Proiectul „România educată” – încununarea reformelor lui Cuza Vodă sau compromiterea lor?

Unul dintre clișeele propagandei din anii partidului- stat a fost cel care făcea din mari bărbați ai istoriei noastre, de la Decebal mai departe, un batalion de precursori al căror mare merit era că l-au precedat pe Geniul Carpaților. Și nu doar că l-au precedat, în ordine strict cronologică, ci, de fapt, au visat să dea viață unor proiecte care și-au aflat încununarea numai în Epoca de Aur! Aproape că uitasem treaba asta, dar mi-a fost dat să mi-o amintesc după ce am citit Alocuțiunea președintelui Klaus Iohannis în cadrul ceremoniilor organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române. Alocuțiune în care este personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza este elogiată pentru că, acum aproape 160 de ani, a recunoscut „importanța educației și a creat pria lege modernă a învățământului”. Gest frumos și demn de salutat căruia, însă, îi urmează o afirmație cel puțin surprinzătoare. Citez: „În acest an, viziunea proiectului România educată va fi pusă în practică prin noi legi, menite să revigoreze sistemul de învățământ și să-l alinieze la cerințele prezentului și ale viitorului”.

Așadar, reforma învățământului românesc are doi poli: legea învățământului da lui Cuza Vodă dată acum aproape 160 de ani și România educată, proiect inițiat de către profesorul de liceu și actualul președinte al României, Klaus Iohannis, în anul 2023. În cazul acesta, cu Spiru Haret și reformele sale cum rămâne?…

Să admitem, totuși, că date fiind semnificațiile evenimentului istoric sărbătorit astăzi, domnul președinte nu a dorit să facă referiri decât la personalitatea Domnului Unirii Principatelor. Întrebarea este, însă, alta: prin ce anume rezultate de excepție se justifică menționarea proiectului „Româna educată” drept continuator al reformelor lui Cuza Vodă și reper al revigorării procesului de învățământ, aliniat cerințelor prezentului și viitorului? În afară, bineînțeles, de faptul că a fost inițiat de către domnul Klaus Iohannis.

Întrebare cu atât mai justificată cu cât, pe de o parte, încă de la lansarea sa-în anul 2016- proiectul a fost sever și temeinic criticat de către personalități proeminente ale învățământului românesc de toate gradele, iar, pe de altă parte, nu se prea se văd performanțele care să justifice punerea sa pe același plan cu reformele inițiate de către Alexandru Ioan Cuza. Sau, mai corect spus, se văd cu ochiul liber, ba chiar sar în ochi, multe, foarte multe performanța negative al proiectului prezidențial. Citez doar câteva: rata ridicată a abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional, înmulțirea alarmantă a cazurilor de violență în școli, începând cu elevii din clasele primare sau, ca să mergem la vârf, numărul, iarăși îngrijorător de mare, al tezelor de doctorat plagiate.

De acord cu dumneavoastră, toate acestea nu au apărut brusc și deodată, după lansarea proiectului inițiat de către președintele Klaus Iohannis, dar se vede treaba că asemenea fenomene au atins, în prezent, cote mult mai ridicate față de cele din anul 2016. Care ar fi, atunci, cauzele proliferării lor și de ce nu au fost ele dacă nu eliminate măcar atenuate de atunci și până acum? Din nou, trebuie să fiu de acord cu dumneavoastră, din 2020 am trăit sub amenințarea pandemiei, iar învățământul a trebuit să se desfășoare în regim on line. Experiență nedorită și greu de anticipat care, după cum recunosc dascăli de mare valoare, s-a soldat cu multe și foarte serioase eșecuri. Dar și un test care, după cum a remarcat tot profesori de marcă din sistemul de educație, a acutizat carențele care existau pe toate palierele sistemului educativ și care, fie că nu au fost luate în calcul de către cei care au elaborat proiectul dorit de către domnul Klaus Iohannis, fie că nu le-a fost găsit antidotul. În acest caz mai poate fi justificată punerea pe picior de egalitate a reformei școlii românești inițiată de către Alexandru Ioan Cuza cu cvasi-eșuatului proiect „România educată”? Proiect căruia, după cum o demonstrează realitatea, îi lipsește tocmai viziunea!

De fapt, ce anume se dorește a fi păstrat sau chiar continuat din proiectul inițial și ce șanse de succes ar mai avea noile legi care ar urma să revigoreze sistemul de învățământ dacă însuși președintele Klaus Iohannis nu ne spune ce legi are în vedere. Ba, să nu greșesc, la un moment dat, domnia sa se referă la „alinierea” învățământului românesc la cerințele prezentului și viitorului. Așadar, aliniere? Păi, dacă ne uităm în dicționar, asta însemnă și „conformare cu fidelitate la anumite comenzi sau modele”. Idee care ne trimite mintenaș la „teoria formelor fără fond” în care Titu Maiorescu critica preluarea, sub pretextul modernizării societății românești, a unor modele străine în absența unui fond autohton solid. „Forma fără fond- scria mentorul Junimii-nu numai că nu aduce nici-un folos, dar este de a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură”.

Avertisment pe care anumiți diriguitori ale treburilor publice îl ignoră, de vreme ce multe prea repede se aliniază și se conformează unor altfel de forme fără fond, fără să ia în considerație dacă acestea corespund realităților societății românești. De data asta, stării reale a sistemului învățământului românesc.

În încheiere, pentru că am început făcând referire la clișeul propagandistic din vremurile ideologiei unice în care iluștrilor noștri precursori li se atribuia meritul(?!) de a fi creat premisele operei „celui mai iubit fiu al partidului și poporului”, trebuie să spun că, după ce am recitit acel pasaj din alocuțiunea președintelui Klaus Iohannis, analogia nu mi se pare câtuși de puțin forțată. Pentru că, nici într-un caz și nici în celălalt, proiectul considerat că încununează opera nu a fost analizat cu rigoare și cu argumente care să îi demonstreze și să îi valideze valoarea teoretică și practică.