Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (VII) | Presa a fost miluită și cu o fluturare prezidențială de mână

Citesc toate comentariile pe care le lasă cititorii la articolele mele și le mulțumesc pentru că se obosesc să-mi împărtășească părerea lor. De asemenea, am reacții de la prieteni și amici și mă bucură mult când îmi spun că apreciază simplitatea scrierii și că se simt acolo, în poveste. La îndemnul și cu susținerea maestrului Ion Cristoiu am început această aventură, a prezentării Bucureștiului în perioada pandemiei, din două motive: că am știut că pot să realizez un tablou real al acestor vremuri și a fost un motiv să ies din casă, să fiu liberă. Abia acum am realizat cât de prețioasă este libertatea și riscul contactării virusului nu mi s-a părut atât de mare, în condițiile în care am luat toate măsurile să nu se întâmple. Bine, am mai renunțat la maniile de la început. De aceea, mă bucur că pot oferi, cu mintea și cuvintele mele, o imagine și fotografii a locurilor unde oamenii nu pot ajunge.

Să nu mă pierd

La ultimul articol, un cititor mi-a scris un mesaj mai lung din care citez:

„Va citesc articolele cu mare placere si interes. Sunt un pic mai altfel…mai din viata…din strada….din, dintre si despre oameni. (…) Tineti-o tot asa, va felicit, ramaneti in viata acolo unde chiar este viata, nu urcati in „alternosfera” parlamentara si a „politically correct” ca din acel moment ati pierdut si multi cititori si v-ati pierdut si pe dumneavoastra!”.

Și acest mesaj și alte semnale mi-au dat aripi și ambiție. Ce să fac să fie ceva și mai bun? Și cum stăteam așa și mă gândeam, mă uit pe mail că primisem un mesaj de la guvern. Aflu că la ora 12:00 premierul și președintele fac o vizită la Unitatea de Suport Medical „Bucureștii Noi”. Adică, lângă mine.

Ia uite, îmi spun eu, ce ocazie minunată să îl văd pe președinte, să constat dacă vibrează și ce ocazie minunată să le împărtășesc și altceva cititorilor decât discursul său, ca de obicei, sec. Să-i descriu trăsăturile văzute îndeaproape, să-i ghicesc emoția, neliniștea, siguranța, poate am noroc să-l și întreb ceva, poate iese o știre. O altfel de știre. Văd că unitatea respectivă e pe Șoseaua Chitila, deci fac și o plimbare. Plec din casă la 10:30. Și o iau pe jos pe șosea, pe acolo nu am fost niciodată.

Drum lung cu trafic greu

Trafic ca la balamuc pe stradă: mașini, camioane, motociclete. În stânga și-n dreapta străzii, curți cu porțile larg deschise unde se vindeau materiale de construcții. Adică, erau expuse, că n-am văzut picior de cumpărător. Mai erau ateliere de reparat mașini, dar numai la unul am văzut o singură mașină. Angajații ședeau la povești. Ferice de ei, mi-am zis, măcar sunt la muncă. Și m-am dus și m-am tot dus și nu se mai termina drumul. La 11.29, când am ajuns la Leroy Merlin, am primit mesaj că Orban face declarații după ședința Grupului de Suport Tehnico-Științific. O fi la guvern, m-am gândit eu, că doar nu o fi târât și grupul tehnico-științific la dracu-n praznic, că exact pe acolo mi s-a părut că sunt. Până ajunge el, apuc și eu să dibuiesc adresa, m-am încurajat. V-am mărturisit că sunt expertă în rătăciri, chiar și pe un drum drept cum era acesta.

La Leroy, iar abundență de materiale de construcții în curte. Era plină parcarea de mașini. Eu l-am luat la mișto pe ministrul Bode când a zis că e bună pandemia asta că stă lumea în case, iar ei pot construi fără a pune trecătorii în pericol de a le cădea bârne în cap. De-abia aștept 15 mai, să raporteze domnul Bode cât a construit, că parcă zicea că și autostrăzi face și termină și metroul. Bode e ministrul Transporturilor. Fac precizarea, că știu că ultima grijă a oamenilor este să le rețină miniștrilor numele. Cel de la Dezvoltare, supranumit Grindă, nu este atât de chitit pe construcții. Văd în spate o construcție mare. Încă se lucra, oamenii erau pe schele. Doar nu l-au chemat pe Iohannis să-i arate o lucrare neterminată! Mă duc mai aproape, nimeni pe acolo. Dau un ocol și găsesc un muncitor. Îl întreb ce fac acolo și-mi spune că un mall, „va fi cel mai mare mall din zonă”. Bravo, exact asta ne mai lipsea, un mall. Îl întreb dacă știe ceva de spitalul suport și omul mă privește ca pe o ciudată. „Aici nu sunt spitale, doamnă”. Încerc să îi explic că nu e chiar spital, că e tot o hală în care vor sta cei cu Covid. „Doamne ferește, doamnă, cum să aducă oameni bolnavi aici, e câmp cât vezi cu ochii”. Asta am constatat și eu. Undeva trebuie să fie, îl găsesc eu. Și iar ies la stradă unde era trafic greu. În prima intersecție am dat de o patrulă de polițiști de la circulație, ea și el. Știam că trebuie să țin dreapta, că pe acolo erau numerele cu soț, iar adresa era la 246. M-am gândit că e mai bine să nu-l întreb pe polițist de spital, de Iohannis, că poate nu mă lasă să trec. Vine el la mine. „Doamnă, să treceți pe partea cealaltă, dar nu când se face verde, când vă fac eu semn, da?”, îmi spune el. Decât să-i zic că eu nu pe partea ailaltă am treabă, mai bine l-am ascultat și am trecut când mi-a făcut semn ca la mașini.

În țarc, la distanță socială mare

Merg și merg și merg și văd în zare semnul că se iese din București. Dar am dibuit și clădirea. Din fericire, chiar lângă era o trecere de pietoni. Intru în curte. SPP, câtă floare, câtă iarbă, mașinile negre, bine lustruite erau în rând. Mă ia în primire un agent de pază, ca la Mega. Îi arăt legitimația și-mi poruncește: „Mergeți acolo, în țarc!”. Pentru presă se făcuse un țarc legat cu bandă galbenă, la 20 de metri de intrare. Erau câțiva colegi, reporteri, operatori și fotoreporteri.

Și-odată primesc alertă pe telefon, că Iohannis e live. De fapt, primim toți. Și ne-am scos telefoanele, să-l ascultăm și vedem pe președinte, care era în clădirea din fața noastră. El, în față fără mască, ceilalți, că mai veniseră niște miniștri plus Raed Arafat, toți cu măști. Ziceai că e clubul exorciștilor. Așadar, ei au transmis prin operatorul oficial, a făcut poze fotograful oficial, iar noi ne-am dus să ne facă Iohannis semn cu mâna când a urcat în mașină.

„Sunt bucuros că ONG-urile, persoanele private au înţeles că este bine să nu lase singur statul”, a spus Iohannis cu referire că aceștia i-au dat unitatea la cheie. Păi, dacă era mai vigilent domnul președinte ar fi băgat de seamă că toți ceilalți în afară de stat, inclusiv persoane fizice, se dau peste cap să facă rost de echipamente sanitare, măști, ventilatoare, inclusiv mâncare, cafea și transport pentru medici și cadrele medicale. A, face și statul. Dă tunuri prin firmele celor care conduc. Și nici cei din opoziție nu-s mai breji. Latră doar ca să nu se vadă cum bagă în buzunare. Păi, la ce să te și aștepți de la stat? Au făcut și ei, prin genialul domn Cîțu, un plan de sprijinire a IMM-urilor. Să ia împrumuturi cu dobândă subvenționată. Le-a căzut aplicația la nici o jumătate de oră de la lansare și nici n-au mai reușit să o pornească. Ghinion, ce să zic.

Că a venit acum președintele cu alai să ne asigure că vom avea unde să stăm dacă avem simptome ușoare, grație privaților și ONG-urilor, nu mi se pare mare realizare. În primul rând, că nici naiba nu va merge să stea într-un hangar dacă tușește, îl doare capul și are puțină febră. Nu a zis Arafat că va trebui să învățăm să ne împrietenim cu noul coronavirus, că sfârșitul nu-i aici. Sfârșitul virusului.

„Avem aici multe soluții noi, inovatoare și cred că cei care din păcate vor avea nevoie de un loc aici vor fi foarte mulțumiți de ceea ce găsesc. Această facilitate va fi operată într-un parteneriat. Firmele private și ONG-urile au amenajat totul, dar, în practică, Institutul Matei Balș împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vor gestiona tot ce se va întâmpla aici”, a spus președintele în fața operatorului oficial. Bine. Aplauze! Și dus a fost. Apoi au ieșit ceilalți. Ei nici măcar nu ne-au făcut cu mâna. Au mai stat puțin de povești în fața clădirii până le-au venit mașinile la scară și s-a terminat.

Sigur că este bine să fie acolo în caz că. Doar că noi, de dragul de a primi aplauze de la Bruxelles, chiar dacă suntem șterși de pe lista de finanțări, nu testăm, prin urmare avem și puțini infectați. Oficial. Poate vor să se apuce de testat și de-aia pregătesc spitalele.

Această manie de a umfla cifrele când e de bine și de a le diminua când e de rău e în gena noastră. Odată moderam o conferință pe teme medicale la care erau prezenți managerii de spitale din toată țara. Domnul Vasile Cepoi, care era președintele Autorității Naționale de Management a Calității în Sănătate, se ruga de ei cu cerul și pământul: „Vă rog să raportați infecțiile nosocomiale că medici din Franța, Germania și alte țări mai dezvoltate vor să vină să vadă ce am făcut noi de avem așa puține”. E, dacă veneau ăia și vedeau ce spitale avem, cum crește mușchiul pe pereții mucegăiți, cum explicam?
S-a terminat marea ceremonie din spatele ușilor închise și pe mine m-a apucat disperarea. Ce scriu? Ce reportaj mi-ar fi ieșit de băteam străzile!

Guvernul dă 200 de milioane de lei presei pentru o campanie de informare. Bănuiesc că pentru anunțurile alea cu „stați în casă și spălați-vă pe mâini”. „Presa miluită”, cum zice maestrul Cristoiu, va fi de-acum și mai miluită.

Viața pe bune, nu pe raportări oficiale

Am zis că nu e timpul pierdut și am făcut cale-ntoarsă. Pe jos nu am mai vrut să merg sub nicio formă. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar peisajul a fost dezolant și zgomotul făcut de mașini infernal. Am traversat strada și am așteptat un autobuz.

Erau trei oameni. Două doamne discutau abătute despre grijile zilei de mâine. Una spunea că e în șomaj tehnic, dar nu a primit niciun ban și nici nu mai speră. Cealaltă, nici măcar nu avusese parte de șomaj tehnic. Atâta disperare, dezamăgire și lipsă de speranță răzbătea din cuvintele lor încât m-au trecut fiori. „Ce se va alege de copilașii noștri, nu știu”, a spus una oftând greu.

Am coborât la Chibrit și am mers pe jos până în Piața Victoriei, apoi până în Romană. Tot drumul am avut în minte vorbele doamnei. Și câți alți părinți și-or privi copiii gândindu-se cum să facă să-și țină promisiunea pe care orice părinte normal o face: că îl va ocroti de tot ce-i rău, că-i va asigura o viață frumoasă, o copilărie fericită.

La Victoriei, am constatat că au reparat girafa. Cred că de un an avea picioarele avariate.
Apoi m-am dus la Observatorul astronomic și iar am rămas mută în fața fotografiilor cu misiunile pe Lună. Cu ani în urmă s-au făcut recrutări de voluntari pentru Marte și m-am înscris. Nu am primit niciun răspuns, înseamnă că nu m-am încadrat. Dacă aud că se fac și pentru Lună sau orice altă planetă, am de gând să mă înscriu. Poate particip măcar la simulări, chiar sunt curioasă ce este dincolo de noi.

De la Romană m-am întors pe partea cealaltă. O mașină a salubrității spăla trotuarul. De fapt, un om. Unul care, din fericire, nu merge chiar cu mâna goală acasă la copilași. M-am oprit în spatele lui, să nu mă ude. La un moment dat, a simțit sau a observat că sunt acolo și s-a oprit. Mi-am tras masca, i-am zâmbit și i-am spus „mulțumesc”. A dat din cap și mi-a răspuns: „Să fiți sănătoasă, doamnă. Aveți grijă de dumneavoastră”.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (VII) | Presa a fost miluită și cu o fluturare prezidențială de mână”

  • Ramane valabila faza cu Bojo!

  • Ăla e spital? S-o ducă Werner pe Răvă acolo. E făcut de Potemkin împreună cu onegeuri.
    Bun articol!

  • ce bataie de joc sa va tina in tarc…la ce v-a mai chemat acolo?
    in rest la fel de captivant