Dan Barna: „Din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR PLUS”
Vlad Voiculescu a fost demis din funcţia de Ministrul al Sănătăţii, a anunţat premierul Florin Cîţu

Prin Sibiu, printre panouri

Drumul spre Răşinari pe traseul de biciclete, paralel cu șoseaua care duce la Păltiniş, miroase a pădure şi frunze uscate în care transpiră din adâncuri pământul rece. Mirosul proaspăt persistă în pofida coloanelor de maşini cu destinaţia Muzeul Satului (Astra), Cisnădioara, Curmătură sau staţiunea Păltiniş. Dacă faci traseul la pas în doi cu soarele şi cerul albastru fără nori, poţi vedea lumina rezemată-n arama arborilor zvelți şi înalţi, ori culcuşită-n frunze. Chiar la ieşirea din oraşul Sibiu, te întâmpină un urs tras în poză pe un panou publicitar, cu o atitudine maiestoasă, regală. Acelaşi panou, dar la scală masivă şi după ultima poartă de intrare în Muzeul Astra. Pe panou, o avertizare despre animale periculoase, care coboară printre oameni, cu care te poţi întâlni la plimbare. Aşadar, multă grijă. Ți se spune ce să nu faci în cazul în care-ţi apare ursul în drum: nu faceţi fotografii, nu vă apropiaţi, nu hrăniţi animalele. Asta-mi aminteşte de ‘don’t feed the ducks!’, rugăminte pe mai toate panourile din parcurile cu heleştee, lacuri din Regatul Unit. Dar nu-ţi spune ce să faci: s-o iei la fugă, să stai smirnă, să te îndepărtezi de urs cu calm şi gândire pozitivă? “În situaţii de urgenţă sunaţi la112”. Da, înţeleg ‘health and safety rules’, dar panourile acestea mi se par excesive: la ieşirea din oraş, pe lângă traseul turistic pentru biciclişti şi pietoni spre Răşinari, pe o şosea cu trafic de maşini care ar fi traumatism pentru un urs. Mai degrabă, acţionează ca un mesaj publicitar de marketing subtil al locaţiilor din preajmă: zoo, muzeul satului, muzeul Astra, Restaurantul Versailles, Cămara Boierului, Grillhouse. Subliminal, eşti îndrumat spre acele locaţii de agrement, culturale şi culinare, care sunt safe. Nu plimbări prin pădure pe poteci neumblate. În contrast cu ursul din sălbăticie, periculos, ţi se-nfăţişează un ursuleţ ca din desene animate, o imagine virtuală, prietenoasă pe două panouri, să-l vezi din ambele direcţii, când treci pe lângă Hotelul Hilton, construcţia de vis-à-vis cu grădina zoologică (zoo pe panou). Cel domesticit, dus în robie, supus nevoilor de distracţie ale copiilor şi ale orăşenilor plictisiţi e scump, mânca-l-ar mama. Un fel de Bubico, umanizat, în cuşca de care, totuşi, nu te poţi apropia dincolo de bara de protecţie. Chiar în spatele parcării de la Zoo, un restaurant numit Grillhouse, cu o statuie impunătoare la intrare, reprezentând un taur negru. Are şi sârmă trasă prin nas. E clar, acolo se mănâncă steak şi beef. Taur, corrida, toreadori, zoo, beef te duc subliminal şi subconştient la o viziune grotescă: animalul sălbatic nu are valoare în sine, decât îmbânzit, controlat, subordonat nevoilor omului. Lângă Hotelul Hilton, un panou publicitar cu Cămara Boierului unde ai terasă şi taraf. Culoarea panoului are exact aceeaşi nuanţă cu a Hotelului Hilton: un galben cald şi calm, de confort. Formează un ‘cuplu’, un pas-de deux. Numele ales pentru restaurantul de lux te face să te gândeşti, să-ţi imaginezi un pântece boieresc, mare, plin, putere, bani, status. Şi din nou, multă carne, ca-n orice restaurant cu specific românesc. Mai faci câţiva paşi şi te ciocneşti de alt panou mare publicitar, unde afli despre saună şi despre existenţa Restaurantului Versailles, în mod cert cu specialităţi franţuzeşti. Iar la câteva sute de metri de acest cocktail de reclame ale îmbuibării, relaxării în confort, vis-à-vis de animale odinioară sălbatice, acum în cuşti, ai panourile cu urşii extrem de periculoşi. Atenţie, evitaţi un alt ‘beef’ în sânge. Totul este ‘beefy’, primar, dar subtil mascat în lux.

Interesant şi panoul cu mesaj pentru salvarea pădurii: „În viitor, cine va avea pădure, acela va avea aur”. Bună reclama, dar până nu demult, unii au dat, iar alţii ne-au luat ‘aurul’. Ca să ai o perspectivă reală a cât s-a defrişat şi cum s-a schimbat peisajul României, trebuie să priveşti pământul prin geamul rotund de avion. De acolo, de sus, vezi cel mai bine ruptura şi felul cum s-a trecut cu tancul drujbei prin făptura delicată a pădurii. Şi dacă tot am pomenit de defrişări, merită menţionat şi alt panou pe partea opusă cu Cimitirul de pe Calea Dumbrăvii. Acela îţi vorbeşte despre împăduriri: „Împreună vom salva pădurile împădurind România”. O hartă a României pe care sunt câţiva omuleţi în miniatură, fetiţe şi băieţi, care trag, la propriu, un covor de brazi de la vest la estul ţării. Imaginea aceea este un over-statement, un ideal tras de păr, dar hai să zicem că intenţia susţine un proiect de ţară.

Dar să revin la drumul ce duce la Răşinari. Când te apropii de satul dinainte de comuna Răşinari, pădurea devine mai generoasă cu peisajul din zare. I se deschide, lasă munţii şi albul de zăpadă să străbată cu privirea până la şosea. Privind spre stânga, îţi dai seama că te apropii de-o aşezare omenească. Nu după mult timp se termină brusc pista de biciclete şi eşti aruncat de pe trotuar direct pe şosea, printre maşini şi câini care ies din curţi, de pe uliţi sau din spaţii publice, pământuri neîngrijite, cu stâlpi pentru garduri, din care au căzut ori dispărut panourile, plasa. Sau poate lipsa lor face parte dintr-un proiect început şi nefinalizat. Pământuri care par ale nimănui, deşi poate sunt ale cuiva. Câinii te latră, dar nu se dau la tine. Cel puţin, la mine n-au sărit. Din acel punct, când se sfârşeşte pista, drumul nu este pentru cei slabi de inimă. Ca să te fereşti de maşini, trebuie să alegi între noroi, mersul prin bălării uscate, prin hârtoape, sau între şinele vechiului tramvai, acum piesă vie de muzeu expusă la stradă, trecătorilor. Gunoaie pe marginea drumului, prin micile şanţuri şi ierburi necosite. La un moment dat, zăreşti râul pe partea dreaptă, dar nu te poţi bucura de el. Gunoaie şi resturi, unele albe ca nişte stafii trase la umbra trecutului. Comuna Răşinari creşte din drumul principal, din satul anterior, atrăgându-te ca o Fata Morgana. Zăreşti casele de sub munţi, turla bisericii, ai vrea să poţi zbura până acolo, să scapi de urâţenia care ţi-a sărit în faţă după ce s-a sfârşit deliciul pădurii. De pericolul urâţirii naturii nu avertizează nimeni prin panouri publicitar-educativ-formatoare. Odată ce pătrunzi în arterele, venele şi inima comunei, locul se schimbă: case, porţi şi drumuri de oameni gospodari.

Sumarizare – Concluzie

Complexul arhitectural Grillhouse – Hotel Hilton – Restaurantul Versailles – Restaurantul Cămara Boierului este un fiasco simbolistic – architectural prin alegerea locaţiei şi a aglomerării într-un spaţiu/rezervaţie de o frumuseţe naturală ieşită din comun. La fel şi simbolistica numelor alese: e un afront la adresa naturii, a forţei ei neîmblânzite (de om), în care coexistă liniştea, frumuseţea şi forţa, în echilibru. Cred ca s-a dorit un cocktail multi-culturalist culinar (românesc, anglo-american, franţuzesc), să eclipseze imaginea desuetă a Hotelului Restaurant de trei stele Dumbrava Sibiului, construit pe vremea dictaturii. Vopsită în roz, Dumbrava Sibiului se distanţează de pântecele plin a bucate boiereşti, printr-un destin care o leagă nu doar de trecut, ci şi de umbra pădurii de aramă.

Drumul- traseul turistic care duce înspre un centru spiritual al Mărginimii Sibiului şi al unui fragment de identitate românească nu se prezintă ca un tot, ca un întreg. Acest fapt spune mai multe lucruri: superficialitate, neasumarea până la capăt a valorilor acelui loc, lipsă de pragmatism şi de viziune asupra importanţei de a crea un tot unitar. Nu ‘merge şi aşa’. Oamenii acelor locuri nu sunt conştienţi că au de apărat o reputaţie de dincolo de ei, ce li s-a dat ca un dar al locului: memoria şi casa memorială a lui Emil Cioran, Octavian Goga şi mausoleul lui Andrei Şaguna. E aici un dublu respect: faţă de aceştia şi faţă de comunitatea care trăieşte acolo.

Primarul şi preotul din Răşinari ar putea mobiliza oamenii la muncă în folosul comunităţii: curăţarea spaţiilor publice de gunoaie, curăţarea râului. S-ar putea veni şi cu motocoasa printre bălăriile de pe marginea drumului. Munca în folosul comunităţii nu e doar pentru cei care au de ispăşit o pedeapsă. În primul rând, nu ar mai trebui văzută ca ceva lipsit de valoare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Prin Sibiu, printre panouri”

  • Ce rau si pretentioasa esti in primele zile ale anului, geo!

    Si tu si Monica ar trebui sa cautati locuri in care va oglinditi dragut,
    cele despre care povesteste Monica fiind chiar cele care le definesc acestora maretia ‘gurilor de Rai’ ce sant 🙂

    Io sint sigur ca se gaseste oricand altcineva gatit sa povesteasca despre frumusetile altor locuri :), echilibrand povestea Monicai 🙂

    mai inainte sa se apuce preotii si primarii sa gospodareasca ce e in afara omului, mai bine s-ar apuca de ce e in sinele omului, mi se pare mai drept, drumul :))

    rezumat: mai intai e inauntru si abia dupaia afara,
    care afara-l cizeleaza pe inauntru, dar doar pentru ca afara sa se inoiasca, dupa pofta inimii…:))

    toate cele ce sant… sint pe propriul drum, nu in afara lui:). singura care parea putin pierduta creca e bicicleta Monicai si-atat!:)))

    Monica a-nceput anul abrupt!:)),
    insa paici abia acum, ….zilele trecute ne-a lipsit! :)), ceea ce nu e chiar foarte foarte dragut!:)))

    • 😆

    • A trebuit sa ma conectez la ‘rautatea’ mea ca sa pot scrie. Cum a zis Online: inima buna, mintea rea. Si asta sunt tot eu. Voi scrie probabil maine. O seara buna, Geo si Online.

      • Monica,

        Iti spun ceva, da’ te rog sa nu mai spui la nimeni, ca dupe’ aia o sa fii acuzata de teoria conspiratiei si no, stii si tu ca asta e mai grav decat o crima contra umanitatii si se pedepseste exemplar: am auzit ca Sony in colaborare cu Microsoft lucreaza intensiv la niste chip-uri care rezolva si problema cu „mintea rea” fiindca alea odata implantate te vor face sa vezi in loc de gunoaie, flori si pomisori decorativi, in loc de panouri publicitare neghioabe, vei vedea numa ferestre (ei le zic Windows-uri) cu vederea spre mare (ori lac, depinde de cum preferi din settings) iar in loc de restaurante (evident inchise din cauza pandemiei) vei vedea locuri de recreatie gratuite construite perfect in armonie cu natura, iar daca vei plati si o mica taxa lunara vei avea acces la uppgrade asa incat chiar daca intalnesti cumva un urs salbatic tu o sa-l vezi un melusel bland si jucaus… asa ca nu-ti fa probleme cu gunoaiele ca Big Brother le va rezolva pe toate si-o sa fie numa’ bucurie, veselie si mai ales distratie totala nu doar in zona Sibiului ci oriunde vei merge (evident, daca ai pasaport valid)… vai, eu abia astept!… 🙂

        PS. Lasa-ti inima si mintea sa fie fix cum ti le-a data Mama Natura, ca doar nici vremea nu-i la fel in fiecare zi…

        • Stai bland, ca ursi nu vei mai vedea cel putin zece ani. Din casa n-ai cum. Eu estimez in mod optimist ca „pandemia” va tine cel putin zece ani. Asta ca sa va fac o bucurie! Ma mir ca aia care se nasc nu sunt actionati in justitie ca nu poarta masca in spatiu public si zadarnicesc lupta impotriva bla, bla, bla. Dar, orisicat, nu e timpul trecut.

        • Hai ca mi-a placut asta. Paul, m-ai facut sa rad. Si cib s-a descarcat, dar nu urat. Ceea ce-i un progres.

          • Nu m-am descarcat deloc. O s-o fac cand (daca) ii voi vedea pe unii jucand in rolul „Ducelui” si al prietenei sale Clara. Clar?

  • Ce rea si pretentioasa esti în primele zile ale anului, Monica Simion!
    Nici primarul, si nici preotul din Rasinari, nici primarii, si nici preotii din multe alte localitati minunate ale patriei, nu vor face ceea ce îti doresti tu, adica ceea ce ar fi normal sa faca: sa mobilizeze oamenii de câteva ori pe an pentru curatarea gunoaielor din locurile pe care le pastoresc. Daca timp de mai bine de 30 de ani, românii în frunte cu alesii lor nu au reusit sa înteleaga ca un popor civilizat trebuie sa aiba grija de curatenia întregului spatiu pe care-l ocupa, nu doar de casa si de curtea lui, sunt slabe sperante ca vreodata lucrurile sa se schimbe.
    .
    În anii ’90 ne-am vizitat niste prieteni austrieci, care locuiesc aproape de Graz. Curatenia zonei (localitati, paduri, râuri, sosele) mi s-a parut de-a dreptul ireala la începutul sejurului, tinând cont de ceea ce lasasem în urma. Explicatia acelei curatenii am aflat-o într-una dintre zilele în care am facut o drumetie si ne-am afundat într-o padure umbroasa ca sa culegem flori si ciuperci… când, zarind o hârtiuta lânga un copac, Hermi, gazda noastra, si-a deschis un buzunar al rucsacului din care a scos o punga si o manusa si a pus „gunoiul” împachetat în acelasi buzunar, cu un gest firesc, fara sa faca nicio remarca. Ea nu era suparata ca cineva aruncase acea hârtie în natura, era doar multumita ca luase „murdaria” din locul unde nu trebuia sa se afle.
    Of, of!

    • Am inteles de la unii care s-au dat prin Paris ca e o curatenie ceva de speriat p-acolo, mai ales prin B(b)anlieu. Orisicat, mie nu mi-ar surade sa traiesc printre robotii aia teutoni, indiferent cat se dau ei de „igienici”. Ii prefer de o mie de ori pe macaronari sau pe greci. Chiar si turcii parca sunt mult mai oameni. Despre kitschurile din Ardeal, a se vedea cate urme de buze au lasat „occidentalii” zonei asupra dosurilor nemtesti. La Sibiu daca nu te-ai dat macar o data prin Teutonia sau n-ai un Beamveu,nu valorezi nici cat o ceapa degerata. Stiu din surse sigure! Si astia vor sa ne dechida noua ochii. Muahahahahaaa!

      • Eu nu stiu ce nemti cunosti tu, dar prietenii nostri sunt ok, sunt mai calzi si mai prietenosi decât tine, care îi ponegresti si pe ardeleni în egala masura, renegându-ti radacinile.
        Iar atunci când vorbesti despre Franta, gresesti enorm când faci referire doar la Paris sau la periferiile marilor orase, as vrea eu sa fie România curata ca Franta. Taticule, aici chiar exista primari care îsi aduna oamenii ca sa curete padurile si cursurile de apa din împrejurimi, am cunoscut mai multe asemenea personaje, si-ti pot spune ca francezii participa în numar foarte mare la toate actiunile de genul acesta.
        .
        Tangential cu acest subiect, ai idee câte persoane fac bénévolat în Franta? Nu stii, îti spun eu: 20 de milioane, mai Cibule! 20 de milioane de francezi „donnent du temps gratuitement pour les autres ou pour contribuer à une cause” !!! Doamne da sa ajungem vreodata si noi, românii, sa facem ca ei, dar pâna atunci nu-ti mai da ifose ca esti mai uman decât occidentalii, pentru ca pur et simple, nu ai de ce!

    • Bre, daca vreodata ai de gand din greseala sa discuti ceva, sa zicem, filozofie, arte, film, etc, cu vreun neamt, sa fii foarte atent ca primul sau impuls e sa puna mana pe o cheie sau pe surubelnita. Sa nu care cumva sa-i provoci la ceva mai „complicat”, recte parfumuri, moda, literatura, ca ai pus-o! Eins, zwei, politzei…! Macar branzarii se pricep la mirosuri (ce-i drept cam puturoase, gen Roquefort) chit ca se dau cunoscatori si la masini, ceea ce e o mare impostura din partea lor. Hai salam de Paris!