Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

Prin tribunale ca prin viață | Viața în online, un pericol în viața de zi cu zi

Trăim în două lumi: viața de zi cu zi și viața din online. Din păcate, se demonstrează că cele două lumi sunt dependente una de alta și, nu de puține ori, produc efecte grave atunci când trăirile din online se concretizează în abuzuri psihologice și fizice în viața de zi cu zi. De aceea, cred că este foarte important să urmărim dacă amenințările din online sunt periculoase și aduc atingere vieții, integrității fizice și psihice persoanei căreia îi sunt adresate. Am văzut cu toții, poate mulți dintre noi am fost victimele abuzurilor online și știm ce urme adânci lasă asupra noastră o stare de temere. Însă, nu este deloc de neglijat o amenințare care poate să pună viața cuiva în pericol. Asta s-a întâmplat cu câteva zile în urmă și mă refer la crima din fața unei săli de fitness din Capitală, unde un tânăr 20 de ani l-a înjunghiat pe prietenul său. Ce s-a întâmplat? Agresorul este arestat preventiv pentru 30 de zile.

„El a declarat că s-a înfuriat pentru că victima l-a umilit pe o rețea de socializare. Conform unor surse, cei doi tineri ar fi ajuns să se ia la bătaie în sala de fitness și să fie nevoie de intervenția celorlalți după un schimb de replici inițiat de agresor. După conflict s-au împăcat, dar cu toate astea, victima ar fi postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care anunța că el a fost mai puternic și și-a învins adversarul. Mesajul l-a înfuriat pe agresor, care i-a cerut explicații. Din păcate, când s-au întâlnit din nou la sală, și pentru că a fost ignorat, a decis să se răzbune. A susținut, însă, că nu a realizat că rana poate fi atât de gravă încât să-i curme viața. Agresorul a fost arestat preventiv și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta poate rămâne după gratii până la 20 de ani. Cei doi se cunoșteau din liceu.” Sursa: Știrile ProTv

Vedeți ce consecințe grave lasă violența postărilor, acțiunilor, comentariilor și îndemnurilor de pe net? Mulți dintre cei care săvârșesc astfel de acțiuni violente uită că internetul poate fi exact ca în lumea reală. Am citit o statistică care arată că patru din cinci adolescenți din România au fost hărțuiți online. Nu mă mai miră nimic, în orice moment se poate repeta povestea. Aici s-a ajuns. Am fost o voce și am militat 8 ani consecutiv pentru introducerea educației juridice în școli. A auzit cineva? Oare nu era obligația statului, prin instituțiile abilitate, să facă mai mult pentru educația juridică a copiilor și a tinerilor? Cine mă cunoaște, a auzit de Proiectul „Viața fără violență”. Dar atunci când nici faptele nu conving, ne mai mirăm că sistemul educațional din România este complice la astfel de drame? Educația juridică este foarte importantă, deoarece joacă un rol vital în viața noastră. Este important ca părinții și profesorii să vorbească cu copiii despre pericolele care îi pândesc online și să le explice de ce este nevoie să își protejeze viața privată. Dar este suficient, acoperă problemele reale cu care se confruntă, mai ales adolescenții, în mediul online? Nu, școala are un rol esențial în educația juridică a copiilor. Pentru prevenirea unor fapte şi acte prin care poate fi încălcată legea, este necesar ca elevii să ştie: ce drepturi şi ce obligaţii au în societate; că răspund penal de la vârsta de 14 ani; care sunt limitele de când faptele lor devin infracțiuni; ce măsuri educativ-preventive, privative sau neprivative de libertate se pot lua, atunci când încalcă legea; că „nimic nu te absolvă de necunoaşterea legii”.

Adolescența este o perioadă caracterizată prin creştere și dezvoltare deosebită, dar și prin riscuri considerabile.
În concluzie, nimeni nu se naşte rău, tot ce trebuie să facem este să investim în educația, sănătatea, dezvoltarea copiilor și adolescenților!
„Educația este un protector al libertății mai bun decât o armată” – Edward Everett


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *