România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Reacție surprinzătoare a președintelui: „Autoritățile responsabile cu gestionarea pandemiei trebuie să facă mai mult, să dialogheze mai mult cu oamenii”

Declarația de presă a președintelui Klaus Iohannis după protestele din țară:

România este o democrație funcțională și matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată. Libertatea de gândire nu poate fi îngrădită, toți avem dreptul la opinie și dreptul să ne-o putem exprima public. Acesta este un principiu nenegociabil și fundamentul unei societăți libere.

Demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale.

Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează și neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni și a răpus milioane de suflete la nivel global.

Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele pentru a le transforma în vectori de propagare a urii, xenofobiei și antisemitismului. Politicienii, indiferent de partidul din care provin, au o responsabilitate uriașă în aceste momente dificile pentru țara noastră.

Violența, instigarea la nerespectarea legii, la comportamente care pun în pericol viața românilor, extremismele de orice fel promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice și nocive. Ura și violența nu duc niciodată la rezultate constructive pentru societate și, în mod cert, aceste comportamente reprobabile nu reprezintă România.

Țara noastră a reușit până acum să depășească toate așa-numitele valuri ale pandemiei tocmai pentru că cetățenii, în marea lor majoritate, au înțeles necesitatea măsurilor, le acceptă, le respectă și le mulțumesc pentru asta.

În același timp, fricile, temerile și nemulțumirile românilor, în această perioadă extrem de dificilă, sunt firești și îndreptățite. Știu că este din ce în ce mai greu, știu că suntem obosiți după mai bine de un an de criză sanitară. Știu că este descurajant că restricțiile nu pot fi încă ridicate, deși cu toții ne-am dori ca acest lucru să fie posibil imediat.

Din păcate, aceste măsuri sunt singurele care ne pot ajuta să reducem răspândirea coronavirusului. Cu cât le respectăm mai bine, cu atât mai scurtă va fi perioada în care este necesară impunerea lor.

Aceasta este o alegere pentru viață, pentru viața și sănătatea cât mai multor români. Sunt deja mult prea multe familii din România care au pierdut pe cineva drag din cauza acestui virus teribil. Eforturile și sacrificiile tuturor, chiar dacă sunt foarte grele, salvează vieți, salvează viețile celor dragi nouă.

Nu există altă alternativă pentru a stopa o creștere galopantă a numărului de îmbolnăviri, care ar duce la blocarea sistemului sanitar, cu consecințe dintre cele mai dramatice.

Virusul nu are culoare politică, nici opinii. Acționează fără discernământ și infectează oamenii indiferent dacă aceștia cred sau nu în existența sa. De aceea această pandemie este atât de periculoasă, pentru că toată lumea este expusă infectării, iar cei mai vulnerabili dintre noi riscă să facă forme extrem de grave. Dar nimeni nu este complet ferit în fața COVID-19, nici măcar tinerii.

Singurele căi prin care vom stopa această pandemie sunt, pe de o parte, restricțiile menite să stopeze mobilitatea și aglomerările umane iar, pe de altă parte, vaccinarea.

Vestea bună este că, în România, campania de vaccinare este bine organizată și accelerează în fiecare zi.

Vedem deja în țările care au fost puternic afectate de pandemie și care au vaccinat o bună parte din populație cum imunizarea influențează în bine rata de infectare.

După un an de luptă cu această teribilă pandemie începem, așadar, să întrezărim finalul și speranțele noastre că această perioadă grea se va încheia curând sunt pe deplin justificate și îndreptățite.

Trebuie să mai avem puțină răbdare și să trecem împreună, așa cum am făcut-o de fiecare dată, peste această situație de criză. De aceea, în aceste momente solidaritatea este atât de importantă.

În același timp, autoritățile responsabile cu gestionarea pandemiei trebuie să facă mai mult, să dialogheze mai mult cu oamenii, să le explice de ce au fost implementate unele măsuri, care este eficiența și eficacitatea lor, ce sperăm să se întâmple și, mai ales, să le ofere milioanelor de români care respectă măsurile, fac sacrificii și renunță temporar la confortul și libertățile lor, un orizont de timp rezonabil la care speră că aceste măsuri vor produce efecte și vor fi ridicate.

Într-o pandemie în care singura certitudine a fost incertitudinea, toți facem greșeli. Nu au existat rețete certe, ci doar o adaptare permanentă a măsurilor pentru a câștiga un război inegal cu un virus a cărui principală componentă este impredictibilitatea.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Reacție surprinzătoare a președintelui: „Autoritățile responsabile cu gestionarea pandemiei trebuie să facă mai mult, să dialogheze mai mult cu oamenii””

  • Doar un idiot avem ! Restul sunt cretini TFL.

  • Nu va mai gitati,tovarasi cenzori,vorbeam de Carmen ,opera lui Bizet.Acum v-ati linistit?

  • Cred ca azi noapte Carmen l-a trimis sa doarma in bucataria de vara.Sa nu fim rautaciosi,omul tremura de frig nu de frica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *