Lidera umanistă Ramona Ioana Bruynseels califică drept nepotrivite promisiunile premierului Ludovic Orban privind acordarea unui ajutor bănesc familiilor celor decedați în incendiul de la Piatra Neamț, la mai puțin de o zi de la tragedie. Chiar dacă ajutorul pentru aceste familii îndurerate este firesc, gestul politicianist al premierului nu va face decât să îi jignească pe cei vizați, spune Ramona Ioana Bruynseels.
„Aud cu surprindere că premierul a promis un ajutor bănesc rudelor celor decedați la Piatra Neamț. Domnule premier, chiar credeți că era potrivit la nici 24 de ore de la producerea acestei tragedii să veniți cu promisiuni de ajutor bănesc? Dumneavoastră știți ce este în sufletul acelor oameni, vă dați seama prin ce durere trec ei acum că au pierdut oameni dragi, care s-au dus în acel spital ca să fie făcuți bine? Dumneavoastră vă dați seama că această promisiune nu face decât să ridice furia și supărarea oamenilor?”, transmite Ramona Ioana Bruynseels.
Ajutorul bănesc promis rudelor ar fi fost mai bine investit în Sănătate, iar furia oamenilor nu poate fi temperată cu bani, elocvent fiind exemplul din 1989, când Nicolae Ceaușescu a promis măriri de pensii și salarii, pentru a calma poporul.
„De ce nu ați investit acești bani pe care îi promiteți acum în sistemul sanitar, în așa fel încât oamenii să nu ardă de vii în spitalele din România, în care merg să se însănătoșească? De ce nu ați dat voie sistemului să funcționeze așa cum ar fi trebuit, așa cum au cerut atâția doctori din România în ultimele săptămâni? De ce acum veniți și credeți că banii acoperă durerea? Credeți că banii îi vor face pe acești oameni să tacă? Credeți că banii ne vor face pe noi ceilalți să tăcem? Nu domnule prim-ministru, nu putem tăcea, pentru că este prea multă durere. În această țară a mai fost cineva în 1989 care a încercat să scape de revolta oamenilor și să îi calmeze pe aceștia promițându-le 100 de lei mărire de salariu. Ei bine, nu a reușit, domnule prim-ministru. Și nici dumneavoastră nu veți reuși prin astfel de promisiuni. Dați bani oamenilor și ajutați-i, dar nu ieșiți la nici 24 de ore cu astfel de promisiuni mârșave”, a mai spus Ramona Ioana Bruynseels.
Lasă un răspuns