Răbdarea nu înseamnă așteptare fără a face nimic, ci puterea de a merge pe un drum până la capăt

Viața este un etern joc în care reintri constant, în care încerci, din nou și din nou, să trăiești, să te agăți de visuri și speranțe.
Indiferent de câte cicatrici și lecții dure primim de la ea, important este să nu lăsăm aceste răni și lecții să ne împietrească sufletul, să ne paralizeze simțurile și trăirile. Și, mai mult de atât, să nu ne fie rușine de aceste cicatrici care au apărut pe lungul curs al vieții. Dacă durerea a devenit o cicatrice, înseamnă că a învins-o, că tu ai mai învățat o lecție, ai devenit mai puternic și ai reușit să mergi mai departe.

Cele mai bune lecții de viață le învățăm în cele mai grele și rele momente, dar și din cele mai mari erori pe care le-am făcut și, uite așa, învățăm că trebuie să trecem prin foc și sabie, prin durere și suferință pentru a descoperi momentele frumoase, lucrurile bune și clipele de fericire.

E atât de important ca aceste cicatrici să nu ne țină prizonieri, ci să ne ajute să depășim teama de a merge înainte, să nu ne complexăm de aceste semne ce nu vor dispărea, ci să ne învețe să le purtăm ca semne ale puterii și nu ca simbol al durerii.

Cu toții trecem prin furcile caudine ale disperării, ale deznădejdii, ale dezamăgirii de a fi perceput greșit, de a fi tratat ca un rău demonic, când tu, de fapt, ai vrut să fii bun, să ajuți, să te faci util. Și atunci alegi o cale. Fie te resemnezi în tăcere și îți lingi rănile ce ți-au cuprins întreg corpul, sufletul și mintea, fie lupți să demonstrezi că percepția asupra ta este una greșită.

Da! Din suferință se nasc cele mai puternice suflete, cele mai puternice caractere, însă câți dintre noi găsim calea, răbdarea și puterea de a purta triumfal aceste cicatrici, de a le transforma în tatuaje frumoase și de a brava cu ele?

În viață, răbdarea nu înseamnă așteptare fără a face nimic, ci mai degrabă puterea de a merge pe un drum până la capăt. Acolo unde găsești ciulini, să pui flori, acolo unde curg lacrimi să alini, acolo unde doare să pui o vorbă bună.

Viața se întâmplă o singură dată, iar noi înțelegem doar când suntem aproape de final cât de important este fiecare moment și cât de greu mai readucem lumina acolo unde întunericul s-a cuibărit.

Oricât de dureroase sunt nedreptățile la care suntem supuși, oricât de mult dor apelativele și etichetele ce ni se lipesc fără suport real, noi să căutăm să zâmbim atunci când toate aceste lucruri ne descurajează, să ne păstrăm entuziasmul. Când alții ne tratează urât, să nu lăsăm ura să ne copleșească. Nu e nevoie să ne schimbăm pentru a impresiona pe cel ce spune că nu ești suficient de bun, schimbă-te doar pentru a arăta cât ești de bun.

Oamenii vor vorbi indiferent de ceea ce alegi să faci sau cât de bine o faci, așa că alege să te îngrijorezi doar pentru tine, nu pentru ceea ce cred alții despre tine. Dacă tu crezi, suficient de mult, într-un ideal, nu te teme să lupți pentru el .

Să nu ne temem de lucrurile pe care nu le putem schimba, ci să trăim frumos și simplu, să iubim generos, să găsim în inima noastră resursele pentru a împărți zâmbete și speranță, iar cicatricile să le percepem ca pe simboluri reale ale forței și determinării, ca pe o urmă a unui triumf de care să fim mândri.