Din 10 iulie, Regatul Unit autorizează turismul cu două viteze. A fost publicată lista cu cele 59 de țări din care britanicii se pot întoarce fără a intra în 14 zile de carantină. Libertate cu două viteze. Chiar dacă omul se întoarce virusat în stare latentă, sau ca asimptomatic jucăuș, nu va fi testat, nici carantinat, dacă nu manifestă simptome de Covid19. Pasagerilor li se va cere totuși să-și declare adresa, datele de contact, la întoarcerea în țară. Marii absenți de pe listă sunt SUA, China, Portugalia, Suedia. S-a lăsat totuși cale liberă de întoarcere din Madeira. Furios, premierul Portugaliei nu a iertat lista exclusivistă, ca o apartenență la clubul Turismului Relaxat. A adoptat o poziție fermă, s-a arătat revoltat și a spus cu subiect și predicat că asta e o nedreptate, în contextul în care Anglia are de trei ori mai multe infectări cu Covid decât Portugalia. Dar de România de ce se teme Westminster? I-am speriat pe toți cu starea de alertă? Ungaria lui Viktor, cel antipatic la Bruxelles, a fost aleasă. La fel și Turcia, chiar dacă a bubuit de Covid. Micii absenți de pe listă sunt România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Bosnia, Muntenegru, Albania, Tailanda. Cehia e safe, Slovacia nu. Ce părere are România despre această listă? A comentat, va comenta cineva ceva?
Lasă un răspuns