Premierul Ionel Brătianu în 1927: Puterea presei e de temut!

1 octombrie 1927 e una dintre acele date mai puțin știute azi, pentru că o copleșesc, din anii interbelice, alte date, mai răsunătoare prin consecințele directe asupra realităților românești, dar care merită un loc atît în Istoria României, cît și în Istoria Presei Române:
La București se deschide Congresul Presei Latine.

Organizatorul acestei manifestări internaționale a fost Trustul Universul, condus de Stelian Popescu. Despre Congres ne aduc amănunte Memoriile lui Stelian Popescu tipărite în anul 2000 la editura Albatros sub titlul Amintiri:

„Instalarea la cîrma statului din nou a guvernului liberal numai după un an al guvernării Averescu nu era privită cu ochi buni nici în țară, nici în străinătate, cu toate greutățile, cu urmări, după moartea Regelui Ferdinand. Opinia publică din țară, după marea agitație a Partidului Național Țărănesc, ar fi voit ca acest partid să vie la putere, iar străinătatea, unde acest partid avea o presă foarte favorabilă, dat fiind programul său democrat de stînga, era, de asemeni, contra regimului liberal.

În diferite rînduri, eu am propus lui Ion I.C. Brătianu ca să caute a-și crea o atmosferă mai bună în străinătate, dar el nu prea da mare importanță acestei chestii. În cele din urmă, am reușit să-l conving că un congres de presă străină la București ar fi un prilej minunat de a se schimba atmosfera rece a presei străine. El a acceptat și atunci eu am invitat Asociația Presei Latine de la Paris ca să vie să-și ție congresul anual la București. Oferta mea a fost primită și congresul a fost fixat pentru ziua de 1 octombrie 1927. Au luat parte la el peste 100 (una sută) ziariști din toate țările latine ale Europei și ale Americii. Erau de la toate marile cotidiane din marile centre și capitale latine și dintre cei mai reputați ziariști, [din] cari și foști miniștri. Succesul congresului a fost desăvîrșit și toți ziariștii ce au fost la București, după ce au fost plimbați prin toată țara și provinciile alipite, s-au înapoiat în țările lor și au făcut reportagii luni întregi despre România și asupra persoanelor și celor ce au văzut în țară.

Congresul a fost sub președinția de onoare a mea și în afară de discursul meu, primul ministru Ion I.C. Brătianu a pronunțat un discurs care a mișcat profund pe ziariști și l-au făcut simpatic, de unde pînă aci era uneori indiferent, alteori ostil.

Cheltuielile congresului s-au ridicat la 2 milioane și jumătate de lei, din care un milion și jumătate l-a dat guvernul, iar restul de un milion, fiindcă cheltuielile nu se totalizaseră pînă la moartea lui Ion Brătianu, după moartea lui, Vintilă Brătianu a refuzat să le plătească și le-am plătit eu de la «Universul».”

Despre Congres au publicat ample relatări și comentarii semnate de lideri de opinie ai vremii nu numai Universul, dar și alte publicații de renume, unele precum Adevărul ostile Trustului condus de Stelian Popescu, dar și Guvernului liberal Ionel Brătianu, din care făcea parte, ca ministru al Justiției, și Stelian Popescu.

Sîmbătă, 1 octombrie 1927 (ceea ce înseamnă 30 septembrie 1927, după amiaza, pentru că ziarele erau antedatate), Adevărul apare pe prima pagină cu prezentarea marilor jurnaliști străini prezenți la Congres, dar și cu textul redacțional Soyez les bien – venus! tipărit în franceză și română.

Relatările din Adevărul, din Universul, din întreaga presă de la noi schițează o mobilizare deosebită a Guvernului pentru ca participanților străini la Congres să li se creeze impresia unei Sărbători a poporului român, a unei simpatii deosebite față de jurnaliștii oaspeți. Trenul cu oaspeții intră în țară pe la Jimbolia vineri, 29 septembrie 1927. Delegații sînt însoțiți de Richard Franasovici, secretar general al Ministerului de Interne. La Jimbolia trenul e întîmpinat de autoritățile locale și de ziariștii timișoreni. Ține un discurs Pamfil Șeicaru, special venit pentru asta de la București. În gara Caransebeș congresiștii sînt salutați de primari și de numeroși elevi. Adevărul descrie pe larg primirile de pe traseu:

„Trenul în care se aflau ziariștii străini a sosit la Turnu Severin la orele 12 jumătate.
La Turnu Severin oaspeții au descins din vagon și au plecat în oraș unde au vizitat instituțiile mai de seamă. Publicul le-a făcut o foarte frumoasă primire. Pe tot parcursul drumului erau înșirați elevii de la toate școlile.
Ziariștii au fost conduși la ruinele Podului lui Traian, unde d. profesor Bărbătilă le-a dat toate explicațiile.”

Seara, la Teatrul din Turnu Severin, autoritățile locale dau un banchet. După care congresiștii se urcă în tren.
În gara Craiova, cînd trenul oprește în stație – scrie Adevărul – „Pe peronul gării se aflau toate oficialitățile, public numeros și foarte mulți săteni”. Primarul Craiovei rostește cuvîntul de bun sosit. Răspunde în numele jurnaliștilor Augusto de Castro, fondatorul Asociației Presei Latine, membru al Academiei Portugheze, ministrul Portugaliei pe lîngă Vatican. Pe peron se organizează un bufet.

Potrivit reportajului din Adevărul:

„Oaspeții au sosit în Capitală la ora 12 jumătate noaptea. Trenul era frumos împodobit cu drapelele tuturor țărilor latine.”

Pe peron congresiștii sînt primiți de reprezentanți ai Guvernului: Al. Duiliu Zamfirescu, secretar de Legație, delegat al ministerului de Externe, Stelian Popescu, în postura de ministru al Justiției, prefectul Poliției Capitalei, senatori, deputați, și după Adevărul „un mare număr de gazetari de la toate ziarele din Capitală.”

Vineri, 30 septembrie 1927, Municipalitatea București dă un banchet în cinstea participanților. Banchetului îi urmează o întîlnire la Academia Română, un moment de reculegere la Mormîntul Eroului Necunoscut și o vizită la Muzeul Militar.

Sîmbătă, 1 octombrie 1927, la Fundația Carol din București are loc ședința de deschidere a Congresului. Sînt prezenți toți membrii Guvernului și membrii Corpului Diplomatic din țările latine. Cuvîntul de deschidere e ținut în franceză de premierul Ionel Brătianu. Stelian Popescu e ales cu aclamații președintele Congresului. După partea festivă are loc un banchet la Athénée Palace. Apoi încep la Sindicatul Ziariștilor lucrările propriu zise. Seara, congresiștii au beneficiat de o reprezentație de gală la Teatrul Național, în care s-a prezentat și primul act din Apus de soare, cu Nottara în rolul principal.

A doua zi, 2 octombrie 1927, tot la sala Sindicatului Ziariștilor, continuă lucrările Congresului. La 5 și jumătate după amiaza, Legația Franței la București a organizat un Garden Party, la care a participat și I.G. Duca.
Seara I. G. Duca, ministrul de Interne, a dat un banchet la Cercul Militar, la care au fost prezenți și alți membri ai Guvernului Liberal. Banchetul s-a încheiat la miezul nopții.

Congresul se încheie luni, 3 octombrie 1927. După cuvîntarea lui Stelian Popescu, delegații sînt invitați la un banchet dat de ziarul Universul.
Printre altele, alături de importanța Congresului, editorialul ziarului Adevărul din 1 octombrie 1927 Soyez les bien – venus! dezvăluie un fapt important legat de manifestare:

Guvernul Ionel Brătianu folosește Congresul pentru a oferi ziariștilor străini cunoașterea trecutului și a prezentului românesc:

„România e mîndră că adăpostește în Capitală și că plimbă de-a lungul provinciilor sale pe ambasadorii luminați ai popoarelor Dreptului, Binelui, Artelor, Frumseții, ai căror zei sunt aceia ai limpezimii, ai inteligenții și ai grației.”

În Amintirile sale, Stelian Popescu pune și el accentul pe folosirea Congresului pentru a se face propagandă României:

„Succesul congresului a fost desăvîrșit și toți ziariștii ce au fost la București, după ce au fost plimbați prin toată țara și provinciile alipite, s-au înapoiat în țările lor și au făcut reportagii luni întregi despre România și asupra persoanelor și celor ce au văzut în țară.”

Într-adevăr după Congres, ziariștii străini pleacă prin țară într-un turneu de cunoaștere a realităților românești. În noaptea de 3- 4 octombrie 1927 ajung la Brăila. De aici traseul cuprinde Galați, Slănic, Băicoi, Moreni, Câmpina, Breaza, Sinaia, Brașov, Cîmpulung, Florica, Pitești, Curtea de Argeș, Mânăstirea Horezu, Defileul Jiului. Ultimul popas, pe 7 octombrie 1927, are loc la Petroșani. O publicație postdecembristă din Valea Jiului, Ziarul Văii Jiului, dedică un amplu articol în numărul din 2 martie 2012 evenimentului din 7 octombrie 1927. Scenariul primirii va fi publicat într-o ediție specială a Gazetei Jiului din 7 octombrie 1927. E ceva greu de imaginat azi în materie de mobilizare. Citez din articolul publicat de ediția postdecembristă:

„La orele 7 ieşirea unei delegaţii la Livezeni, care va opri pe congresişti, spre a se forma în mod compact întreaga coloană de automobile, în număr de circa 40, cari vor continua după aceea să intre în oraş, unde primirea oficială se va face la intrarea în oraş, spre Livezeni. Vor lua parte la primire toţi şefii de autorităţi cu întreg personalul din subordine şi corporaţia Meseriaşilor. Vor asista pe ambele părţi ale străzii principale liceul de băieţi, şcoala secundară de fete, cu drapele ale tuturor ţărilor reprezentate la congres, şcoala minieră, muncitorimea, cu lămpile aprinse în mână, instituţiile publice şi toate celelalte clădiri vor arbora drapelul tricolor, însoţit de celelalte drapele ale ţărilor latine şi vor împodobi tot parcursul cu brad, flori şi iluminaţii eletrice. Soc. Petroşani va oferi un banchet în cinstea şi onoarea oaspeţilor.”

După Petroșani delegații merg pleacă cu trenul la Turnu Severin de unde iau vaporul pînă la Belgrad.
În seria de manifestări menite a face cunoscute ziariștilor străini realitățile românești se înscrie și tipărirea în limba franceză a unor broșuri de cunoaștere a României. Una dintre ele, purtînd mențiunea „Publié par le Secretariat du Comité dʼorganization”, se intitulează La Roumanie. Petite Guide pour le voyage et les excursions en Roumanie des participants au Cogres de la Presse Latine. Bucarest. 1927. Alta e consacrată Presei române.

Pe pagina de gardă scrie în franceză:

„Congres de la Presse Latine. Bucarest, Octobre, 1927. La Presse Roumaine”.

Jos, precizarea:

„Publié par le Secretariat du Comité dʼorganization”

Sub titlul schița unui sumar:
Scriu în variantă românească:

„Primii jurnaliști români – Un pic de Istorie – Situația actuală – Concluzie – Catalogul Expoziției dedicate presei române (la Academia Română).”

Strădaniile Guvernului Ionel Brătianu nu rămîn fără rezultate. Adevărul din 21 octombrie 1927 consemnează în articolul Presa franceză despre România:

„Ziarul «Avenir» publică un articol al d-rei Gabrielle Reval care expune impresiile culese în România cu prilejul congresului presei latine. «România întreagă oferă o imagine de muncă, de respect al tradiţiunilor şi totodată de dragoste de progres»“, scria jurnalista franceză, care a fost impresionată de faptul că «La Bucureşti există un monument ridicat în amintirea francezilor care au alergat în ajutorul României cotropite»”.

Cuvîntarea lui Stelian Popescu, prezentat de Universul ca Ministru al Justiției, se vrea un elogiu al românismului. Citez:

„Istoria noastră e martoră că în acel colț al Europei, departe de grupul mediteranean al rasei latine, am apărat aci înconjurați de neamuri profund deosebite, ca pe un sfînt tezaur, virtuțile care alcătuiesc podoaba și solidaritatea rasei noastre.

În timp ce [în] Occidentul Europei de-a lungul Evului Mediu latinul și-a păstrat tradiția și continuitatea vieții intelectuale, la noi firul acestei tradiții s-a rupt din cauza năvălirii barbarilor.

Împotriva slavonismului și grecismului claselor conducătoare, geniul popular, care avea adînci rădăcini în latinitate, nu putea să nu iasă la lumină.
De-abia la începutul veacului al XVIII-lea cultura noastră, revenindu-și la izvor, și-a reluat calea firească.

Sîntem cei mai mici dintre frații noștri latini, atît din punct de vedere al originii îndepărtate pînă la Traian, cît și din punct de vedere al civilizației latine.
Dar revendicăm pentru noi meritul de a fi păstrat acest caracter latin așa de adînc înfipt în întăriturile Carpaților și revendicăm, apoi, înflăcărarea și emulația de a ne ridica la nivelul fraților mai mari, a căror explicație mai emoționantă nu o găsesc decît în simpatia profundă pe care o citiți în inimile și privirile noastre. ”

(Universul, nr. 230, luni, 3 octombrie 1927)

Ionel Brătianu face evenimentul numărul unu al Congresului nu numai prin deschiderea reuniunii, dar și prin conținutul Cuvîntării.
Textul a fost tipărit în traducere în Universul de luni, 3 octombrie 1927 și în Adevărul de marți, 4 octombrie 1927. Diferența de ediții se explică prin faptul că Adevărul nu apărea lunea.

Adevărul, care reproduce discursul în varianta românească – discursul a fost ținut în franceză – vede în prezența lui Ionel Brătianu la Congres un fapt ieșit din comun. Dreapta sus, pe prima pagină, unde în presa interbelică se publicau texte ironice, ziarul publică:

„D-l Ionel Brătianu a deschis personal lucrările presei latine…
…Drept compensație pentru faptul că nu deschide niciodată ziarele!…”

Deoarece e vorba de o traducere am întocmit o variantă românească prin compararea discursului în franceză (înregistrat pe un disc aflat la Academia Română) cu cele două traduceri nițel diferite din cele două ziare:

„Doamnelor și Domnilor,
În numele guvernului român, am onoarea să vă urez bun venit.

România este deosebit de fericită să vadă congresul dv. adunat în Capitala sa; ea primește astăzi prieteni veniți de departe, dar care sînt apropiați prin legături de sînge, care ne sînt scumpe.

Salut în dv., Doamnelor și Domnilor, un factor esențial de civilizare a lumii, căci înfățișați acest factor printr-un îndoit titlu:
Sunteți latini și sînteți organul și inspiratorul opiniei publice.

Un înțelept a zis odinioară că vorba e cel mai bun și cel mai rău dintre daruri. Parcă aud pe răutăcioși susținînd că Esop ar fi spus-o despre presă, dacă ea ar fi existat în acele vremuri.

Mă grăbesc să adaug că pentru cei care cunosc caracterul adunării dv., alternativă nu poate fi, primul termen e singurul admisibil, căci puneți toată știința dv., care e o artă, în slujba celor mai nobile cauze.

De temut e puterea pe care o mînuiți!
Putere totuși aproape divină cînd forța Dionisiacă a presei se îmbină, sub scutul Minervei, cu liniștea apoloniană a clarității și a ordinei Latine.

Înrîurirea tot mai preponderentă pe care democrația o atribuie opiniei publice a sporit în consecință puterea dv. E just să se constate raportul indispensabil ce trebuie să existe între autoritatea ce revine celor ce alcătuiesc opinia publică și conștiința răspunderilor ce o astfel de putere o implică. Noțiunea de echilibru și proporție, care este una din însușirile stăpînitoare ale spiritului Latin, n-ar putea lipsi celor ce sînt cea mai vie manifestare a acestuia.

Gîndirea latină, dintre toate cele ce au inspirat popoarele, este cea mai puțin himerică.
Îndreptată cu totul spre viitor, are împlîntate rădăcini adînci într-un strălucit trecut. Într-o vreme cînd forțele împreunate ale anarhiei intelectuale și sociale amenință temeliile chiar ale acestei civilizațiuni greco-latine – cinstea Europei – ea înalță îndoitul meterez – care de-a lungul veacurilor a făcut mărirea Romei:
Principiul Ordinii și principiul Dreptului.

Revoluția franceză a adăugat acestei moșteniri a Cetății Eterne triumful principiului democratic în înfățișarea sa sănătoasă, tot așa de potrivnic rătăcirilor demagogice, cît și arbitrarului tiraniei.

Născută din unirea fecundă a celei mai glorioase dintre tradiții cu pasiunea arzătoare pentru progres, forța tractoare a latinității n-are hotare; opera ei a încetat de mult a mai fi apanajul unei singure rase și al unui singur continent. Ea a devenit expresia cea mai înaltă a culturii și civilizației universale.

Însușirile creatoare și ordonate ale latinității au contribuit astfel mai mult decît orice la progresul general și i-au dat acest titlu de glorie cu care se mîndresc toți cei ce au avut cinstea să primească în veci neștearsa înrîurire romană.

Aduceți cu dvs., Doamnelor și Domnilor, izvorîtă din istoria nobilelor dvs. patrii, mărturia strălucită a misiunii latine în viața omenirii; dar nicăieri mai mult decît în România nu veți găsi dovada de netăgăduit a trăiniciei caracterului rasei.

Împrejurările nenorocite care au așezat poporul nostru la răspîntia năvălirilor, care păreau făcute să-l nimicească, n-au izbutit decît să-i întărească conștiința și să-i facă cu atît mai scumpe originea și naționalitatea.

Într-o tragică izolare – în mijlocul unei neîncetate vîltori – abia cu un suspin în accent, românul a afirmat timp de 18 veacuri: «Sînt român» (vii aplauze).
Acest popor și-a înfăptuit, în sfîrșit, unitatea națională, după atîtea vicisitudini, în timpul cărora n-a încetat să lupte și să sufere pe acest hotar, în spatele căruia a putut Europa să se dezvolte.

Azi, stăpîn pe ursita lui, va putea, la rîndu-i, să participe în chip activ la progresul acestei civilizații și să împlinească în Răsăritul Europei destinul pe care îl determină însușirile rasei lui și situația geografică.

Ca să-și îndeplinească misiunea are nevoie de pacea pe care i-o asigură înăuntru ordinea și justiția socială, în timp ce respectarea tratatelor și dezvoltarea raporturilor prietenești internaționale trebuie să asigure liniștea generală.

Pentru opera această de armonie socială și de pace între popoare, nimeni nu poate contribui mai cu folos decît presa pe care o reprezentați.
Îi fac cele mai călduroase urări să-și poată îndeplini menirea, sarcina pentru binele omenirii și al civilizației.

Sunteți presa, presa latină – noblesse oblige.”

Textul surprinde printre altele prin două elemente:
Elogiul românismului și recunoașterea puterii întruchipate de presă. 1927 e anul morții lui Ionel Brătianu. Peste o lună și ceva, la 24 noiembrie 1927, marele om politic moare în împrejurări absurde. Întreaga sa carieră de pînă la Congres a fost văzută de contemporani ca stînd sub semnul nepăsării, dacă nu al disprețului față de presă. Și deodată, într-unul din ultimele sale discursuri, marele Ionel Brătianu recunoaște puterea presei. Momentul e atît de surprinzător încît Adevărul din 4 octombrie 1927 simte nevoia să-i consacre comentariul de pagina întîi. Merită reproducerea în întregime, pentru că e și o pledoarie pentru puterea presei din partea unui ziar democrat:

„Confesiunea d-lui Brătianu
«Puterea presei este de temut»

Primul ministru a făcut presei latine onoarea de a descinde din Olimp, spre a ține discursul de deschidere a congresului.

Salutînd pe congresiști, d. Ionel Brătianu a făcut o declarație surprinzătoare: «presa este organul inspiratoarea opiniei publice și puterea ei este de temut». Surprinzătoare este această declarație pentru noi, nu prin ideea ce o exprimă – idee admisă de toată lumea, idee aproape banală; ci prin dezvăluirea unui colțișor din sufletul omului, pe care noi și toată lumea românească l-am cunoscut ca guvernant à poigne, nepăsător de ce crede opinia publică și de ce spun inspiratorii ei.

Dar, în această manifestare democratică a primului ministru, trecutul care-l apasă și ideile în care s-a format, scapără o ciudată lumină. «Puterea presei este de temut». De ce? Iată o vorbă care nu s-ar putea înfiripa pe buzele unui om convins de binefacerile și rolul imens al presei.

Cine are să se teamă de puterea presei, care stă exclusiv în tăria adevărului, a criticei obiective? Cine?

Păzitorii credincioși ai interesului obștesc, cei respectuoși față de ordinea legală n-au a se teme. Puterea presei le este totdeauna un ajutor, un sprijin. Inspiratoare și secondată în acest timp, presa le pune imensa ei forță la dispoziție în realizarea frumoaselor lor țeluri. Puterea presei poate fi temută numai de acei guvernanți care se abat de la lege și privesc interesul obștesc printr-o prismă streină opiniei publice. Și d. Ionel Brătianu a dovedit, nu o dată, că este dintre aceștia. Numai așa se explică această frază, bizară, inadmisibilă în gura unui democrat.

Un guvernant, care vrea să conducă EL, după ideile LUI – adesea în conflict cu sentimentul opiniei publice – poate să se gîndească la răspunderea ce-și asumă și să se teamă de critica ce i s-ar face. D. Ionel Brătianu are temeinice motive să se teamă de puterea presei, cu atît mai mult cu cît se crede și cu cît este, de fapt, mai puternic. Guvernanților «tari», presa le poate inspira teamă și acesta este unul dintre importantele ei roluri, chiar cînd «tăria» mînuitorilor puterii executive îi creează un regim de țărmurită libertate.

Nici nu se putea ca, în omagiul adus presei de către d. Ionel Brătianu, să lipsească această idee atît de firească sufletului unui dictator.

Aceasta nu ne va împiedica, totuși, să admitem că primul nostru ministru – deprins a deține în degetul lui mic cele trei puteri «separate» în stat – a adus un omagiu celei de-a patra. Și ne bucură realmente, că d-sa, care nu se prea deranjează să se prezinte în fața puterii legiuitoare – poate, pentru că puterea ei nu este de temut – a venit în mijlocul ziariștilor congresiști.”