Revanșa „necondamnatului” Lula

În urmă cu trei ani, publicam două texte – Lula și mascarada judiciară și Și dacă Lula are dreptate?[1] –, pentru ca în 2021 să scriu Justiția, la Brasília și la București[2]. După calvarul care a început prin 2017, când a fost încarcerat și împiedicat astfel să candideze, Luiz Inácio Lula da Silva (președinte al Braziliei în perioada 2003-2011) a câștigat din nou cea mai râvnită demnitate în „Țara Cafelei”, depășindu-l la o diferență de circa două milioane de voturi pe populist-conservatorul Jair Bolsonaro. Ultimul, surprins de rezultat, s-a rezumat să silabisească că indignarea și hărnicia au decis scrutinul, ferindu-se să-și recunoască usturătoarea înfrângere din 30 octombrie 2022. Nici nu-i de mirare, de vreme ce sloganul lui electoral fusese „Totul este al nostru, nimic nu este al lor!” Cu excepția izbândei electorale, nu? Dar cine nu se înșală în viață…

„Din ianuarie 2023, voi guverna pentru 215 milioane de brazilieni, nu doar pentru cei care m-au votat. Suntem un singur popor, o singură ţară, o mare naţiune. Nu mai vrem să luptăm. Ne-am săturat să îl vedem pe celălalt ca pe un duşman”, a declarat fostul proletar metalurgist, acum în vârstă de 77 de ani, cândva adept al stângii radicale[3]. Căruia i se cerea astăzi moderație! O fi o singură țară, însă brazilienii s-au scindat în două mari tabere, deocamdată ireconciliabile, îndeosebi după siluirea judiciară a sindicalistului de odinioară. În plus, reînscăunatul lider al Partidului Muncitorilor ar trebui să tempereze și ascensiunea creștinilor evanghelici, simpatizanți ai rivalului său. Bașca reducerea criminalității alarmante și a consumului de droguri cu osebire în favele. Așadar, așteptările sunt mari, „după ce Bolsonaro şi grupul său au încercat să destructureze majoritatea politicilor publice care erau în vigoare. El va trebui să readucă ţara la stabilitate democratică şi să încerce să reducă inegalităţile sociale.”[4] O publicistă din São Paulo nu-și ascunde bucuria, însă una rezervată: „Ultimii ani au fost barbari, a fost o nebunie. Nu mă aştept ca guvernul lui Lula să fie revoluţionar, dar sper că va oferi un dram de speranţă, un moment de respiro.”[5] De unde și remarca bombastică a „necondamnatului”[6] învingător, cum că bătălia s-a dat între „democrație și fascism, democrație și barbarie”. Numai că, prin 2014, în dezbaterea cu Aleksandr Dughin, filosoful brazilian Olavo de Carvalho îi răspundea acestuia că dacă îi „va cita un singur proiect de lege aprobat în Brazilia, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, care să fi fost inspirat de el și nu de un Rockefeller sau Soros, voi admite că Brazilia e «eurasiatică».”[7]

Nu au lipsit, bineînțeles, mesajele liderilor din străinătate, de la Joe Biden („Îl felicit pe Luiz Inácio Lula da Silva pentru alegerea sa la preşedinţia Braziliei în urma unor alegeri libere, corecte şi credibile și sunt nerăbdător să lucrăm împreună pentru a continua cooperarea dintre ţările noastre”) la Vladimir Putin („Rezultatele alegerilor au confirmat autoritatea politică mare pe care o aveţi. Sper că, prin eforturi comune, vom continua dezvoltarea unei cooperări ruso-braziliene constructive în toate domeniile.”) Omologii sud-americani ai septuagenarului nu și-au ascuns exuberanța), una tipică zonei de efuziuni sentimentale:

• ▪ „Lula a câştigat, popor binecuvântat al Braziliei. Va fi egalitate şi umanism” (preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador);
• ▪ „O nouă eră se deschide în istoria Americii Latine.(…) Un timp al speranţei şi un viitor care începe astăzi” (preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez);
• ▪ „Trăiască popoarele hotărâte să fie libere, suverane şi independente! Astăzi, în Brazilia, democraţia a triumfat. Felicitări, Lula! Te îmbrăţişez strâns!” (preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro).

Dincolo de entuziasmul cu iz telenovelistic al unora, mă înghimpă o întrebare carvalhoiană: „Ce interes național american apără Soros și Rockefellerii când sprijină pretutindeni – și în special în America Latină – cele mai scandaloase mișcări antiamericane de stânga?”[8]

Ca să înțelegem cu adevărat întâmplarea braziliană, e nevoie să-l ascultăm iarăși pe Olavo de Carvalho: „Oricine a urmărit marile schimbări din politica economică, juridică şi culturală din Brazilia ultimilor douăzeci de ani ştie că toate acestea au venit de-a gata de la centralele globaliste – ONU, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNESCO, Bilderberg, Rockefeller, Fundaţia Ford, George Soros etc. În politica economică, ultimele guverne braziliene nu au făcut altceva decât să urmeze cu fidelitate instrucţiunile Băncii Mondiale. În domeniul sănătăţii, toate reformele adoptate au fost recomandările specifice ale OMS. Principiile «corecte din punct de vedere politic», impuse de guvern întregii societăți braziliene, au fost impuse acelui guvern, la rândul său, de către ONU și fundaţiile milionare. Şi nici nu e nevoie să menționez bucuria obscenă cu care guvernul Lula a cedat chiar părţi din teritoriul brazilian administrației internaționale împotriva voinței exprese a populaţiei locale. Toate acestea sunt arhicunoscute în Brazilia, dar se pare că ştirile nu au ajuns în Rusia.

Faptul că servilismul acesta abject vine însoţit de demonstraţii ipocrite de antiamericanism e dovada cea mai clară că poți fi împotriva SUA și în favoarea elitei globaliste în acelaşi timp. Cum ar fi putut fi altfel, dacă deja de mai bine de jumătate de secol antiamericanismul mondial e amplu finanţat de aceeași elită?”[9]

Până ne vom dumiri, Brazilia răsuflă greu, paralizată de protestele bolsonaroiștilor, care au ocupat străzi, șosele, aeroporturi, disperați de schimbarea macazului politic.

[1] Ambele se află în volumul Dragul meu haștagist.

[2] Publicat pe blogul meu, ca și celelalte două.

[3] Astfel l-a și caracterizat ex-președintele uruguayan, José Mújica: „Prietenul meu Lula nu este un stângist radical în sensul strict al termenului. Ceea ce îi place și îl interesează pe Lula este să rămână iubit de oameni și pentru asta încearcă să rezolve dificultățile sociale ale clasei de mijloc și ruralului.” (a se vedea analiza jurnalistului spaniol Manuel Ostos Lopez)

[4] Maria do Socorro Braga, politolog în Universitatea Federală din São Carlos

[5] Brenda Santos Cunha

[6] Termenul folosit de Jair Bolsonaro în discursurile electorale prin care își complimenta adversarul la președinție.

[7] O dezbatere între Olavo De Carvalho și Aleksandr Dughin, Statele Unite și Noua Ordine Mondială

[8] Olavo De Carvalho, în O dezbatere între Olavo De Carvalho și Aleksandr Dughin, Statele Unite și Noua Ordine Mondială

[9] În dezbaterea cu Aleksandr Dughin, Statele Unite și Noua Ordine Mondială