Prin tribunale ca prin viață | Cum gestionează autoritățile  publice Violența, acest flagel periculos care nu doarme în timp de pandemie?

În pandemie, obligatoriu trebuie să stăm acasă, întrebarea pe care o pun:
Ce se întâmplă cu victimele violenței domestice în tot acest timp?

Clar, instituirea stării de urgență, a regimului de izolare la domiciliu și a tuturor restricțiilor impuse de ordonanțele militare produc consecințe ireparabile asupra fenomenului violenței domestice. Însă ce te faci când în plină noapte telefonul îți sună și una dintre miile de victime din România îți cere disperată ajutorul? Cum gestionează autoritățile publice violența, acest flagel periculos care nu doarme în timp de pandemie? Agresori nu au luat pauză, din contră sunt mult mai periculoși, s-a gândit cineva? De ce ați uitat de victimele lor, de copiii nevoiți să asiste, sau chiar mai rău să fie la rândul lor victime directe? Întrebări la care cu greu pot da un răspuns pertinent. Din acest motiv cred că lupta împotriva violenței domestice trebuie să fie în agenda de lucru a tuturor instituțiilor implicate, cu atât mai mult cu cât restricțiile impuse au condus la creșterea acestui fenomen. Cineva vorbea zilele  acestea de o diminuare cu 11% a procentului de sesizare a organelor abilitate, oare de ce? Păi, este ușor de înțeles cât de greu poate sesiza o victimă a violenței domestice poliția, spre exemplu.

Sigur, Pandemia de COVID 19, despre care nu știm cât va dura, afectează oamenii nu numai din punct de vedere economic, ci și fizic și psihic. Această stare  va genera un risc iminent, astfel încât, viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei victime poate să fie pusă în pericol în mod evident printr-un act de violenţă domestică, motiv pentru care este nevoie de mai multă atenție pentru femeile, copiii și bătrânii care trec prin aceste situații și sunt nevoite să trăiască în casă cu agresorul.

Am vorbit zilele acestea la telefon cu o femeie, o mamă care vrea să părăsească locuința din cauza acestor agresiuni din partea soțului, și care, din cauza restricțiilor impuse de ordonanțele militare, nu știe cum să facă asta. Însă, știe ce poate păți dacă continuă să stea cu agresorul în casă. Fără nicio discuție, drama prin care trec această FEMEIE și copilul ei, este drama multor femei, obligate să stea în casă cu agresorii. Atunci ne putem întrebarea, din nou, ce măsuri alternative, raportate la situația de criză pandemică, poate lua statul român? Nu pun întâmplător această întrebare deoarece interdicțiile care pot fi dispuse prin intermediul ordinelor de protecție, prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, ar putea să vină în contradicție cu restricțiile impuse prin ordonanțele militare. Deci, trebuie găsite soluții certe pentru a se asigura protecția efectivă a victimele violenței domestice și scoaterea acestora din mediul periculos în care trăiesc alături de agresori.

Vă mărturisesc că în această perioadă de izolare și în ceea ce mă privește, am fost în contact atât cu persoane cunoscute, cât și cu femei care m-au asaltat cu întrebări pe această temă și la care trebuia să dau niște răspunsuri realiste și în ton cu legea. Cea mai importantă întrebare a vizat:
„Ce pot să facă autoritățile publice pentru ele, victime obligate să stea în casă cu agresorii lor?”

Și  recunosc că mi-a fost greu să le conving să înțeleagă că cea mai rapidă măsură de protecție, chiar și în criză de pandemie, este ordinul de protecție provizoriu. Ce altă măsură de protecție alternativă puteam să le recomand, atâta timp cât nu cunosc ca prin ordonanțele militare să se fii luat vreo măsură de urgență cu privire la actele de violență domestică? Sigur, tot ce știu este faptul că instanțele judecătorești își continuă activitatea în anumite cazuri de urgență, printre care și soluționarea dosarelor care vizează ordinele de protecție.

În aceste condiții, am luat legătura și cu oameni din domeniul protecției sociale și din poliție care mi-au confirmat neîncrederea și dificultatea cu care victimele apelează la autorități, cu atât mai mult cu cât se află continuu în casă cu agresorul și nu pot să părăsească locuința decât în anumite situații prevăzute de lege. Toată această neîncredere este generată de lipsa unor măsuri sigure de protecție a victimele și bineînțeles lipsa locurilor de cazare în adăposturile destinate victimelor violenței domestice.

Pe de altă parte, m-am gândit că în toată această perioadă polițiștii, asistenții sociali și personalul medical se deplasează cu ușurință la fața locului pentru a interveni și a oferi asistență victimelor. Se pare că nu este deloc ușor, deoarece nu au la dispoziție mijloace individuale de protecție (mască pentru față, mănuși, dezinfectant pentru mâini, protecție oculară, halate/salopete impermeabile), și astfel abia pot face față unor situații excepționale. Deci, este destul de complicat să faci față tuturor situațiilor de criză, mai ales atunci când vorbim de violență domestică!
Ce amplifică actele de violență domestică în această perioadă este ușor de dedus: începând cu pierderea locului de muncă sau intrarea în șomaj tehnic, până la diminuarea semnificativă a situației financiare, închiderea școlilor, pierderea răbdării în definitiv. Față de toți acești factori de risc în plină pandemie, suntem pregătiți să gestionăm bine această criză de violență domestică, de violență socială în definitiv? O întrebare la care aștept răspuns din partea autorităților.

Revenind la măsurile de protecție, vă prezint pe scurt măsurile care pot fi luate față de victimele violenței domestice în conformitate cu Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (integral le găsiți în articolele anterioare la rubrica „Prin tribunale ca prin viață”, unde eu am tot scris):
– ordinul de protecție provizoriu, se emite de poliție și este confirmat de către procurorul competent atunci când se constată existența unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.

Măsurile concrete ce se pot dispune prin ordinul de protecție provizoriu sunt următoarele:
– evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, chiar dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
– reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
– obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
– obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

Instanța de judecată poate să emită ordinul de protecție pe o durată de până la 6 luni și totodată, să impună și alte obligații suplimentare față de cele aflate la dispoziția poliției/procurorului și anume:

– cazarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă;
– interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin orice alt mijloc, cu victima;
– încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora la victimă.

Supravegherea modului în care se respectă ordinul de protecţie revine poliției, iar, în cazul în care agresorul se sustrage de la executare, va fi sesizat organul de urmărire penală.
Nerespectarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului penal, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
– nu ezitați și depuneți imediat plângere penală împotriva agresorului, indiferent dacă ați solicitat sau nu ordinul de protecție.

Important și de reținut: victimele violenței domestice pot apela linia telefonică gratuită, cu număr unic de contact: 0800.500.333, și bineînțeles numărul de apel de urgență 112.

În concluzie, dacă cunoașteți situații reale și există femei, copii sau bătrâni care sunt abuzați fizic/psihic de un membru al familiei sau care sunt nevoiți să conviețuiască cu agresorul, sunați la 112. Nu uitați că în această perioadă victimele violenței domestice nu pot să raporteze ce li se întâmplă fiindcă sunt tot timpul cu agresorii în case.

Îmi pare rău să o spun, în continuare sesizez că nu există acces rapid al victimelor la sprijinul accesibil și de îndată din partea autorităților publice cu privire la măsurile și acțiunile pe care le poate întreprinde pentru a preveni/opri violența. Și, nu o spune o victimă, o spune un avocat care ar prefera să nu piardă timp prin instanțe, ci mai degrabă o colaborare strânsă cu instituțiile abilitate să intervină la timp și sigur, o mai bună gestionare, administrare și soluționare a procedurilor de prevenție/protecție a victimelor violenței domestice din partea statului român.