Prin tribunale ca prin viață | Reflecții asupra partajului după divorț

Orice căsnicie, indiferent de durata acesteia, presupune o sumă de bunuri comune, care, de regulă, sunt deținute în cote egale de cei 2 soți. Iată, însă, câteva reflecții personale asupra partajului după divorț, deoarece am constatat că s-au înmulțit divorțurile în România și a crescut și numărul dosarelor de partaj după divorț. Este evident că aceste proceduri sunt delicate și, dincolo de încărcătura emoțională a soților care ne trec pragul, noi, avocații, știm cât de greu este pentru cei care trec printr-o asemenea situație, mai ales dacă nu știți ce să faceți, cum să procedați și ce soluții aveți la îndemână.

Cum se împart bunurile între foștii soți?
Partajul la divorț poate cunoaște două forme:

• partajul voluntar– când foștii soți se înțeleg de comun acord cum să-și împartă bunurile. Are loc la notar și este opțiunea cea mai puțin costisitoare;
• partajul judiciar– cei doi foști soți nu se înțeleg cu privire la împărțirea bunurilor și se ajunge în fața instanței judecătorești care va decide în funcție de probatoriul administrat.

Așadar, după partaj fiecare fost soț devine proprietar exclusiv pe bunurile cei revin.

În cazul partajului voluntar, regula este ca soții să împartă bunurile jumătate-jumătate, însă nu este obligatoriu să se întâmple așa. Dacă unul dintre soți a contribuit mai mult, el poate să obțină o cotă-parte mai mare de bunuri, dacă se înțeleg.

În cazul partajului judiciar, un judecător este chemat să hotărască în baza probatoriului adminstrat. Bunurile se vor împărți proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre cei doi. În cazul unui bun care nu se poate împărți, el rămâne în întregime la unul dintre soți, care va plăti celuilalt o sultă, adică o sumă de bani ce i se cuvine. Există și varianta ca bunul să fie vândut și banii să fie împărțiți.
Partajul poate avea loc atunci când soții hotărăsc, nefiind obligatoriu să se desfășoare la momentul divorțului.

De știut este și faptul că partajul poate fi făcut și în timpul căsătoriei fără a schimba regimul matrimonial.
De asemenea, bunurile obținute înaintea căsătoriei nu se pot împărți.

Este important să rețineți că posibilitatea de a face partajul reprezintă o libertate pentru foștii soți și nu o obligație (neexistând nicio prevedere legală în sensul obligației de a face partajul bunurilor, ulterior divorțului).

Astfel, Codul civil prevede că „foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia”.
Prin urmare, până la partaj, bunurile rămân deținute în coproprietate și nu se cunoaște, cu exactitate, întinderea părții din dreptul de proprietate ce îi revine fiecărui coproprietar – acest lucru urmând să se stabilească la partaj.

În același timp, trebuie să știți care sunt bunurile personale, acestea netrebuind să fie partajate, deoarece sunt bunuri proprii. Acestea sunt:

• – bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
• – bunurile de uz personal;
• – bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;
• – drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
• – bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
• – bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
• – indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți;
• – bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora;
• – fructele bunurilor proprii.

Restul sunt considerate bunuri comune, dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei. De exemplu, inclusiv veniturile din salarii, dacă devine scadentă încasarea lor în timpul comunității, sunt considerate bunuri comune.

În final, trebuie menționat că, în privința partajului, există o prezumție de contribuție egală la dobândirea bunurilor aflate în coproprietate. Însă se poate demonstra că nu a existat o contribuție egală.

Unde se face partajul?
Partajul poate fi făcut fie la notar, fie în instanță.
În cazul partajului făcut la notar, acesta e mai ieftin și se face mai repede decât în instanță, însă trebuie să existe acordul soților cu privire la împărțirea bunurilor.
În schimb, în cazul partajului judiciar, dacă soții nu se înțeleg și ajung în fața unui judecător, el va decide cu privire la împărțirea bunurilor comune. Este important să știți că în această situație costurile vor crește.

Concret, conform Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, există următoarele taxe în materia partajului judiciar:

• – stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
• – stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
• – creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
• – cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile;
• – în cazul în care cererile anterioare sunt formulate în cadrul aceleiași acțiuni, acesta se taxează o singură dată, cu 5%.

Prin urmare, de regulă, instanța va face partajul în natură. Totuși, dacă acest lucru nu e posibil în privința anumitor bunuri, acestea vor fi atribuite unui singur fost soț, urmând ca celălalt să primească o sultă. De asemenea, există posibilitatea vânzării bunului la licitație, suma urmând să fie împărțită între foștii soți.