Prin tribunale ca prin viață | „O poveste de viață din spatele gratiilor!”

Viața m-a învățat că stă în puterea noastră, să depășim orice impas.
Eram într-una din zilele trecute când simțeam că a venit momentul să fiu puțin mai dură, chiar să spun lucrurilor pe nume, așa cum le simt, fără nicio reținere. Este adevărat că atunci când ți se dă cuvântul pe fondul cauzei vorbești în litera și spiritul legii. Sunt poate de multe ori prea de bun simț, am un respect deosebit față de omul din fața mea, indiferent cine este.

Așa am fost crescută și cred că este în felul meu de-a fi. Însă ce te faci, când femeia judecător în fața căreia pledezi, nu știe cum să te determine să închei mai repede ce ai de spus și să sfideze cu atâta nonșalanță mai vârstnicii pledanți din fața ei.

După câteva ore bune de așteptare, cu coronavirus plutind în gândurile și spre disperarea noastră, intrăm într-un târziu în sala de judecată. Primul care ne-a spus povestea a fost A.M., un tânar cu un zambet molipsitor, cel care m-a convins după câțiva ani să apăr și oameni care încalcă reguli, sfidează legea, cazuri excepționale aș putea spune. Da, pentru că ultimii opt din cei douăzeci de ani din profesia mea de avocat, i-am dedicat numai victimelor. Sigur, mă refer la latura penală aici. Revenind, parcă nici cârjele în care se sprijină si nici faptul că a venit din penitenciar nu-i știrbește nimic din optimismul și zâmbetul sincer. Intrarea mea în acest dosar nu poate să fie una întâmplătoare, mi-am spus, și am început să-i ascultăm povestea de viață. Bineînțeles mă refer la declarația pe care a dat-o în calitate de inculpat.

În urmă cu un doi ani, A.M. era student și își dorea să devină profesor de sport, însă soarta avea alte planuri pentru el, din păcate. Da, acest tânăr ar fi avut toate motivele să fie un student model, un tânăr implicat în activități sociale, deoarece faptele sale îl recomandau. Prin activitățile sale de voluntariat, a adus atâta bucurie celor aflați la nevoie, știa cum să facă oamenii fericiți. Era iubit și oferea iubire necondiționat. Până într-o zi când o grupare infracțională l-a atras în mreaja drogurilor distrugătoare de vieți.

La început, oricât a încercat să caute lumina de la capătul tunelului, nu reușea să o găsească. Stătea toată ziua în pat, prins în vâltoarea gândurilor pesimiste. Atunci când a reușit să înțeleagă de ce a greșit, până la urmă, tot el a fost cel care și-a liniștit familia și prietenii, atunci când veneau la vorbitor. Însă, momentele grele din penitenciar sunt greu de suportat chiar și pentru o fire tare ca  el. Totuși nu a stat nepăsător, a început să scrie, să vorbească, poveștile și sfaturile lui sunt de un real ajutor pentru cei aflați în aceeași situație cu el. Tot A.M. a reușit să vină în sprijinul deținuților care prin activitățile sportive la care au participat, au simțit că timpul se scurge mai repede și viața poate continua și dincolo de gratii.

Îi ascultam povestea și nu îmi venea să cred că un om în situația lui a putut într-un timp relativ scurt să realizeze atâtea. Spre finalul declarației a spus: nu îmi pare rău că a trebuit să trec pe aici, poate dacă nu se întâmpla asta, nu înțelegeam și nu prețuiam pe deplin libertatea.

Nu este greu de înțeles cum acest tânăr a participat în închisoare la numeroase activități educative pentru a-și facilita reintegrarea în societate, pe cât de ușor a contribuit el la facilitarea altora să se reintegreze și a dovedi că s-au îndreptat. Și totuși mă întreb retoric, de ce tu, judecător, nu oferi șansă unui tânăr care a avut un moment de rătăcire să se îndrepte? Este totuși la primul conflict cu legea penală, a greșit, anturajul într-un anumit moment din viața la păcălit. A plătit pentru greșeala sa cu aproape doi ani de libertate, nu poți să-l lași acolo într-o lume paralelă, unde unii dintre ei, adevărații infractori, ies mult mai experți decât au intrat.

Dacă, tu cititorule mă cunoști, știi sigur că nu vorbesc în gol! Sunt apărătoarea îndârjită a victimelor, pentru că mi-am impus asta cu mulți ani în urmă. Însă am văzut și cazuri excepționale, unde oricine poate greși … și atunci, clar eu voi lupta pentru libertatea acelor oameni. Cred cu adevărat că libertatea este o stare normală și orice timp petrecut într-o privare de libertate încalcă drepturile omului și aduc o suferință ireparabilă pentru acel OM.

Pe considerentul acesta mi-am încheiat pledoaria și am concluzionat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevazute de lege pentru ca A.M. să poată executa pedeapsa definitiv în stare de libertate. O poveste de viață din spatele gratiilor! O poveste care nu lasă loc de regrete: este numai în puterea dumneavoastră, doamna judecător!

În viață trebuie să fi sigur că orice decizie luată greșit, cândva vei plăti pentru ea, fie că ești judecător sau nu. Nu poti să te joci cu destinele unor oameni care au avut un moment de rătăcire și care au oferit toate garanțiile legale și morale că s-au îndreptat.

În final, parcă ghicind că judecătorul nu v-a judeca și în spiritul legii, mi-am spus în sinea mea:

„Ce-am învățat eu în cei douăzeci de ani de profesie? Faptul că cele mai esențiale valori sunt iubirea și respectul față de oameni, bunătatea față de aproapele nostru și șansa de a schimba destine, faptele noastre de zi cu zi pot însemna tot dacă ajungi să le descoperi.”

În concluzie, nu a fost întâmplătoare intrarea mea în acest dosar! Am vorbit cu A.M. și i-am spus: „Viața m-a învățat că stă în puterea noastră, să depășim orice impas. În scurt timp vei părăsi penitenciarul și viața ta v-a merge mai departe, depinde numai de tine să meargă frumos.”

A. M. mi-a mulțumit cu zâmbetul lui molipsitor și a spus din nou:

„Nu îmi pare rău că a trebuit să trec pe aici, poate dacă nu se întâmpla asta, nu înțelegeam și nu prețuiam pe deplin libertatea.”