Președinția SUA: „La fel ca în 2016, mass-media a confundat pretenția morală și realitatea faptelor”

Valul albastru anunțat de sondaje și sperat de jurnaliștii americani anti-Trump nu s-a întâmplat, a spus eseistul Renaud Beauchard *, care regretă că presa a schimbat obiectivitatea cu activismul.

Text de Renaud Beauchard

Renaud Beauchard  este * Conferențiar universitar la Universitatea Americană Washington College of Law din Washington DC, autorul cărții „Christopher Lasch. Un populism virtuos ”(Michalon, colecția„ Le bien commun ”, 2018).

După alegeri, extraordinar de strânse se evidențiază două certitudini: Trump nu a fost un accident în istorie, iar intelectualitatea pro-democrație care și-a transformat ura într-o agendă i-a subestimat rezistența. Benjamin Haddad face un bilanț al ieșirilor contestate din punct de vedere geopolitic, în timp ce Renaud Beauchard subliniază că Trump este „atât cel mai mare speculant din istoria americană, cât și persoana despre care s-a mințit cel mai mult”.

Dezechilibrul dintre așteptările grandioase ale unui val albastru anunțat de sondajele susținute de mass-media, ca si în 2016, și incertitudinea flagrantă care a domnit, ieri, oferă dovezi izbitoare că niciuna dintre lecțiile alegerilor din 2016 nu a fost învățata. Mai rău, zelul aplicat pentru a nu înțelege ceea ce s-a întâmplat acum patru ani a condus toate pârghiile de influență care se învârteau în jurul Partidului Democrat să se convingă că se pot propulsa dincolo de linia de sosire cu un candidat fără program, fără campanie, exclusiv datorită faptului ca Trump ar fi detestat de populatie.

Ar trebui să ne amintim. Trump a fost ales ca întruchiparea unei respingeri de către o mare parte a americanilor a corupției unei clase conducătoare, tehnocrată, care compensa lipsa de legitimitate cu revendincarea stridenta a unei expertize morale.

Contrar temerilor exprimate iar și iar, Trump nu si-a schimbat atitudinile sale de gazdă de show tv de telerealitate pentru a se transforma într-un dictator, nici măcar un dictator de operetă. Dictatura nu am văzut-o niciodată venind. Pe de altă parte, am văzut clasa conducătoare dezbrăcată de binele care credea că-i aparține, comportându-se drept ca un „guvern imperial în exil”, drapându-se în superioritatea sa morală pentru a se lansa într-o lungă anchetă, amestecând spionajul politic, minciuni constante despre comploturi inexistente și actualizate cu expresii McCarthyiste precum „neloialitatea față de țară”.

Dintre toate instituțiile afectate, nu de Trump, ci mai degrabă de sentimentul de panica colectiva a elitelor numit „Trump Derangement Syndrome”, niciuna nu apare mai puțin slăbita decât mass-media. Drept dovadă a naturii endemice și banale a minciunii instalate în inima instituțiilor, considerate până acum modele de etică jurnalistică, putem cita cuvintele edificatoare ale unui cronicar pentru Washington Post despre dezvăluirile New York Post despre afacerea Hunter Biden: „Trebuie să tratăm scurgerile Hunter Biden ca și cum ar fi o operațiune a serviciilor de informații străine – deși probabil nu este așa”.

„Consimțământul maselor”

Sunt necesare câteva clarificări pentru a arăta cum jurnalismul american a abandonat orice pretenție de adevăr pentru a investi câmpul moral și rolul pe care l-a jucat în această dramă ascensiunea lui Trump la președinție. Știam că rolul presei a fost reformulat din perioada interbelică sub conducerea intelectualului neoliberal Walter Lippmann ca o misiune de „fabricare a consimțământului maselor” pentru alegerile publice decise, din ce in ce mai mult, in mod tehnocratic din cauza complexității crescânde a „societății mari” aparute odată cu era industrială. O presă de opinie foarte marcată în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea a fost succedată de o presă care pretindea că este autoritatea științei, organizată în jurul unei etici a „neutralității obiective” care a supraviețuit până în 2016 .

Victoria lui Trump în alegerile primare republicane din 2016 a spulberat acest echilibru, atât din motive etice, cât și din motive comerciale. Etic, această schimbare este articulată metodic într-un articol din 7 august 2016 publicat de New York Times de Jim Rutenberg intitulat „Trump testează standardele de obiectivitate în jurnalism”. Potrivit lui Rutenberg, perspectiva unei președinții a lui Trump era atât de periculoasă, încât rolul jurnalistului nu mai era acela de a prezenta faptele într-un mod neutru, ci „de a se conforma așteptărilor de adevăr ale cititorilor și spectatorilor săi, și ale adevărului faptic într-un mod care să poate face fața judecății istoriei. „

A fost o abandonare absolută a criteriului neutralității obiective în favoarea celui al clarității morale. Această alegere etică a fost cu atât mai ușor de realizat cu cât a fost justificată comercial pentru mass-media a carei existenta era atunci amenințatăl din cauza exploziei peisajului mediatic după apariția informațiilor continue și a Internetului. Abordarea pe scară largă a fenomenului Trump în timp ce denunța instalarea anticristului la Casa Albă s-a dovedit a fi o sursă extraordinară de conținut și profituri pentru mass-media.

Orice s-ar întâmpla, toți americanii sunt perdantii acestei dialectici tragice

Un alt articol din New York Times, datat 23 iunie 2020, de Wesley Lowery, intitulat „O redefinire a obiectivității, conduse de jurnaliștii negri”, permite intelegerea scopurilor. Autorul său susține că obiectivitatea este întotdeauna judecată de un cititor imparțial ipotetic, invariabil presupus a fi alb. Aplicând acest tratament Administrației Trump, Lowery deduce că Trump fiind un rasist înconjurat de supremaciști albi, claritatea morală dictează ca toate informațiile referitoare la Casa Albă să fie tratate, nu din punctul de vedere al obiectivității de fapt sau sau din respect față de instituțiile ele însele murdarite de rasism, dar ținând cont în orice moment de rasismul omului din funcție și al partidului care îl susține.

Completând piesele puzzle-ului, în numele aceluiași principiu al clarității morale, doi senatori democrați, Mark Warner și Mazie Hirono, au avut ideea strălucită de a amenința marile companii din Silicon Valley cu reglementari cu excepția cazului în care se angajează să „elimine” conținutul care favorizează „discordia”. O recomandare pe care Twitter și Facebook au urmat-o la litera prin cenzurarea, cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri, a conținutului New York Post care publica acuzațiile de corupție împotriva Hunter și Joe Biden, desi timp de patru ani se facusera ecoul celor mai nebune acuzații neverificate despre influența rusă în politica americană.

Mai mult decât alegerea unei persoane care va ocupa Casa Albă din ianuarie viitor este această problemă a relației cu adevărul pe care Trump, atât cel mai mare specluant din istoria americană, cât și persoana despre care s-a mințit cel mai mult, a reușit să o invite în inima dezbaterilor. Orice s-ar întâmpla, toți americanii sunt perdantii acestei dialectici tragice.

(Text tradus din franceză de pe site-ul Le Figaro: https://www.lefigaro.fr/vox/monde/elections-americaines-comme-en-2016-les-medias-ont-confondu-pretention-morale-et-realite-des-faits-20201104)