Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Prin tribunale ca prin viață | Oamenii Dreptății sunt oamenii de lângă noi, care trăiesc, iubesc și duc o viață normală

Este vacanță judecătorească și mi-am propus să realizez patru emisiuni în afara studioului TV. Îmi doresc ca oamenii să vadă lumea justiției diferit decât o percep din spațiul public sau, uneori, prin ochii celor care au avut o dezamăgire personală, au pierdut un proces sau cineva drag a fost reținut, arestat sau condamnat. O să vă prezint și forma umană a justiției, deoarece Oamenii Dreptății sunt oameni de lângă noi, care trăiesc, iubesc și duc o viață normală.

Primele două emisiuni vor fi realizate în Palatul de Justiție pentru a vedea mai de aproape o sală de judecată și a cunoște o zi de lucru din viața unui judecător, de a afla chiar de la ei ce înseamnă viața de zi cu zi în slujba cetățeanului și a face dreptate.

Pentru a putea duce la îndeplinire acest proiect de televiziune este clar că trebuie să te bucuri de încredere, respect, dar și recunoaștere publică. Fiind avocat cu ceva ani vechime, posibil să fie un pic mai ușor de realizat, dar asta nu înseamnă că totul vine de la sine. Cel mai important lucru în opinia mea este să ai încredere în tine și să iubești ceea ce faci. Dacă aceste două atribute există în viața noastră, atunci ne va fi mult mai ușor.

În egală măsură vreau să-i mulțumesc doamnei Președinte a Curții de Apel București, Doamna judecător Luminița Criștiu-Ninu, care, ca de fiecare dată, este aproape de oameni și prin intermediul emisiunii juridice „Prin tribunale ca prin viață”, oferă posibilitatea oamenilor să fie mai aproape de lumea justiției.

Astăzi, am petrecut ceva timp chiar în Sala Pașilor Pierduți din Curtea de Apel București, unde timp de peste 20 de ani și eu mi-am pierdut pașii în mulțimea Oamenilor Dreptății. Este minunat să trăiești clipa și să simți cu adevărat că faci parte din această cetate, să știi că pe acolo au trecut oameni mari ai Dreptului, cum de altfel și tu ai avut șansa de a schimba destinele oamenilor care au trecut pe acolo. Este o senzație de împlinire, pe care sunt convinsă că o cunosc foarte mulți colegi, fie că sunt judecători, procurori sau avocați.

Nu de puține ori poate v-ați întrebat cum arată o zi din viața unui judecător. Cât timp petrece un judecător în sala de judecată sau la birou făcând analiză, cercetare și mai apoi luând decizii în litera și spiritul legii.

Da, nu se întâmplă ca-n filmele americane, însă oamenii dreptății, așa cum li se spune foarte des, sunt și ei oameni și iubesc oamenii. Așa că în următorul meu articol veți putea afla cum începe și cum se termină o zi din viața unui judecător, cum se desfășoară o ședință de judecată, începând cu ordinea dosarelor pe listă, până la deliberare. Care sunt fundamentele morale și etice în procesul de luare a deciziilor? Cât înseamnă pentru un judecător litera legii și cât înseamnă spiritul legii.

De asemenea, veți afla cât de important este ca judecătorul să vorbească cu părțile în sala de judecată pe înțelesul lor și să dedice timp în acest sens. Dar și cum este văzută pledoaria avocatului prin ochii unui judecător. Cum ar trebui să fie și cât de importantă este pentru el. Ce înseamnă pentru un judecător: empatia, dreptatea și adevărul, precum și cum privește schimbările legislative dar și presiunile asupra sistemului de Justiție în toți acești ani.

O să încerc să aduc în prim plan și momentele marcante care au condus la devenirea omului judecător, motivația care a stat la baza profesiei de judecător, precum și dacă există regrete. Sunt câteva întrebări esențiale, care pot fi interpretate și reinterpretate diferit, însă Justiția este înfăptuită de oameni dedicați, poate mai sunt și excepții de la regulă, însă asta nu înseamnă că ei reprezintă imaginea justiției române.

În concluzie, munca judecătorului nu e simplă deloc, el are menirea de a aplica legea, de a găsi adevărul juridic și de a-l da oamenilor. Nimeni nu-i poate lua acest drept. Dând hotărâri echitabile în respectul legii, numai așa poate câștiga încrederea publicului în justiție.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Prin tribunale ca prin viață | Oamenii Dreptății sunt oamenii de lângă noi, care trăiesc, iubesc și duc o viață normală”

  • Este vacanță judecătorească și mi-am propus și mi-am propus să realizez patru emisiuni
    -e de bine,
    mai putzini fraieriti de system.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *