După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Pubertățile octogenarului Liiceanu

Înduioșătoare mărturisirea dlui Liiceanu!

Ce gândește Dumnezeu?[1] este neșansa unui dezechilibru între teribilismul unui adolescent răsfățat, care ar arunca în aer școala ce-i întemnițează copilăria, și avântul frust, ultimativ, al unui dascăl bătrân, cu o reputație supralicitată, înfricoșat că va închide ochii înainte de a transmite lumii un gând decisiv[2].

Dacă, în zorii secolului al XVII-lea, Spinoza își scandaliza comunitatea evreiască, așezându-L deasupra tuturor profeților veterotestamentari pe Hristos, Căruia I-a fost revelată, în chip nemijlocit și fără cuvinte sau viziuni, voința lui Dumnezeu, iar înțelepciunea lui Dumnezeu […] a îmbrăcat natura omenească în Hristos și Hristos a fost calea mântuirii”[3], dl. Liiceanu, deși în repetate rânduri s-a declarat membru al Bisericii Ortodoxe, caută, dintr-o prăpastie tristă, Orizontul rămas intangibil și gânditorului iudeo-olandez, de care, însă, îl despart treptele greu de urcat ale onestității.

Cu suflul greoi al senectuții, traducătorul lui Heidegger tălmăcește, de astă dată într-un limbaj oarecum filosofic, neliniștile adolescentine prin care trece, într-un moment al vieții, fiecare suflet ce ajunge, în clipa intensității spirituale, să facă pariul credinței. Îndoiala nu este doar un sentiment firesc, o stare justă pe calea spirituală, ci este primul pas spre credință. Atât credința, cât și cunoașterea, nu operează cu certitudini. Îndoiala te-ajută să părăsești certitudinile și să îmbrățișezi credința. Nu venim pe lume echipați cu Dumnezeu, cum ar dori să ne convingă profesorul Liiceanu, ci fiecare om, indiferent de educație, trece printr-un cutremur lăuntric, al dumiririi în mijlocul Creației.

Convertirea este un moment esențial în devenirea sufletească a fiecărui creștin. Experiența Bisericii și spiritualitatea părinților duhovnicești stau mărturie că omul, chiar dacă primește botezul în pruncie, ajunge, într-un moment al vieții, la convertire, la întâlnirea cu Hristos prin descătușarea inimii. Dacă parcursul nostru duhovnicesc e determinat de două realități, căderea și pocăința, cea din urmă resimte, pe lângă părerea de rău, convertirea perpetuă, depozitară a unei bucurii tainice.

Înaintea Dumnezeirii lui Hristos, a veșniciei și, mai ales, a unei relații personale, nemijlocite, cu Dumnezeul Treimic, Gabriel Liiceanu se trezește speriat, neajutorat de pilonii pe care și-a construit cariera și afacerile, bătrân și trist. De aceea, citează fără noimă, amestecă textele sacre cu pietismele de toate zilele, ciopârțește canonicul și glorifică apocriful, ironizează părinții Bisericii, vulgarizează sinoadele ecumenice, trage de urechi filosofia medievală, dă de pământ cu existențialiștii creștini. Înduioșează ca un bătrân, care-și imploră neamurile să nu-l părăsească-ntr-un azil.

Nefiind o lectură filosofică, cu atât mai puțin una teologică, Ce gândește Dumnezeu? este mărturisirea strâmbă a unui om cu hambarele pline, speriat de iminența morții și, mai ales, de veșnicie.

În cazul unui creștin, lectura acestei cărți e o invitație la compasiune pentru un suflet care nu a putut accepta clipa convertirii. După aproape un veac de singurătate, propunerea pe care o face creștinismul nu poate fi decât teribilă pentru dl. Liiceanu. Dragostea, smerenia și pocăința, la care invită Evanghelia, sunt un parcurs tare greu de asumat. M-aș fi bucurat, însă, citindu-i cărțile testamentare, să-l vedem cum apucă taurul de coarne, încheindu-și discursul înaintea societății măcar într-o notă din portativul entuziasmului debordant al lui Berdiaev.

Pr. Ciprian Mega

 

 

[1] Gabriel Liiceanu, Ce gândește Dumnezeu?, ed. Humanitas, București, 2022
[2] Ibid., p. 88
[3] Etica, IV, 68


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog