Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Președinția SUA: „Câștigător sau învins, Donald Trump a schimbat deja lumea”

TRIBUNĂ – Rivalitatea strategică cu China, sfârșitul universalismului, limitele relației transatlantice: Trump a accelerat tendințele pe termen lung, notează eseistul Benjamin Haddad, care solicită europenilor să nu se mai bazeze pe Statele Unite pentru a le asigura puterea.

Text de Benjamin Haddad

Director european al Consiliului Atlantic, un grup de reflecție din Washington, Benjamin Haddad este autorul cărții „Paradisul pierdut. America lui Trump și sfârșitul iluziilor europene ” (Grasset, 2019).

La momentul scrierii acestor randuri, statele «ruginite» ale centurii Rust Belt, Michigan, Pennsylvania, Wisconsin, își numărau ultimele buletine de vot pentru departaja un scrutin mult mai strans decât preziseră experții și sondajele. Încă o dată, alegerile vor fi determinate de acei alegători ai unei clase muncitoare albe câștigate odată de Partidul Democrat, victime ale dezindustrializării, ale concurenței asiatice, care oferise victoria în urmă cu patru ani lui Donald Trump, sensibil discursului său protecționist și antiglobalizare, contrar consensului de liber schimb al celor două părți.

Dacă Joe Biden este în continuare favorit pentru a câștiga alegerile prezidențiale din SUA, ultimii patru ani și aceste alegeri indecise vor lăsa o moștenire care nu ar trebui să-i lase pe europeni indiferenți. Câștigător sau învins, Donald Trump va fi schimbat lumea și relația Statelor Unite cu aceasta. Va fi servit ca accelerator și revelator al tendințelor profunde. America își abandonează treptat universalismul, comportându-se ca o putere normală care își apără interesele pe o scenă internațională fragmentată, într-un sistem multilateral inoperant, punând capăt speranțelor globalizării triumfătoare și epocii post-război rece. În Orientul Mijlociu, în Asia, în relația transatlantică, acesta va fi spulberat miturile și antifoanele cancelariilor diplomatice. Într-un interviu acordat publicației Financial Times, în 2018, Henry Kissinger l-a descris pe Trump drept una dintre acele figuri „care apar din când în când în istorie pentru a marca sfârșitul unei ere și a o obliga să renunțe la vechile pretenții. Nu înseamnă că își dă seama sau că a luat în considerare alternative”. În multe aspecte, anii Trump îl vor lega pe Biden.

Joe Biden a militat împotriva bilanțului de politică externă al lui Trump, învinuindu-l pentru ostilitatea față de alianțele tradiționale și apropierea de adversarii autoritari ai Americii, precum Rusia. Fără îndoială, următoarele săptămâni ale unei administrații Biden ar marca o îmbunătățire a relațiilor transatlantice: o revenire la acordul climatic de la Paris, discursuri minunate asupra valorilor comune, NATO etc. Candidatul Biden chiar a promis un „summit al democrațiilor” în primele luni ale mandatului său. Administrația sa nu ar arăta ostilitatea ideologică față de Uniunea Europeană precum președintele Trump. În timp ce disputele comerciale vor continua, probabil că nu vom vedea aceeași instrumentalizare a armei tarifare în relația transatlantică. Cu toate acestea, noua hartă electorală americană și succesul candidaților populisti de pe ambele părți, de la Trump la Bernie Sanders, au forțat elitele americane să realizeze consecințele negative ale acordurilor de liber schimb asupra anumitor regiuni.

Oare europenii pot lăsa, într-adevăr, siguranța cetățenilor lor în mâinile câtorva zeci de mii de alegători din Pennsylvania la fiecare patru ani?
Mandatul lui Trump va pune capăt mitului „convergenței” Chinei, ideea deschiderii politice care ar fi urmat liberalizării economice a țării. Era speranța celor care, la fel ca Joe Biden, susținuseră integrarea Chinei în OMC: să facă din Beijing un actor responsabil în relațiile internaționale. Înăsprirea autoritară a regimului sub Xi Jinping, ambițiile geopolitice anunțate de „noile drumuri ale mătăsii”, abuzurile în comportamentul comercial, precum minciunile din primele săptămâni ale pandemiei au spulberat aceste speranțe. Biden, mult timp în favoarea unei cooperări prudente cu Beijingul, la fel ca o mare parte din elita SUA, îl numește astăzi pe liderul chinez „tâlhar”. Doctrina strategică a administrației Trump, care și-a asumat „o mare concurență de putere” cu Beijingul, face acum obiectul consensului bipartizan la Washington. O administrație Biden va plasa, de asemenea, rivalitatea strategică cu China în centrul priorităților sale și va aștepta, în acest sens, o aliniere a europenilor la nivel comercial, tehnologic sau militar.

În Orientul Mijlociu, cine se poate îndoi că politicile lui Donald Trump au rescrus cărțile regionale? Joe Biden nu va muta, cu siguranță, Ambasada SUA în Israel la Tel Aviv. Mulți comentatori au prezis o conflagrație regională dacă Ierusalimul ar fi recunoscut ca fiind capitala Israelului. Nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, administrația Trump a profitat de apropierea dintre puterile arabe sunnite în jurul Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite și Israel, în fața amenințării iraniene comune de a semna acorduri de recunoaștere reciprocă, din nou un bilanț durabil. Experții au prezis imposibilitatea unor astfel de acorduri fără un proces de pace israeliano-palestinian. Metoda tranzacțională și echilibrul de putere stabilit cu Iranul (brutal așa cum a arătat moartea generalului Soleimani) a funcționat mai bine decât politicile predecesorilor săi. Poate în detrimentul durabil al cauzei palestiniene.

În cele din urmă, președinția lui Trump va fi dezvăluit limitele relației transatlantice, din nou un accelerator al dezinteresului marcat al lui Obama față de Europa și problemele sale de securitate, de exemplu în Siria. El va fi repetat, cu brutalitate, criticile predecesorilor săi asupra împărțirii poverii și a comportamentului „clandestin” față de puterea americană. Oare europenii pot lăsa într-adevăr siguranța cetățenilor lor în mâinile câtorva zeci de mii de alegători din Pennsylvania la fiecare patru ani? În Libia, în estul Mediteranei, in fata Turciei, în fața terorismului Europa are propriile provocări de securitate și trebuie să-și ofere mijloacele necesare pentru a-și asuma puterea. Trump a schimbat lumea; le revine europenilor misiunea să nu devină ultimii gardieni ai lumii de ieri.

(Text tradus din franceză de pe site-ul Le Figaro: https://www.lefigaro.fr/vox/monde/presidentielle-americaine-vainqueur-ou-vaincu-donald-trump-a-deja-change-le-monde-20201104)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *