Războiul, ca profit …

Până mai ieri habar n-aveam cine e Serge Varlay, recrutor  de directori la corporația transnațională BlackRock[1]. Nici măcar compania asta nu-mi spunea nimic. Ignoranța mi-a fost alungată de un prieten, care mi-a trimis un material apărut pe diverse site-uri conținând fragmente dintr-o înregistrare cu camera ascunsă realizată de un jurnalist  sub acoperire, angajat al societăți O’ Keefe Media Group. Și uite așa, aflam de la primul că Statele Unite ale Americii nu „sunt conduse de președintele țării, ci de cei care controlează portofelul președintelui, adică de fondurile speculative, BlackRock, băncile. Ei sunt cei care conduc lumea, iar toate aceste instituții financiare cumpără politicieni, prin finanțarea campaniilor electorale. Da, poți să-ți cumperi candidații ! Tipii ăștia sunt al naibii de ieftini. Ai zece mii de dolari? Poți cumpăra un senator. Nu contează cine câștigă (alegerile). Îl am în buzunar de atunci. Toată lumea o face, inclusiv BlackRock.”

Ei bine, astfel se realizează controlul asupra omenirii: „Tu cumperi. Vă diversificați … Imaginează-ți că investești în zece sectoare diferite, de la alimente, băuturi și tehnologie. Dacă unul dintre ele dă faliment, nu e mare lucru, te poți baza pe celelalte nouă pentru a te susține. Da, ai un pic din toate, iar acel puțin îți aduce atât de mulți bani în fiecare an, încât poți să iei acei bani puțini și să începi să cumperi oameni.”

Cât despre războiul din Ucraina, acesta „este bun pentru afaceri. Sunteți conștient de asta, nu-i așa? Ca țară, ne dorim ca acest conflict să nu se încheie. Cu cât va continua mai mult, cu atât Rusia va fi mai slabă. Permiteți-mi să vă dau un exemplu: Rusia bombardează silozurile de cereale ale Ucrainei. Prețul grâului va exploda. Economia Ucrainei este foarte strâns legată de piața grâului, de piața globală a grâului. Acesta este lucrul fantastic în ceea ce privește comerțul. Volatilitatea îți permite să faci profit. Războiul este al naibii de bun pentru afaceri.”

Nimic nou, așadar, doar o recunoaștere  cinică a influenței nefaste a corporatismului mondial, un fel de cancer ce ne va duce la pieire. Lipsa de scrupule  a celui care, „în fiecare zi decide, literalmente, viața cuiva” (n.m. mărturisirea îi aparține „îngerului păzitor” al BlackRock!), nu mă surprinde  deloc, am  întâlnit-o de atâtea ori la inșii cu maldăre de bani încât a devenit un fapt banal. Apropo,  la noi un parlamentar o costa tot zece mii de dolari?

Altminteri, de ce credeți că bat apa-n piuă  Biden și blinkenii lui unsuroși,  insistând ca legislativul de pe Potomac să aprobe un pachet militar  de miliarde de dolari în sprijinul Kievului? Cică e  ajutor, dar cine-i atât de naiv să se mai lase păcălit de limbajul mincinos al politicienilor? Păi,  nimic nu-i gratis în relațiile dintre un stat puternic și altul slab! Nu  există  ajutor  dezinteresat în lumea asta prost croită ! Și nu de azi, ci  dintotdeauna ! De aceea, rămân  valabile vorbele combinatorului de la BlackRock, mama  ei de volatilitate, cu profit, cu tot !  Războiul trebuie să continue, indiferent de preț! Morții sunt un amănunt nesemnificativ, neglijabil …

 

[1] „BlackRock este cunoscută drept «compania care deține lumea», deoarece are participații în aproape toate companiile importante din lume și din toate sectoarele. Portofoliul său include acțiuni ale unor companii americane importante, precum Amazon, Apple, Microsoft, Google, Tesla, Coca-Cola, Pepsi, Moderna, Johnson & Johnson, Exxon Mobil, Fox Corporations, Visa, Chevron, JP Morgan Chase, Walmart și altele. Puterea sa este de așa natură încât Blackock a fost descrisă ca fiind «a patra putere în America». Nu presa.”

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Războiul, ca profit …”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *