrurile nu sunt așa cum ne dorim. Majoritatea dintre noi legăm frustrarea de eșec, iar tristețea eșecului este reacția normală a orgoliului.

Orgoliul este suma părerilor bune, exagerate uneori, despre noi sau, mai cu seamă, forma maximă de vanitate, suficiență, trufie, iar frustrarea ar trebui să fie cea care să ne conducă la progres , nu la traumă, dacă percepția ar fi referitoare la îndeplinirea unor dorințe, nu neapărat a unor nevoi. Nevoile trebuie realizate, dorințele nu neapărat.

Și, privind în jurul nostru, vedem aceste tipologii de oameni în fiecare zi, aproape la fiecare pas. Păcat că nu reușim să facem diferența dintre orgoliu și mândrie. Mândria este o calitate, este acel sentiment de satisfacție, de bucurie, de încredere în propriile calități, de mulțumire.

De cele mai multe ori venim și fluturăm definiția greșită: am luat decizia asta, pentru că sunt un om mândru. Nimic mai greșit! Cele mai proaste hotărâri, atât în viața de familie, cât și la muncă, le luăm din orgoliu și din frustrare, nicidecum din mândrie.

Iar teama de eșec și neîmplinire nu duce decât la renunțarea de a mai face ceva. Ce e mai facil decât să te așezi liniștit pe o canapea sau într-un colț de birou, fără să mai faci nimic, să lași să treacă viața pe lângă tine doar de teama de frustrare cauzată de un eventual eșec? Să îi lași pe alții să se lupte și să răzbată, ca apoi să chicotești că nu fac nimic bine, că dacă ai fi fost tu, totul ar fi fost perfect.

Tot ceea ce am întâlnit în ultima perioadă m-a făcut să cred că este mult mai ușor să nu faci nimic, bravând că ești un om orgolios și nicidecum un om mândru, dornic de a te implica și a culege roadele reușitelor tale. Nefăcând nimic, nu poți fi frustrat.

Cred că această fugă de responsabilitate, ascunsă sub un orgoliu dus la extrem, este, de fapt, scuza perfectă de a te dezice de orice responsabilitate, de orice asumare, scuza de a arunca cu noroi în cel ce luptă și crede că lucrurile pot fi transformate.