Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Războiul dintre Civilizații a început în mod oficial

Federația Rusă se autoizolează și are nevoie să liniștească anumite tulburări interne, odată cu oficializarea războiului cu Occidentul. Nici măcar echipa națională a Rusiei nu va participa la tragerea la sorți a calificărilor pentru turneul Euro 2024. Statele Unite ale Americii continuă să își arate sprijinul total pentru Taiwan și Ucraina, deși, conform opiniei multor persoane avizate și influente, majoritatea americani, SUA se află într-o stare tensionată, aproape de un nou război civil. Eurasiaticii și Occidentul nu mai par să fie dispuși să dea mâna, asta cel puțin la nivel oficial. Nu mai putem să vorbim despre un război total ideologic, naționalist, politic sau de orice altă formă. Acum, în aceste zile marcate de incertitudine cu privire la un război nuclear, noi putem să vorbim doar despre un război civilizațional, un război care va hotărî soarta unor civilizații. Acest război poate să însemne un singur lucru, pacea nu mai este posibilă. Iar soarta întregii Omeniri devine și mai incertă. Vom trăi și vom vedea, gândesc majoritatea, dar, în cazul unui război civilizațional total, părțile implicate pot să dispară pe vecie în doar câteva secunde, asta fără a mai apuca să vadă ori să conștientizeze.

Ciocnirea dintre civilizația eurasiatică, la pachet cu o parte din cea asiatică (RPC și Coreea de Nord) și civilizația Occidentală, la pachet cu o parte din cea asiatică (mai ales Japonia și Coreea de Sud), este pur și simplu rezultatul unor politici neo-imperialiste, neo-colonialist și capitalist-anarhice. De parcă așa zisele mari puteri, care își fabrică propriul drapel în singura super-putere reală de pe întreg Globul, adică Republica Populară Chineză, nu au înțeles și nu au învățat nimic din trecut. Trebuie să fim onești și să recunoaștem cu toții un lucru. Cea mai ipocrită putere este reprezentată de către „eternul jandarm” eșuat, adică de către SUA. Este de departe, din Cosmos chiar, cel mai ipocrit actor statal de pe Arena Internațională. Iar politicile actuale ale SUA îi primejduiesc propria existență. Din cauza faptului că o prea mare parte din populația americană trăiește din ce în ce mai greu și din ce în ce mai prost. Costurile și beneficiile unei acțiuni politice și militare trebuie să fie extrem de bine cumpănite. Iar Federația Rusă ar trebui să înțeleagă și mai bine acest lucru după eșecul militar umilitor suferit în Ucraina. Statele uită de echilibrul „morcovilor și bețelor”. Datorită faptului că sunt exclusiv pro-român și pro-România (nu ca partid politic), nu am cum să fiu de acord cu imperialismul și cu exploatarea statelor mai mici, indiferent de către care stat sau state. Dar, din cauza faptului că România și românii au ajuns un stat experiment, rezultat al unei clase politice majoritar trădătoare și incapabilă, eu nu îmi fac mari iluzii că ne vom urmări interesul național. Totodată, din cauza așezării geografice a țării noastre, vom fi prinși din nou între interesele marilor puteri. Actori statali care își vor da din nou mâna. Iar noi vom fi cei care vor fi strânși între degetele acestor puteri. Dar ce mă face să afirm în scris faptul că a început în mod oficial războiul dintre Civilizații?

Ei bine, Xi Jinping îndeamnă forțele armate ale Chinei să se concentreze pe pregătirea pentru războaie. „Este imperativ să rezumăm și să aplicăm conștiincios experiența de succes în reforme, să stăpânim noile situații și să înțelegem cerințele sarcinilor, să ne concentrăm pe pregătirea pentru războaie și să avem curajul de a explora și inova”, a declarat liderul chinez. Pe de altă parte, orice perspectivă de discuții cu Ucraina, după ce Donbass se va alătura Rusiei, va fi imposibilă. Cel puțin asta consideră președintele Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat, Leonid Slutsky. Dar, de departe cel mai clar semnal referitor la acest război dintre Civilizații, vine de la Shoigu. „Rusia desfășoară în acest moment operațiuni de luptă nu doar cu forțele armate ale Ucrainei, ci și cu Occidentul colectiv. În acest moment suntem cu adevărat în război cu Occidentul colectiv, cu NATO, sau invers, cu NATO și cu Occidentul colectiv”, a adăugat acesta. „Când vorbim despre acest lucru (despre lupta Rusiei cu Occidentul colectiv – TASS), nu ne referim doar la armele care sunt furnizate în cantități uriașe. Bineînțeles, găsim modalități de a contracara aceste arme. Ne gândim, desigur, la sistemele occidentale care există: sisteme de comunicații, sisteme de procesare a informațiilor, sisteme de recunoaștere și sisteme de informații prin satelit”, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu

Pe mine mă interesează mai ales, dacă nu cumva exclusiv, soarta României și a românilor. Aici plătesc taxe și impozite, aici îmi este patria și neamul, ordinea poate varia. Tocmai din aceste considerente sunt foarte sceptic cu privire la diverse planuri. Și chiar sper ca de această dată să fim în tabăra învingătorilor de la început până la sfârșit. Dar asta ține doar de patriotism, urmărirea interesului național și disponibilitatea de a lupta pentru neatârnare, neam și patrie! Eu nu mă bazez pe mercenari și pe trupe străine. Mă bazez doar pe cei care sunt dispuși să meargă până la capăt, pentru a nu fi sclavi iarăși pe vechiul nostru pământ!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Războiul dintre Civilizații a început în mod oficial”

  • Abia acum s-a ascuțit mai mult conflictul dintre Rusia și Occident și nu mai este mult timp și „Războiul dintre Civilizații „”va lua o turnură foarte periculoasă pentru întreaga omenire, dacă liderii ei nu vor vedea limpede evenimentele și vor dori războiul cu orice preț , iar nu pacea ! Vă mulțumim pentru un articol de excepție superb !

  • Sunt de acord cu dumneavoastra, Romania ar trebui sa isi urmareasca propriul interes, acela fiind viata, securitatea, pacea si liberatea poporului Roman. In istorie Imperiile nu dau doi bani pe asa aliati marginali ca noi. Puterea Romaniei ar trebui sa fie in diplomatie si negocieri dibace pe de-o parte, o populatie pe cat posibil de auto-suficienta pe de alta. Dar nu stiu ce mai inseamna pentru liderii nostrii de astazi cuvantul „popor”, cum sincer nu stiu ce mai inseamna acesta nici pentru oamenii de rand. E greu sa fi popor cu 4 milioane probabil de oameni plecati in afara, cu internetul care atomizeaza tot si lipsa de trairi comune care sa creeze o legatura.

    Cand ma duc la Bucuresti la birou ocazional, in Aurel Vlaicu/ Pipera zici ca ma duc in alta lume. Ajung sa am mai multe in comun cu ala din Kenya care lucreaza pe aici, care stie si de Dumnezeu si de neam si de traditie, decat cu ala care vorbeste aceeasi limba cu mine. Nu zic ca poporul e la Pipera, dar o parte din Popor e. Si cat din popor se „simte mai mult European decat Roman” asa in varii grade? Si e vina tuturor, nu doar a politicienilor si nici doar a TFLismului, ca nu am ajuns aici impotriva vointei noastre. Ma cam enerveaza astia care se plang de „generatie de azi”. Pai generatia de azi e cum e ca si consecinta macar partiala a ceea ce a fost ieri. Aratam cu degetul oriunde mai putin in oglinda.

    L-am inlocuit pe Dumnezeu cu „Strainatatea”, am decis sa ne luam lumina de acolo si nu de la Ierusalim de Paste. Si asta nu de ieri de azi. De la ’48-isti incoace.

    Pot lua in ras oamenii asta daca vor, dar pentru mine are sens ce a zis Domnul: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona”.

    Slujim la idoli si sfarsim cum se sfarseste cartea judecatorilor…. adica nasol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *