Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Prin tribunale ca prin viață | Tulpina Delta e la fel de contagioasă ca varicela

În urma discuției, față în față, cu Dr. Valeriu Gheorghiță am aflat că tulpina Delta, a virusului Sars-Cov-2, este asemănătoare vărsatului de vânt, practic varicelei, și că e la fel de contagioasă.
Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar, boli infecțioase, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID 19, în cadrul emisiunii de duminică seara, „Prin tribunale ca prin viață” cu avocat Mihaela Olaru, la A7TV, a dat această știre, foarte importantă, care trebuie să ne pună pe gânduri la modul cel mai serios.

La întrebarea, „Cât de pregătită este România pentru valul 4”, domnul dr. Valeriu Gheorghiță a precizat, citez:

„Este cât se poate de evident că pandemia nu s-a încheiat și că în momentul de față se observă o creștere importantă a numărului de cazuri la nivel global, la nivel mondial și cu precădere, inclusiv în Europa.

În momentul de față vorbim de o creștere importantă a ratei de notificare a cazurilor la nivel european, vorbim deja de un nivel, de o magnitudine care este undeva la 60 % din valul precedent și încă suntem la început.

Acest lucru evident este generat, pe de o parte de creșterea numărului de cazuri care sunt generate de varianta Delta, care știm că este mult mai adaptată, este o variantă mult mai contagioasă, chiar se estimează că are un nivel de contagiozitate asemănătoare vărsatului de vânt, practic varicelei.

Ceea ce înseamnă că o persoană care este diagnosticată cu infecție SARS-COV-2, cu această variantă virală, poate să genereze 7 – 8 cazuri secundare, ceea ce este foarte mult, ținând cont de unde am plecat, de la tulpina paternală, tulpina inițială, în care o persoană infectată putea să genereze alte 2 – 3 cazuri secundare.

Deci, iată vorbim de o contagiozitate crescută și evident că acest lucru se întâmplă pe fondul măsurilor de relaxare care au fost firești și care s-au implementat la nivel european și bineînțeles prin faptul că marea parte a cazurilor care sunt astăzi diagnosticate sunt în rândul persoanelor nevaccinate și aici vorbim în mod deosebit de populația tânără care are un nivel mai mic de acoperire vaccinală.”

De asemenea, Dr. Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre beneficiile vaccinării și a spus:

„Chiar dacă nu ne ferește 100% de a face o infecție asimptomatică, ne scade riscul de aproximativ 20 de ori de a ajunge la spital și de a face o formă gravă de boală. Deci, persoanele vaccinate chiar dacă nu fac parte din categoria celor cu risc crescut de a face forme severe, au un nivel de protecție de peste 90% față de aceste forme, față de internare, față de decese.”

Cu privire la vârsta minimă la care un copil poate să se vaccineze, doctorul, a precizat:

„Copiii se pot vaccina de la 12 ani, inclusiv, și sunt două vaccinuri care în momentul de față au autorizare, vorbim de vaccinul Pfizer și vaccinul Moderna. Pentru vaccinul de la compania Moderna, din 2 august vom putea să asigurăm vaccinarea pentru grupa de vârstă, 12 – 17 ani și în România.” – o știre foarte importantă pentru părinți, dacă doresc să se vaccineze și copiii.

Ce trebuie să facem în mod concret ca să evităm valul 4, doctorul Valeriu Gheorghiță a adăugat:

„Să ne vaccinăm și să respectăm măsurile de prevenție. Aceste două lucruri sunt simple și sunt cele care aduc cele mai mari beneficii în ceea ce privește controlul răspândirii bolii și evitarea unui val 4, care să fie foarte intens și cu consecințe chiar la nivel individual și aici vorbim de pierderea de vieți omenești.
Este greu de înțeles atunci când ai o boală și când poți să eviți decese prin vaccinare, să nu apelezi la acestă măsură care este una corectă medical, dovedită, sigură, eficientă.”

În concluzie, în Europa, valul 4 este prezent, iar în momentul de față în România am observat o creștere lentă a numărului de cazuri, este important ce se va întâmpla în perioada următoare, dar dacă ne uităm la experiența din Europa, probabil și în România vom avea o creștere importantă a numărului de cazuri în perioada următoare, însă ține foarte mult de noi, de fiecare, cât de bine vom înțelege să putem să controlăm situația.

Important este să ne adresăm la acele surse oficiale de unde ne luăm informațiile corect, a mai precizat, Dr. Valeriu Gheorghiță, la A7TV, în emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu avocat Mihaela Olaru.

Mai multe detalii cu privire la o serie de întrebări, printre care: Cine ar trebui să facă doza a treia? Dacă există, sau nu, o listă a afecțiunilor care contraindică efectuarea vaccinului? Ce decizii importante urmează a fi luate în curând, vă invit să urmăriți în emisiune accesând link-ul de mai jos:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Prin tribunale ca prin viață | Tulpina Delta e la fel de contagioasă ca varicela”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *