Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Prin tribunale ca prin viață | În curând o să apară executări silite și chiar evacuări din case

Nu este o noutate că mii de români au ajuns în situația de a nu mai putea plăti ratele la bănci sau la IFN-uri, problema fiind agravată și din cauza crizei sanitare care a afectat economia.
În acest moment, extrem de dificil pentru majoritatea românilor, este nevoie de o abordare cât mai flexibilă în gestionarea datoriei și găsirea unor soluții de redresare pe cale amiabilă, care să dovedească sprijin, în mod eficient, persoanelor îndatorate din perspectiva revenirii lor la echilibrul financiar.

Aceste măsuri sunt în deplină concordanță și în conformitate cu prevederile legii, conform căreia: „Creditorul, respectiv entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, trebuie să țină cont de circumstanțele individuale ale consumatorului, de interesele și drepturile consumatorului, precum și de capacitatea de rambursare a acestuia atunci când oferă soluții”.

Astfel, entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, elaborează împreună cu consumatorul, un plan de achitare a datoriilor/obligațiilor adaptat la veniturile actuale ale acestuia.
Având în vedere aceste reglementări, pot fi găsite soluții care să permită:

  • – eșalonarea datoriei în rate convenabile, adaptate bugetului clientului;
  • – prelungirea perioadei de rambursare și adaptarea acesteia la capacitățile de plată ale clientului;
  • – reducerea valorii ratei în perioada convenită între părți;
  • – modificarea datei de rambursare a ratelor.

Este deosebit de important și de eficient ca, în contextul pandemiei de COVID-19 cu care ne confruntăm, să fie făcute evaluări individuale, care să contribuie la diminuarea efectelor generate de problemele financiare ale celor împrumutați și a familiilor acestora.

Dar ce se întâmplă astăzi? Executările silite merg mai departe? Conform discuției pe care am avut-o cu Domnul Avocat Gheorghe Piperea este important să știți:
A fost o perioadă în care executările silite au fost amânate la plată și datornicii au beneficiat de câteva avantaje.

Astfel, 9 luni au fost înghețate efectele contractelor de credit, iar la începutul sesiunii parlamentare, guvernul Cîțu a emis o reglementare din care rezultă că se mai pot da astfel de amânări din partea băncilor, cu condiția să nu se cumuleze mai mult de 9 luni. Ce înseamnă? Că aceia care au obținut deja, anul trecut, astfel de amânări, acum nu mai pot să obțină nicio amânare și dacă nu plătesc înseamnă că urmează să fie executați silit.

Din fericire, nu se poate pune problema de executare silită împotriva acestor debitori de către Fisc, deoarece acestea sunt amânate până în data de 1 iunie 2021. Dar, după 1 iunie, știți foarte bine cum face fiscul, nu te întreabă, nu te anunță, ci îți blochează conturile imediat și îți pune în executare toate titlurile, inclusiv amenzile de circulație.

Problema mai mare este cu creditorii financiari, pentru că perioada aceasta expiră curând și avertismentul vine chiar de la Banca Națională, care spune așa: „Sunt în momentul de față, nu mai puțin de 550 de mii de persoane care au obținut această înghețare a efectele contractelor și pentru care nu mai este posibilă încă o înghețare, cu excepția cazului în care băncile sunt de acord”. Adică, oamenii aceștia sunt la mâna băncilor.

Dacă nu se vor obține alte amânări sau alte facilități de plată, atunci acei debitori vor fi executați silit. Ce înseamnă acest lucru? Băncile, pentru a putea să acorde aceste facilități, vor impune toate condițiile posibile și imposibile. Vor face acte adiționale la contractele de credit, la care vor adăuga costuri, dobânzi, condiții suplimentare, garanții suplimentare, giranți suplimentari, probabil, vor adăuga 4 – 5 ani de zile la perioada de credit, ceea ce înseamnă că, creditul, plus dobânzile, plus costurile, vor fi mult mai mari în cazul acestor debitori.

Și asta este doar partea vizibilă, partea invizibilă este cu mult mai mare, pentru că de aici trebuie să se extragă alte cifre mult mai mari. Pandemia nu a dus sub nicio formă la creșterea salariilor, nu a dus la creșterea locurilor de muncă, la creșterea veniturilor din profesii independente, din business-uri gen întreprinderi mici și mijlocii, ci dimpotrivă, toate aceste domenii, toate aceste venituri, au fost, fie reduse drastic, fie neutralizate. De ce? Pentru că foarte mulți, pe care nu-i vedem, sau nu ni se spune despre ei, sunt în șomaj tehnic. Avertismentul este însă mai mare, atenție, în curând o să apară executări silite și chiar evacuări din case.

În concluzie, pentru a evita să ajungeți în pragul executării silite, cea mai bună soluție este să vă gestionați bine banii și să nu vă supuneți la obligații financiare dacă nu sunteți siguri că le puteți finaliza fără probleme. Calculați-vă de fiecare dată bugetul, încercați să aveți cât mai puține datorii sau chiar deloc și astfel vă veți ține departe de problemele economice deloc plăcute.

Aflați toate răspunsurile despre „Executarea silită în pandemie” de la specialiști, accesând următorul video:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *