Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Proletcultismul criticii anticomuniste
Printre alte cărți înghesuite pe rafturi (rău e să fii carte într-o librărie strîmtă, trebuie să stai umăr la umăr cu o carte dușmană, ca de exemplu, una despre Corneliu Zelea Codreanu lîngă una despre Carol al II-lea!) văd la librăria din Sinaia studiul Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual în perioada 1948-1964. Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Vianu, apărută la Corint, în 2022. Despre autoare – Ruxandra Câmpeanu – nu știu nimic. Prezentarea de pe pagina de gardă mă previne că e vorba de o TeFeListă și nu de o cercetătoare veritabilă, capabilă să priceapă complexitatea personalității unui George Călinescu. O cumpăr, deși e scumpă și deși n-am nevoie de ea. O iau pentru eventualitatea unei reluări a lucrului la Istoria literaturii proletcultiste.
După cum o mărturisește titlul, cartea se înscrie în lungul marfar de producții postdecembriste menite a urechea pe marii scriitori – de la Tudor Arghezi pînă la Mihail Sadoveanu – pentru simplu fapt că n-au fost Monica Lovinescu. Să fugă din țară adică și în loc de Securitate să asculte de CIA. Am asistat și asistăm astfel la o revizuire a valorilor naționale dintr-o perspectivă îndrăgită de staliniști: Cea potrivit căreia intelectualul trebuie să fie pe baricade și nu în turnul de fildeș, văzut de critica proletcultistă ca un soi de mansardă fără ferestre, ca să nu vadă forfota clasei muncitoare.
În stalinism se lupta împotriva izolării artistului, înțelegînd prin izolare refuzul sau incapacitatea de a fi un soi de activist de partid cu condeiul. Dacă scriai cumva doar poezii de dragoste riscai acuzația de intimism. Nu exista dragoste pură, ci doar dragoste legată de producție. Valoarea unei opere literare era dată nu de talentul de scriitor al autorului, ci de măsura în care contribuia la convingerea oamenilor muncii să depășească Planul de stat. Nu doar scriitorii prezentului, dar și cei ai trecutului erau valorizați după criterii politice. Mihai Eminescu era mustrat că nu văzuse lupta proletariatului, în timp ce Cezar Bolliac era elogiat, pentru că scrisese Clăcașul. S-a ajuns astfel la o scară de valori aparte, potrivit căreia A. Toma, un poet interbelic de un oarecare talent, să fie peste Tudor Arghezi, condamnat ca poetul putregaiului. Deși puternic susținută teoretic, noua scară de valori ascundea un interes practic meschin: Împingerea în plan secund a talentului pentru a fi înlocuit cu activitatea politică.
După decembrie 1989 s-a produs un fenomen asemănător celui din stalinism. Și anume efortul de a rescrie ierarhia de valori a trecutului prin înlocuirea valorii literare în sine cu valoarea activistică a autorului. Comunismul n-a fost o perioadă istorică ușoară pentru creație. Mai ales în anii proletcultismului deșănțat – 1948-1953 – creațiile autentice au fost puține. Și nu pentru că ar fi lipsit talentele, ci pentru că oricît de talentat ai fi fost normele oficiale, obligatoriu de aplicat, pustiau de talent orice operă literară. Cu toate acestea, au fost și au rămas opere de căpătîi ale literaturii române. Scara de valori din anii Ceaușescu a fost cît de cît apropiată de scara de valori autentică a creației de talent. Asupra acestei scări s-a năpustit neoproletcultismul postdecembrist. În aprecierea unui scriitor din comunism n-avea importanță valoarea operei; avea importanță dacă el făcuse compromisuri.
Ce sînt compromisurile după noii proletcultiști?
Concesiile făcute ideologiei comuniste de la un moment dat. Au fost într-adevăr multe cărți scrise sau semnate sub semnul compromisului. Sînt compromisuri și compromisuri cînd vine vorba de un scriitor. Singurul compromis pe care un scriitor n-are voie să-l facă vizează valoarea literară a operei. Mitrea Cocor e dovada grăitoare a dezastrului care e compromisul literar. La Sadoveanu de condamnat nu e nici tema, nici personajul, nici scopul politic. E de condamnat mediocritatea estetică a cărții. Nu mai întîlnești nimic din marele Sadoveanu. Nici măcar talentul de a conferi naturii trăirile sufletești ale omului. Am scris pagini întregi în Istoria literaturii proletcultiste despre cumplita artificialitate a prozei proletcultiste. În sine tema nu e primejdioasă. Poți descrie cu talent frămîntările țăranului mijlocaș în fața presiunilor de a intra în GAC. Mă întreb însă dacă n-au fost și țărani care au acceptat cu entuziasm înființarea de GAC-uri. Problema pentru scriitor apare cînd vine vorba de a aborda tema. Unul dintre ticurile prozei proletcultiste constă în redarea puterii cuvîntului de a influența un comportament al maselor sau al individului. În realitatea istorică s-au petrecut multe astfel de influențări. Nu trimitea Marat la ghilotină printr-un simplu articol? Nenorocirea în stalinism venea de la obligativitatea ca toate cărțile să redea influența cuvîntulu asupra vieții. Și nu oricum, ci lesnicios, rapid, ca într-o revelație provocată de un discurs sau de o poezie. Așadar, în aprecierea unei opere literare din comunism trebuie să funcționeze exclusiv criteriul estetic. Vînătoare de lupi a lui Petru Dumitriu abordează victimele nevinovate ale celor din Munți. Cei din munți au fost cîntați după decembrie 1989 ca niște eroi ai luptei anticomuniste. Au fost, pentru că acum sînt mai puțin, după intrarea în joc a criteriului apartenenței la Mișcarea legionară. E lipsită de valoare nuvela Vînătoare de lupi doar pentru că vede în cei din Munți niște bandiți? Firește că nu. Criteriul trebuie să rămînă cel estetic. Din acest punct de vedere Vînătoare de lupi rezistă examenului estetic.
Cartea Ruxandrei Câmpeanu are drept premisă denunțarea colaborării a trei mari personalități cu statul comunist. Eu cred însă – și am scris asta de sute de ori pînă acum – că așa-zisa colaborare a marilor scriitori cu statul comunist a fost salutară. Oricît de mari ar fi fost compromisurile politice, oricît de angajați propagandistic ar fi fost scriitorii de seamă, textele lor au fost în epocă faruri călăuzitoare pentru tînara generație de scriitori și mai ales pentru cititori. Colaborarea lui Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Camil Petrescu, Tudor Vianu au dat posibilitatea păstrării operelor lor interbelice în circuitul publicistic și editorial activ. Și asta a fost pentru cultura română unul dintre medicamentele care au ținut-o în viață. Oricît de tendențios ar fi fost Călinescu în publicistica sa din anii comunismului, totuși textele sale erau ale lui George Călinescu. De îndată ce le comparai cu cele ale lui Dan Deșliu realizai că e vorba de gheara leului.
Sînt de acord că ne trebuie o Istorie obiectivă a literaturii din anii comunismului. Ea trebuie să aibă drept esență Judecarea oricărui text numai și numai din perspectiva talentului literar.
Comentarii
Am sa va spun o poveste cu „luptatorii anticomunisti”din Banat care a afectat familia mea.In anul1950 cumnatul meu era cassier la IPEIL Caransebes sectorul Crusovat .In luna noiembrie a acelui an a mers in padurea de pe valea raului Mehadica la poalele muntelui Semenic pentru as face platile la muncitorii forestieri care erau cazati in mai multe cantoane_baraci.A plecat noaptea cu mocanita care trebuia sa aduca lemne de la punctul de exploatare.In timp ce mergea de la canton la canton a fost somat sa se opreasca de doi indivizi care au coborât de pe versantul dealului si care erau înarmați cu pistoale.I-au cerut să se dezbrace si a ramas in izmene si camasa.Cumnatul meu venise îmbrăcat cu bunda imblanita , pantaloni pana, pulover,caciula de blana si bocanci in picioare.La schimb i-au dat opinci si l-au pus pe burta.Cel mai in vârstă dintre luptatori anticomunisti a propus să-l împuște dar cel mai tânăr pe post de locotenent a spus sa-l lase in viata.Seara tarziu cand a ajuns acasă cumnatul meu era intr-un hal fara si toată familia a inceput sa bocească.Eu eram copil si nu prea știam despre ce era vorba.Bineinteles ca s-au anunțat autoritățile de către cumnatul meu.Dupa cateva luni, într-o noapte bate cineva in geamurile casei.Venisera de la Caransebes trei persoane cu o mașină de teren pentru a-l duce pe cumnatul meu la judecatorie ca sa identifice dintre mai multi luptatori pe cei care il talharisera in pădure.Sora mea a vrut să-l însoțească dar nu i s-a permis si a mers cu trenul,participand la proces.Printre cei judecati nu au fost si cei doi indivizi care il talharisera.A fost judecat Balica Gheorghe un tanar de 19 ani din Valiug care se facuse luptator anticomunist dupa ce facuse o crima la el in sat.Seful luptatorilor Isvanut Dumitru,avea si el ca orice barbat cu pistol o iubita intr-un sat din valea Almajului.Avea informatii ca fata il înșela si a trasat sarcina lui Balica sa o ademeneasca si s-o omoare.in afara satului.Fata s-a prezentat la întâlnirea cu Balica si acesta cand a fost judecat relateaza:Cand s-a apropiat la trei pasi de mine am descarcat pistolul in ea,mi-a cazut in brate,am pus-o jos si i-amscos ochii cu cutitul,i-am pus inb batista ca sa-i duc lui tatucu care era cunoscut cu numele de Sfarloaga si era seful. si acesta il dezbracase poe cumnatul meu impreuna cu cel mai tanar.Cel tanar traieste la Teregova,nu a facut crime si a fost eliberat in 1964,este presedintele deti nutilor din Caras Severin.Are pensie mai mare ca un medic cu toate ca nu a fost niciodata angajat.A primit si o despagubire de 250000euro.Dupa eliberare s-a intalnit cu cumnatul meu i-a cerut iertare si pentru ca se ocupa cu cojocaria a promis ca va face un alendelon pentru baiatul lui cumnatul meu dar nu s-a tinut de cuvant .In schimb biatul cumnatului meu are imi este nepot a muncit cu drag platind impozit ca statul sa poata da despagubiri celui care l-a dezbracat pe tatal lui.
„Proletcultismul criticii anticomuniste”
Se pare ca stilul e o mostenire de familie : Tismaneanu , Cornea , etc
Maestre Cristoiu,
Fragmentul pe care l-ati dat din interviul dv. cu d-l Nistorescu arata ce impresie romantata are despre ‘libertatile” din sua. Imi pare rau ca nu are aceeasi experienta ca persoanele care au trait ani la rand acolo.
Cand o sa se trezeasca?
Amendamentele propuse de Guvernul SUA la Regulamentul Sanitar International incep cu scoaterea paragrafului in care se spune ca „se respecta demnitatea, drepturile omului si libertatile fundamentale ale persoanelor”, adica autonomia corporala si libertatea deciziei informate de a urma sau nu un tratament cu „vaccinuri” genetice netestate nici pe soareci!
Despre ce libertati gloseaza d-l Nistorescu?! Ca nu-l place genocidara Victoria Nuland pe minoritarul Ciolacu?! Nu intelegeti ca ne vor pe toti disparuti?! Acolo ne cauta cu seringa sa ne omoare („vaccine mandate”) si Rafila se afla sau se va duce curand la Geneva, la OMS, sa semneze ca aceste amendamente ale SUA vor deveni obligatorii si in Romania! Desteapta-te, Romane!
„Împingerea în plan secund a talentului pentru a fi înlocuit cu activitatea politică” -asta se íntâmplă și în actualitate, în neo-socialismul civilizației occidentale, atât cât a mai rămas din ea. Proletcultismul, pe care mult timp l-am crezut terminat definitiv, revine în forță, și-a băgat ghearele în Occident cu ajutorul lui taica Soros cel indestructibil. Avem proletcultism american acum, sub steagul curcubeu! Cum zice și cântecul, „Jana nu e moartà, Jana se transformă”.