Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Presa – sub puterea birocrației de partid și de stat

Un trumpist. Pînă a lua la mînă cărțile cumpărate de la Mica Valahie n-am știut că Iurie Roșca e unul dintre stîlpii trumpismului din Republica Moldova, dar și de la noi. Editura Mica Valahie i-a scos culegerea de articole, eseuri și interviuri intitulată Ortodoxie și naționalism economic. Postfațată de directoare, cartea spune totul chiar prin Cuprins. Citez:

„ACUM sîntem liberi să fugim cu toții din țară!, De la comisarii bolșevici la cei europeni, Rețeaua «coloanei a cincea» scuipă din nou obrazul lui Hristos (Moța zicea mai metafizic Se trage cu mitraliera în obrazul lui Hristos), De la deportările staliniste la cele liberale, Desuveranizarea sau starea de impotență a guvernelor naționale, Noul tandem: proprietarii străini și administrație aborigenă”.

Încerc să-mi amintesc dacă am citit undeva, cîndva, despre convertirea lui Iurie Roșca. Nu-mi amintesc. Și mă întreb fără a împărtăși exagerările sale:
De ce sînt boicotate astfel de cărți? De ce nu se discută la noi despre colonizarea Estului de către Vest, știind din Istorie că Marile Puteri n-au scrupule cînd e vorba să pună la slugărit țările mici, cînd am văzut sute de filme făcute chiar de occidentali despre cinismul ticălos al companiilor transnaționale? De ce nu se face în România un film despre asuprirea angajatului român de către Marile Companii?

De mai mult timp m-am gîndit să dau un răspuns.
Presa interbelică avea drept patroni mari gazetari români. Există în România postdecembristă vreun exemplu de Trust românesc de proporții precum Curentul, Universul, Adevărul?
Firește că nu există.

Puterea în România a trecut în mîinile unei junte de sergenți majori, au fost lichidați și ultimii capitaliști români. Ne-am întors la anii comunismului cînd presa era sub puterea birocrației de partid și de stat. Asta pe de o parte. Pe de alta, dacă nu sînt bani pentru presă în România, presa e hrănită de capitalismul occidental prin intermediul unor ONG-uri suspecte. Cum să nu scrii așa cum crezi că vrea Mogulul din străinătate?

*

Averi necinstite. Din Publicistica imediat postbelică a lui Arghezi, din care tot citesc fără s-o mai termin, rețin, pentru actualitatea sa postdecembristă, un fragment din tableta De ce se teme toată lumea, Adevărul, 1 noiembrie 1946, despre averile dobîndite pe căi necinstite:

„Se va hotărî odată şi odată, vreo gazetă, să-şi ia un rol ingrat dar reparator, să stabilească un inventar, pe care instituţia recensămîntului n-are curajul să-l întreprindă? Obiectiv şi simplu, de la obîrşii, strada lor, numărul şi imobilul cutare. Cine a clădit-o, din ce avere, cine a cumpărat-o. Ce funcţie şi salariu avea cumpărătorul la momentul dat. Foaia de zestre a nevestii. Curriculum. S-ar descoperi ceea ce ştie fiecare, însă pe date clare, pe documentul elementar al cifrelor şi evenimentelor comparate – şi atunci bandiţii gentili, care au traficat cu o sarcină publică şi cu bugetul, n-ar mai putea să fie ocrotiţi, împotriva funcţionarului cinstit, a subalternului redus la mizerie şi a ziaristului conştient de o misiune adevărată, de o lege a calomniei destinată să înăbuşe strigătul conştiinţei sau să derive o fracţiune din avuţiile furate cu meşteşug, pe tangenta unui şantaj de presă.

S-ar obţine din confruntarea datelor materiale limitele precise între care a jucat inexplicabilul, continuu prezent între concetăţeni, cu un gol cît o prăpastie fără fund. S-ar explica blănurile, mătăsurile, bijuteriile doamnelor, care purtau mai înainte ciorapul cîrpit, apartamentele, mobilele, icrele negre, şampania, cheltuielile de sute de mii de lei la un tacîm de restaurant – adică tot ce ofensează zi cu zi, ceas cu ceas, munca, speranţa şi răbdarea, mereu comprimată a cetăţeanului, spectator neputincios. Problema socială ar înceta subit să mai fie o problemă de sociolog, de economist, de doctrină şi de om de stat, devenind o problemă de procuror şi Parchet.
Dar această acţiune cere acea libertate de presă integrală şi reală de care se teme, de vreo douăzeci de ani încoace, toată lumea.”

Tudor Arghezi n-avea la vremea respectivă o gazetă la dispoziție. Publica zilnic în Adevărul, nu fără dificultăți cu cenzura ziarului și cu cenzura propriu-zisă, urmărit deja cu țeava puștii de vînătoare de către comuniști. Provocarea lansată presei din vremea lui a căzut în gol. Nu doar pentru că lipsea libertatea presei. Sub deja regimul comunist, oficialitățile erau interesate ca presa să arate, demascînd, originea dubioasă a averilor pe care plănuia deja să le confiște. Nici un ziar nu s-a apucat de o astfel de întreprindere, pentru că, pe de o parte presa regimului se concentrase pe publicistica de afiș propagandistic, iar presa cît de cît independentă se temea că o astfel de demascare ar fi făcut jocul comuniștilor. După decembrie 1989, parveniții semnalați de Arghezi, de la nevasta cu ciorapii cîrpiți la amanta cu jartiera cu diamante, sînt cu sutele. Cine ridică mănușa aruncată de Arghezi presei românești în urmă cu peste șapte decenii?

*

Scriam pe 28 martie 2014: O nouă șmecherie PSD-istă: Platforma lui Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că renunță la înființarea unui nou partid. În schimb, va lansa o Platformă. Nu una spațială, desigur, ci una poreclită Platforma Economică Liberală.
Motivația înlocuirii partidului cu platforma, asemănătoare înlocuirii unei cafele din cafea adevărată cu o cafea din soia pare pe un text intitulat Apel pentru viitorul PNL: „În urma consultărilor pe care le-am avut cu mai mulți colegi liberali, dar și cu susţinători ai PNL și ai liberalismului, am ajuns la concluzia că înființarea unui nou partid politic nu este oportună în acest moment. Apariția unei noi formațiuni pe scena politică ar produce un nou conflict major la nivelul celor care îmbrățișează valorile liberale, ceea ce ar adânci și mai mult criza din interiorul partidului. Din loialitate și prețuire față de principiile și valorile liberale, nu vreau în niciun caz să periclitez șansele PNL în alegerile europarlamentare”.

Așa zișii ”mai mulți colegi liberali”, formulă la fel de lunecoasă ca și cea folosită de jurnaliști cînd iscălesc gogoși de presă, din surse, sunt în realitate unul. Care nu e liberal, deoarece e chiar șeful PSD, ilustrul Victor Ponta.

Principala cauză a renunțării trebuie căutată în natura leneșă a lui Călin Popescu Tăriceanu, incapabilă de un efort mai mare decît cel de a merge în două și nu în patru labe. Înființarea unui partid e treabă mult mai grea decît slugărirea lui Victor Ponta.

Eu cred însă că renunțarea cuprinde și unele socoteli, vîrîte în cap lui Călin Popescu Tăriceanu cu pompa de către șmecherii din PSD:
Ca și în cazul PMP, Platforma dă unor lideri PNL posibilitatea de a pleca din PNL fără a demisiona din partid.

Dacă înființa un partid, lui C. P. Tăriceanu îi venea destul de greu să ajungă președintele PNL după căderea lui Crin Antonescu. Golănașii din PSD au nevoie de PNL cel adevărat și nu de un PNL vopsit.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Presa – sub puterea birocrației de partid și de stat”

  • Am să propun “Clubului de Gandire Gold” o temă aparent banală dar în jurul căreia se învârt aproape toate problemele lumii de azi.
    Ce este mișcarea LGBT ?
    Prima dată am întâlnit acest fenomen la începutul anilor ’90 când toți marii granguri, infractori, fie gulera albe fie gulere negre, începeau să se înconjoare cu personaje din această gamă. Este evident că infiltrarea în cercul apropiat al marilor boși infracționali pe căi tradiționale devenea foarte grea, daca nu imposibila . Încet încet moda s a extins și la noi pentru ca apoi să intre și în mediul politic până la cel mai înalt nivel. Exemplele de indivizi care se îmbogățeau peste noapte afișându se cu mașini scumpe, haine, proprietăți erau modul prin care această comunitate care înconjura marele boss s-a extins cu noi membri din campul infractional/penitenciar dar si cu tineri capabili care au aderat la miscarea LGBT atrasi de imbogatirea rapida langa “marele boss” („blonda de la drept” a fost o investitie buna a mediului infractional, investitie de care profita din plin acum… de ex ).
    Oamenii de încredere ai marelui boss dar și țucălarii sau purtătorii de serviete au inceput sa apartina aceluiași grup exclusivist . O gardă pretoriană de care cu greu, ca om normal, puteai trece pentru a ajunge la marele boss. Pedofilia – și să l dăm aici exemplu pe Berlusconi – se încadra în aceeași strategie de securitate. Persoane cât mai tinere “no name” care sigur nu erau infiltrate de adversari au devenit preferințele sexuale are multor mari boși fie că vorbim de zona infracțională fie că vorbim de zona politică.

    Marii bossi s au dus rând pe rând iar la butoane au rămas oamenii de încredere, țucălarii, purtătorii de serviete, aproape toți aparținând aceluiași grup exclusivist LGBT. O gardă pretoriană care a învățat din mers cate ceva despre lume și care are pretenția acum de a conduce omenirea spre progres, fie că vorbim de sănătate – pandemie de ex – fie că vorbim de politică fie că vorbim de armata/aparare (sua fiind primul stat care a permis asta…) fie că vorbim de administratie locala sau de stat, fie ca vorbim de educatie ( unde noile generatii sunt educate insistent in aceasta directie ) fie ca vorbim de infracționalitatea gulerelor albe sau negre ( unde nu mai conteaza cat esti de vinovat si ce probe exista …daca aparti grupului).
    Această gardă pretoriană impune cu insistență un traseu al omenirii care nu va duce la nimic bun iar ceea ce vedem în jur de la așa zis-a luptă împotriva poluării până la sanatate si conflictele armate o dovedește din plin. De altfel e greu sa presupui ca astfel de oameni iubesc viata, armonia divina, omenirea atata timp cat saboteaza perpetuarea speciei umane.
    Oameni de valoare, specialist, experti sunt dați la o parte, li se pune pumnul în gură, sunt cenzurați sau eliminati pentru că nu respectă pretențiile Gărzii Pretoriene ajunse momentan la conducerea omenirii. Până când?

    Cu respect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *