Sunt încă sub efectul discuției cu domnul doctor neurochirurg Leon Dănăilă, deoarece m-a impresionat profund acest OM care este o sursă de inspirație, de modestie și iubire față de oameni. Vă dați seama ce înseamnă un interviu deschis cu acest MARE OM, cu atât mai mult cu cât interviul s-a filmat în incinta Mănăstirii Radu Vodă (în Muzeu), fiind un loc cu totul special. Până și domnul doctor spunea că a dat multe interviuri, dar nu a avut niciodată ocazia să dea un interviu într-un loc atât de spiritual, un loc sfânt, îl citez: „Este ceva frumos, este arhaic, este ceva care spune despre istoria noastră, a poporului român care din vechi timpuri a luptat și a făcut anumite lăcașuri pentru rugăciune”.
Apoi, cum era de așteptat, domnul doctor neurochirurg Leon Dănăilă, fiind un medic credincios, a vorbit despre rugăciune și semnificația ei, văzută prin ochii și inima dumnealui. Iată cât de frumos a explicat:
„Rugăciunea are o mare importanță pentru noi toți. Rugăciunea poți să o faci în fața unei icoane acasă, la o troiță într-o intersecție de drum, dar nu poți să o faci în zgomotul străzii că îți distrage atenția și îți ia oarecum din avântul acesta pe care îl ai și din dorința de a mulțumii lui Dumnezeu pentru tot ce ai făcut până acum. Sigur că rugăciunea se spune că este de trei feluri, rugăciune de laudă față de Dumnezeu, rugăciune de mulțumire a ceea ce ai reușit să faci până acum și rugăciunea în care ceri ceva, omul cere ceva. De fapt, majoritatea oamenilor se referă la această ultimă categorie, cer ceva, și anume: când se află într-o stare dezagreabilă a vieții, suferă de o boală deosebită care nu poate fi tratată și intervine această rugă către Dumnezeu. Sigur că această rugă și această cerere poate fi făcută pentru rezolvarea unor probleme dificile ale vieții, fiecare are în viață probleme foarte dificile. Nu este bine ca rugăciunea să fie făcută pentru a aduce avere, pentru bani, pentru foloase materiale. Este bine ca rugăciunea să fie făcută pentru ceva pe care omul nu poate să-l facă și numai Dumnezeu poate să ne ajute să realizăm. Din această cauză rugăciunea trebuie făcută în acest context și atunci Dumnezeu te ajută. Dar este bine să știți că rugăciunea este primită atunci când cineva o face pentru altcineva, este foarte interesant acest lucru. Nu trebuie să o faci numai în sens egoist, pentru tine. Trebuie să te rogi și pentru altcineva.
Eu când intru în operație, mă rog și eu la Dumnezeu. Eu, ca chirurg, în timpul operației nu pot să fac rugăciuni cu mâna sau nu pot să mă închin, dar cu limba sau când mă aflu într-o stare foarte dificilă, când bolnavul sângerează foarte mult și anestezistul spune: Domnule Doctor dacă mai pierde o sută de grame se sânge, bolnavul moare, dacă mai pierde cincizeci de grame, moare. Atunci mă rog cu gândul, că rugăciunea poți să o spui și în gând și cu voce tare, poți să o și cânți, depinde de locul unde te afli. Dacă te afli într-o biserică, într-o catedrală sau pe câmp, sau acasă în singurătate, poți să o spui tare, poți să o spui și în gând că ea este primită, dar să o spui cu credință, să ai încredere în ceea ce dorești să realizezi, fără această dorință nu se poate.
Rugăciunea are niște caracteristici foarte importante, rugăciunea acționează asupra fiziologiei și psihicului omului. Omul, ființa umană este compusă din două părți, o parte din psihic, suflet, minte, stare psihologică și o parte materială. Aceste părți sunt într-o conexiune inversă, ele se influențează unele pe altele. La început sufletul, se spunea, adică, vechii egipteni spuneau că sufletul se află în inimă. René Descartes, a fost un mare filozof, un matematician, un fizician foarte bun care a trăit între anii 1596 – 1650, el a spus că omul este compus din două părți: sufletul și trupul. Ele sunt complet deosebite, nu se pot influența unele pe altele, sigur este un progres față de ideile care spuneau că sufletul se află în inimă. El a realizat că în creier este Dumnezeu, acolo se află și sufletul, cu ajutorul creierului noi putem rezolva o mulțime de probleme.
Dar, Descartes a spus că creierul totuși are două emisfere: emisfera dreaptă și emisfera stângă, sufletul este unul singur, atunci unde poate fi localizat acest suflet? A spus că epifiza este singurul organ, unic la nivelul creierului și așa a spus că sufletul este localizat la nivel epifizei.
Ulterior oamenii și-au dat seama că știința a evoluat, și-au dat seama de importanța creierului, de importanța sufletului, despre activitatea psihică si au spus și s-a realizat, la ora actuală este general acceptat că psihicul, sufletul, mintea influențează corpul. Corpul dacă este bolnav influențează și psihicul și sufletul, iar sufletul dacă este bolnav, mintea dacă este bolnavă, psihicul dacă este bolnav, influențează și corpul în sens negativ, de exemplu, stările depresive. S-a constatat în mod științific că stările de depresie duc la diminuarea stării imunitare a organismului, această scădere imunitară a stării organismului la persoanele depresive pot provoca enorm de multe boli, până și cancerul poate fi declanșat la bolnavi din cauza depresiei. Dimpotrivă, o stare optimistă întărește starea de imunitate a corpului omenesc. Eu vreau să dovedesc că nu este o vorbă goală această rugăciune. Adică se reflectă și în partea materială a corpului și starea psihică influențează și corpul și sănătatea întregului organism. Invers, sănătatea corpului influențează și sănătatea psihicului. Se spune că un om care este bolnav, cincizeci la sută din boală este organică și cincizeci la sută este psihică. Dacă în perioada respectivă intervine cineva, de exemplu preotul și îi face anumite tehnici preoțești care însănătoșește creierul, adică poate să-i diminueze, să-i șteargă jumătate din boală, apoi rămâne doar boala organică față de care medicul poate să intervină asupra ei.” – a spus Doctorul Leon Dănăilă.
În tot acest timp cât îl ascultam, vă mărturisesc că am simțit multă emoție, și acum parcă îi văd ochii strălucitori ca două mărgele și îi simt prezența, bunătate și modestia. Ce valori! Ce OM! Da, cred că într-adevăr, rugăciunea poate să ne salveze sănătatea, cum o poate face și starea noastră bună, optimismul, bunătatea și frumusețea interioară din sufletul nostru.
La finalul interviului nostru, neurochirurgul și academicianul Leon Dănăilă, a spus că este cel mai sărac medic din lume, dar în egală măsură cel mai bogat sufletește și dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar face tot ce a făcut până acum.
În concluzie, vă invit din toată inima să urmăriți emisiunea „Credință și Excelență” cu Leon Dănăilă, o viață dedicată neurochirurgiei.
Este atât de utilă și ne ajută să cunoaștem atâtea chestiuni importante pentru sănătatea noastră atât fizică, cât și psihică. Doctorul Leon Dănăilă, vorbește și despre rugăciune într-un mod atât de special. Este o autentică lecție de viață acest interviu.
P.S. Vă spuneam în primăvara acestui an că am început un nou proiect de televiziune la Trinitas TV. Debutul emisiuni „Credință și Excelență” a avut loc chiar în ziua de Paști, alături de Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Din 18 septembrie a.c. emisiunea a revenit în grila Trinitas TV și se difuzează duminica, la ora 20:00 .
Prin urmare, emisiunea „Credință și Excelență” a avut și de această dată un invitat special, un profesionist prin excelență, un om care a cucerit lumea prin profesionalismul său, prin dedicare, modestie și iubire, un doctor neurochirurg pentru care mulți oameni ar muta și munții din loc doar ca să-l simtă, să-i mulțumească, Domnul Academician profesor – doctor neurochirurg, Leon Dănăilă.
Vă mulțumesc și eu din suflet, Domnule Acad. Prof. Univ. Dr. Leon Dănăilă!
Aici puteți urmări emisiunea:
Subscriu opiniei doamnei Olaru: ce OM!