Prima zi de grădiniță. Sau cât bocește o mamă când puii încep să dea din aripi, gata de zbor

Am scris aici, pe cristoiublog, câteva cronici de turist, din Grecia și de pe litoralul Mării Negre. Iată că a venit ziua cea mare, când noi, părinții, avem emoții cumplite, mai ales dacă suntem la primul copil (în cazul nostru, fiind gemene, primii copii): prima zi de grădiniță. Dată fiind situația, cred că grijile și neliniștile îi cuprind pe toți părinții, chiar și pe cei care au copii de liceu.
Vă voi vorbi despre cum am găsit noi o grădiniță fantastică, „Strop de rouă”, în Sectorul 4, și cât de important este pentru părinți primul contact cu personalul.

Azi ar fi fost prima zi de grădiniță, dar am ales să amânăm acest moment. Nu pentru mult timp, doar cât să ne acomodăm noi cu gândul.
Totuși, aș vrea să scriu câte ceva despre acest subiect.

La începutul verii, am luat gemenele de mână și ne-am dus la toate grădinițele din zonă. Unele erau închise, la una am fost primiți de două ori de către o doamnă care a pus mâinile în șold. Primiți până la gard, nu mai mult.
Ultima vizită a rămas să o facem la „Strop de rouă”. Am trecut de poartă. M-a salutat de o doamnă care purta mască, la intrare era dezinfectant. Ok, îmi zic în gând, hai că e de bine. Am întrebat timid când aș putea-o găsi pe doamna director, căci doresc să vorbesc cu dânsa. Subliniez „să vorbesc”, nu să dau atenții sau să mă bag în sufletul omului. Totuși, ținând cont de problema Anastasiei cu ochii și de problemele lor adunate, era necesar să știu dacă au șanse la o grădiniță de stat.
Răspuns: „A, păi doamna director este și acum, vă pot duce la dânsa”.
Șoc! Adică un om era acolo, nu aveam nevoie de programare etc.

Ajunsă în fața doamnei director, am găsit un om care muncea, un om zâmbitor și deschis la discuții.
I-am explicat despre probleme, am întrebat o groază de chestii. Nu a părut deranjată nici măcar o secundă.
Bun! Facem dosarele, ne prezentăm în ziua depunerii. Am așteptat vreo patru ore să ne vină rândul, am depus dosarele. Fără mari speranțe însă, am aflat pe parcurs că este o grădiniță foarte căutată. Sincer, eu nici nu doream să fie admise. Le-aș ține acasă încă vreo câțiva ani. Gândind logic, știam că au nevoie de colectivitate, așa că dosarele au fost depuse.

Țin minte momentul în care am aflat că au fost admise. Nu eram în țară, ne bucuram de plajă. Eu la soare, fetele în cameră la somn. Ce credeți că am făcut? Am bocit 30 de minute. Apoi, încă o oră pe terasa hotelului. Deci, puii noștri o să își ia zborul, au crescut. Noi nu o să fim lângă ele, poate vor plânge, poate nu ne vor simți lipsa. Oamenii aceștia mici, porniți în lupta vieții de la 1260 și 1310 grame, vor lipsi câteva ore pe zi din casă. O mie de gânduri!

Vine toamna, primesc mesaje pe Whatsapp de la grădiniță, cu informații diverse privind începutul acesta. Transmitem și noi că cel mai probabil le vom duce de la 1 octombrie.
Dacă la prima vizită am rămas plăcut surprinsă, la fel a fost și acum. Doamne educatoare foarte comunicative, înțelegătoare, mame la rândul lor, care încearcă să ne transmită siguranță și bunătate, chiar dacă o fac prin mesaje.
Mă bucur tare mult că am găsit această grădiniță, mare parte din teamă a fost spulberată datorită personalului de aici. Concluzia este că se poate, fiind foarte adevărat că „omul sfințește locul”.

Anastasia și Roberta, viitoare Pisici Aristocrate, grupa mică!
Voi scrie și cât am stat atârnată de garduri în prima lor zi de grădiniță.