Astăzi, de la ora 17.00, ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, un nou dialog cu H. D. Hartmann despre alegerile prezidențiale din S.U.A.

Tot astăzi, după conferința de la ora 18.00, a președintelui Iohannis, Ion Cristoiu va comenta ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, declarațiile acestuia

Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (XX) | O plimbare în parc a devenit un zbor în cosmos

Un evreu se duce la Rabin:
— Rabi, trăiesc într-o casă micuţă împreună cu nevasta-mea, şase copii, soacră-mea şi părinţii mei. Ce să fac? Rabinul îi răspunde:
— Bagă oile în casă.
Evreul îl ascultă, bagă oile în casă, traiul devine şi mai infernal şi peste o săptămână se întoarce la rabin care îl sfătuieşte să bage în casă şi capra. Apoi și măgarul. Evreul îl ascultă şi peste o săptămână se întoarce la rabin smulgându-şi părul din cap, palid, slăbit.
— Rabi, acum două săptămâni am venit cu nervii la pământ: stăteam într-o căsuţă, vai de mama ei, cu frumoasa şi neasemuita mea soţie, cu şase îngeri de copii, cu o soacră acră şi bolnavă şi cu părinţii mei neputincioşi şi sărmani. Am băgat oile, măgarul şi capra în casă şi îmi vine să îmi iau câmpii. Ce să fac?
Rabinul:
— Scoate măgarul, capra și oile din casă.
Se duce evreul acasă, scoate animalele și peste o săptămână se întoarce la Rabin.
— Rabi, nu știu cum să îți mulțumesc pentru sfat, acum casa e atât de încăpătoare și sunt foarte fericit!
Sigur știați acest banc, însă eu, astăzi, în ultima duminică dinainte de marea relaxare, l-am văzut pe viu. Eu și câteva mii de oameni care au ieșit în parcuri în Sectorul 2, unde s-au deschis, dar cu niște condiții. La Parcul Național ziceai că-i mare invazie mongolă. Copiii scoteau chiote de bucurie, părinții zâmbeau fericiți, îndrăgostiții se îmbrățișau și se pupau.

Nimeni nu respecta nicio regulă

O doamnă vorbea la telefon cu cineva din alt sector și o consola: „Lasă că vă vine și vouă rândul, nu mai e mult. Să știi că nu am crezut că mai apuc ziua asta, să mă plimb fără nicio grijă. Eu numai până la magazin și la piață am fost până acum. Parcă-s pe altă planetă”.

La intrare era un afiș imens cu regulile: „Păstrați distanța de 2 metri”, „Puteți sta pe aceeași bancă doar cu membrii familiei” și „Nu formați grupuri mai mari de 3 persoane”. Nimeni nu respecta nicio regulă. Chiar eram curioasă dacă vine polițistul să verifice dacă pe aceeași bancă stau doar cei din familie sau să împrăștie grupurile. De exemplu, îndrăgostiții care nu sunt căsătoriți ar fi trebuit să stea pe două bănci alăturate și să se prindă de mână peste ele? Grupurile erau numeroase, oamenii se bucurau că se văd live, se pipăiau să vadă dacă sunt reali. Atâta timp s-au auzit doar la telefon sau pe camerele web.

Cel mai nervos era paznicul, care părea un fost gardian de penitenciar. Îi privea cu ură pe oameni și, pentru că nu era polițist, nu se putea duce să facă ordine. Aproape două luni a fost stăpânul locului. Cine știe câți copii o fi fugărit, câți bătrâni o fi repezit! Atunci el era șeful. Acum, nimeni nu-l băga în seamă, eliberații treceau pe lângă el ca pe lângă gard.

O mamă, cu mască, ochelari și mănuși, stătea în afara parcului cu copilul, care era pe bicicletă, și-i spunea: „Hai să mai așteptăm puțin, poate mai ies oameni și se eliberează aleea!”. În acest timp, alți părinți intrau triumfători, copiii chiuiau de mama focului, că parcă dădeau asaltul. Bietul băiat, s-a întristat. Atunci mama i-a zis: „Hai să mai dăm niște ture pe trotuar!”. „Stăm aici, mamă, m-am săturat de trotuar”, i-a răspuns băiatul. Temătoare, a îndrăznit totuși, de parcă urmau să intre pe un teren minat: „Bine, hai să intrăm, dar nu te apropia de oameni. Nici de alți copii”.

Și pe trotuar era plin de oameni care se grăbeau spre intrarea parcului de parcă era locul mântuirii. În aceste două luni, nu am văzut atâta bucurie sinceră adunată la un loc, parcă nici înainte.

Mi-am amintit de o vânzătoare dintr-un supermarket, unde am fost sâmbătă. Îi povestea colegei ei că visează și noaptea clipa în care va mirosi o floare crescută din pământ. „Îți dai seama, atâta timp noi am văzut numai drumul către casă, seara? Eu, sâmbătă, mă duc în parc sau în pădure. Singură. Fără bărbat, fără copii. Și stau acolo până nu mai știu de mine”, spunea ea, cu atâta însuflețire de parcă se ducea în America.

Lege și ordine

Spre deosebire de cei din Sectorul 2, în Parcul Kiseleff, din Sectorul 1, pe unde am trecut de dimineață, era lege și ordine. La o intrare, banda care lega drumul căzuse. Și câteva tinere, care se plimbau cu câinii, au intrat. Din pământ, din iarbă verde a răsărit agenta de pază. Tot fostă paznică de penitenciar părea. A fugit după tinere de se cutremura pământul, că era și corpolentă, și le-a scos afară. Apoi a legat cu năduf banda, de parcă, așa cum am mai spus, parcul era locul unei crime.

Oricum, și acolo era plin de lume. Oameni care alergau în disperare. Corporatiste în colanți care stăteau să crape sub presiunea grăsimii depuse în această perioadă fugeau, cu furie parcă, să scape de adaos până când se duc din nou la birou. Dacă se mai duc. Era și o tânără slabă, dar mi-a atras atenția că purta pantaloni scurți, aproape chiloți, sutien și mască. Ea a trecut ca o nălucă pe lângă celelalte, care roșii și gâfâind, i-au aruncat săgeți ucigătoare din priviri. Dacă s-ar fi transformat în săgeți reale, tânăra ar fi căzut lată în câteva secunde.

Moștenirea

Înainte să ajung la sediul PSD, am stat, vreo oră, pe o bancă în fața bustului Regelui Mihai, că de acolo am observat cele descrise mai sus. Era 10 Mai, Ziua Regalității. Cineva depusese o coroană din flori albe și mai erau câteva buchete mici. Unul pus de o doamnă care tocmai pleca în momentul în care am ajuns. Era cu lacrimi în ochi, probabil o regalistă.

Dintre toți oameni care au trecut pe acolo timp de o oră, și a trecut o mulțime, doar o doamnă mai în vârstă, probabil bunică deoarece era cu un copil în cărucior, s-a oprit. S-a aplecat peste cărucior și i-a spus copilului, pe care oricum nu-l interesa, că el este Regele Mihai. A stat puțin nemișcată cu fața la bust și-a făcut cruce și a plecat.

Am tot încercat să intru în vorbă cu oamenii, să-i întreb dacă știu de această zi, dacă are vreo însemnătate pentru ei. Bine, nu pe alergătoare, cred că m-ar fi înjurat de tot neamul regelui. Nimeni nu știa, pe nimeni nu interesa. Un domn chiar m-a repezit: „Lăsați-ne, doamnă, cu regele, nu vedeți pe ce lume trăim?”

Înainte să plec, am citit un mesaj al Regelui Mihai, scris pe placa de lângă el: „Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. Mă tem că nu vom putea da copiilor și nepoților noștri împrumutul pe care l-am făcut, le vom lăsa cioburi și speranțe, m-am gândit eu.

Leșinul liderului

Marcel Ciolacu este al doilea lider PSD pe care l-am văzut căzând. La propriu. Era înainte de 2000 și venise Ion Iliescu în Târgu Mureș, unde, la Palatul Culturii, a fost o măreață adunare. Când a coborât cu suita, toți ne uitam la el de jos, de la baza scărilor. Dintr-o dată, Iliescu s-a prăbușit. Nici cei de lângă el, nici sepepiștii nu au avut ce face, s-a dus de-a dura pe scări. Singurul fotograf care a prins momentul era colegul meu de la un ziar local, Ede Tordai. Iliescu se lovise la nas, nu foarte rău, dar era julit bine. Ajuns în redacție, Ede l-a mai lucrat, în sensul că a mai accentuat rana. Eu am trimis fotografia la București, unde a mai suferit prelucrări. Așa că, în cele din urmă, i-a ieșit un nas de parcă tocmai avusese o discuție cu Muhammad Ali și i-a ținut teoria castravetelui.

Cu Marcel Ciolacu nu am poze cum a căzut, nu am făcut deși s-a întâmplat sub ochii mei. Nu că aș avea ceva cu fostul președinte, dar acum a fost altceva. Atunci, Iliescu a căzut pentru că a fost mai atent să dea din mâini decât să-și vadă de picioare.

Așadar, am ajuns la sediul PSD, unde președintele interimar, Marcel Ciolacu, urma să țină o conferință de presă. A intrat, cu oarecare întârziere, dar nu mare, în sală. Nu era vesel, dar nici exuberant. A început să citească planul lor de redresare economică. Părea că citește textul pentru prima dată, deși Ciolacu e destul de coerent. Eu stăteam chiar pe scaunul din fața lui. I-am făcut două fotografii și am văzut că începe să-i tremure un picior. Apoi, pupitrul a venit ușor spre mine. Se schimba și la față, era palid. Imediat, un coleg din dreapta a sărit și l-a sprijinit. El s-a forțat și a dat să continue, chiar a spus încă o frază. Apoi a urmat momentul care m-a bulversat. Chiar am crezut că va muri sub ochii noștri. S-a făcut alb ca varul, și-a dat ochii peste cap. A mai sărit un coleg și doar așa au atenuat căderea pentru că putea să se lovească la cap. Este fantastic cum, în câteva secunde, care-ți par veșnice, nu știi ce să faci. Prezență de spirit a avut colega de la Antena 3, Xenia Croitoru, care a sărit și i-a dat două palme. Apoi, toată lumea striga: „Apă, apă, chemați Salvarea!” Nu, nu a fost o glumă, așa cum, din păcate, spun unii. Unii care nu au fost acolo. Toți cei care am fost acolo, mă refer la jurnaliști, am fost oameni. Și sunt convinsă că la fel ne-am fi comportat dacă era vorba de alt politician. După ce și-a revenit puțin a murmurat că nu este nevoie de Salvare, însă cineva, din partid, era deja în fața porții, o aștepta. Noi am ieșit din sală. Salvarea nu a mai venit. Peste o vreme a ieșit și el, cu câțiva din partid, printre care și Lucian Romașcanu, și s-au dus la mașină să îl ducă la spital. Ciolacu, vizibil afectat, s-a oprit și ne-a spus: „Vă cer scuze!”.

Speram, așa cum am spus și în intervenția directă la cristoiuTv, pe care am făcut-o imediat, să nu se ia în derâdere, să nu se politizeze. S-au întrecut în penibil. Și unii și alții. Dacă adversarii vorbeau de prefăcătorie și regretau că nu a fost mai rău, nici cu colegii lui pesediști nu mi-e rușine. Să spui că e stresat din cauză că l-a certat Iohannis, înseamnă că vrei să arăți că liderul este un om slab. Eu așa am perceput mesajul.

Una peste alta, m-am bucurat când am aflat că Marcel Ciolacu, un om căruia i s-a făcut nu rău, ci foarte rău, este bine.

Cu gândul la Mărțișor, am cedat altei ispite

I-am promis maestrului Cristoiu că merg și la Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor, însă am fost deturnată din drum de o propunere căreia nu am putut să-i rezist. Nu intru în detalii, chiar nu merită să fac pușcărie pentru o ciorbă. Delicioasă. Citisem pe internet că este deschisă, casa lui Arghezi, și am vrut să văd cum este. Prima și ultima dată când am fost acolo eram însărcinată, abia am urcat dealul. Oricum, până se deschid muzeele, chiar merg. Am avut și sâmbătă o tentativă, dar a eșuat.

Neliniști, incertitudini și lucruri de mântuială

În schimb, sâmbătă, am aflat câteva chestiuni. Într-un loc, stăteau doi tătici cu copiii. Și unul dintre ei, dintre copii, tot spunea: „Hai să mergem la mama la salon!”. Am intrat în vorbă cu ei și am aflat că unele saloane de înfrumusețare duduie de ceva timp. În clandestinitate sau cu înaltă protecție, dar duduie.

Apoi, de la o cunoștință am aflat despre marea dramă prin care trec corporatiștii. O tânără doamnă, care este și însărcinată, mi-a povestit că este foarte îngrijorată că peste tot, în marile companii, se anunță reduceri masive de personal. Ea spunea că ei au un credit pentru casă și mașină și plătesc o mie de euro pe lună. Și că nu mai știu ce să se facă, nu dorm nopțile de griji și gânduri. O întreb dacă nu se ia în considerare că vor avea un copil. „Pe cine să intereseze, doamnă? Ăștia știu un singur scop: profitul. În rest, poți să te și spânzuri, nu-i treaba lor. E circul lor, iar noi suntem doar niște maimuțe”, mi-a mărturisit ea. I-am spus că poate își găsește soțul, dacă va fi cazul, alt loc de muncă. „Peste tot e așa, unde să mai găsești? Am făcut multe școli amândoi, dar știți ce nu ne-a spus nimeni? Nici nouă, nici altora. Că meseriile tradiționale sunt cele mai sigure”. Mi-a mai spus că nu are încredere nici în stat, dar nici în străini. „Și aștept un copil”, a oftat ea.

Florin Cîțu a anunțat cu surle și trâmbițe programul IMM Invest. Bine, le-a picat aplicația la o jumătate de oră de la lansare și în țara cu cei mai buni IT-iști au reușit să o repare după zece zile. Se pare că, la fel ca în cazul amânării creditelor, este tot o capcană. Specialiștii care au discutat cu băncile spun că dobânda este subvenționată, adică zero, doar până la data de 31 decembrie 2020. După aceea va fi de ROBOR la 3 luni + 2%, adică de la 4.27 în sus. Și se va plăti și un comision de gestionare a creditului de 2%. Și multe alte aspecte legate de garantare și executare.
Partea cea mai tare este că încă nu există norme de aplicare la acest tip de credit, nimeni nu a luat niciun ban. Unii au fost notați ca eligibili și gata, băncile i-au pus în așteptare.

Și, câte și mai câte. Doar că suntem noi, unii, niște cârcotași nerecunoscători și nu aplaudăm eforturile guvernului.
Nu ne mai salvați, nici economic, nici sanitar, că vom muri naibii toți! În afară de voi, cei care faceți adevăratele afaceri pe timp de pandemie, alea de se mai numesc și tunuri.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii