Revoluţiile mi-au plăcut mult, pentru că sunt senzaționale

Prin anii 1960-1970, anii formării dumneavoastră, mulţi intelectuali au trăit iluzia comunismului. Au aderat. A fost ultimul val. Cum era în învăţămînt?

Cînd am intrat la facultate, cei admişi eram vîrfurile liceelor. Eu am făcut facultatea la Cluj. Şi, la filosofie, eram zece. Dacă lipseau cinci, nu se mai ţineau cursurile. Iar profesorii ţineau orele în birourile lor, la catedre. Ce-am făcut în anul I ca eu să mă simt constrîns? Am făcut logica aristotelică, clasică. Asta nu e comunistă, e logica raţionamentului. Toţi oamenii sînt muritori. Ion e om, deci, Ion e muritor. Ăsta e raţionamentul cu care începe orice tratat de logică clasică. După asta am făcut istoria filosofiei antice. Presocraticii. Era un manual sovietic, dar erau traduceri din greaca veche. Nu era nimic comunist. Am făcut filosofia ştiinţei, materialismul dialectic, care nu prea au legătură cu construcţia de partid. N-am simţit în timpul facultăţii nici o constrîngere. Sigur, interpretarea filosofică era cea materialist-didactică. Iar materialismul dialectic este o disciplină foarte grea. Nu este socialism ştiinţific, nu este ceauşism. În linii generale n-am simţit o constrîngere. Se putea face literatură. Ce voiai să faci? Proză anticomunistă? Puteai să scrii proză, critică, nu te oprea nimeni. Nu era vorba de o aderare la comunism. Nici nu simţeam că eram în comunism. Este greu de afirmat acum acest lucru.

La vremea aceea, profesorii dădeau de înţeles că nu pot să-şi facă meseria? Căci mai tîrziu, prin anii 1980, cînd eram eu student, profesorii ne lăsau să înţelegem că e ceva în neregulă.

La Facultatea de filosofie, fiind zece inşi şi fiind şi studenţi foarte buni, profesorii nu-ţi spuneau că o să rămîi repetent. Căci veneai la filosofie, nu la inginerie unde te-a trimis mama. Iar eu am făcut facultatea în Clujul anilor 1968-1971, cînd oraşul nu se industrializase. Era Leningradul României, acolo erau spiritele îndrăzneţe. Era altceva, nu era Bucureştiul dîmboviţean, sau Iaşiul.

Aveaţi sentimentul în anii aceia că se schimba ceva?

Ca student nu puteai să ai acest sentiment. Din generaţia mea poate Petre Roman, al cărui tată, Walter Roman, poate îi explicase cum e cu comunismul. Destinul meu este un destin al multor oameni ai generaţiei mele. De unde să ştie maică-mea că Troţki a fost exilat de către Stalin? Părinţii mei n-au avut cum să mă îndoctrineze. N-am avut cărţi de doctrină acasă. La liceu şi facultate am făcut, mă rog, materialismul dialectic. Cînd am ajuns la facultate nu mi-am pus asemenea probleme, ci treptat-treptat, după ce am ajuns să citesc multă istorie. Dar atunci consideram că nimeni nu mă împiedică să gîndesc liber. Chiar pînă în 1989. Nu vreau să faci aici o chestiune lirică. N-am suferit niciodată că nu public ceea ce scriu. Dovadă e că am lucrat zece ani aproape la o carte, care n-a apărut. Şi n-a fost nici o dramă. Am lucrat din 1975 la „Istoria literaturii proletcultiste“, citind tot ce este literă scrisă în perioada respectivă. Am făcut mii de fişe, am citit mii de ziare, am citit mii de cărţi. Şi nu s-a publicat. Păi, să fi fost Mircea Dinescu… N-a făcut atîta gălăgie el pentru o carte de versuri? Mi se părea firesc să nu-mi apară cartea. Înţelegeam că n-avea cum să fie publicată. E un mod de-a fi al meu – întotdeauna îmi înţeleg adversarul. Atît de mare atenţie acord raţiunii, lucidităţii, încît întotdeauna mă pun în situaţia celuilalt, îl înţeleg. Cînd a eşuat prima mea căsnicie, am înţeles-o pe soţie. Cînd mergeam şi stăteam pînă noaptea la bibliotecă, înţelegeam că o soţie are nevoie de cineva să stea pe-acasă, să bată un cui… Am această capacitate de a mă aşeza în locul celui cu care vin în contact. Cel de la Consiliul Culturii era şi el un om. Îl înţelegeam. Dacă omul acela ar fi fost împotriva mea sau ar fi fost un comunist convins, poate m-aş fi revoltat. Cînd mă duceam la Consiliul Culturii el mă lua cu „salut“ şi-mi lăsa să înţeleg că nu se poate, că dacă dă drumul cărţii, îl dă afară.

Revoluţiile fascinează, în general, pe tineri. Dumneavoastră cum aţi ajuns să citiţi foarte mult despre revoluţii?

La revoluţii eu am ajuns prin Camil Petrescu. Eu am această chestie. De exemplu, am văzut recent un film despre Petru cel Mare. Film destul de prost. Atunci m-am apucat să citesc tot despre Petru cel Mare. Deci, cînd am o boală, mă doare degetul, imediat citesc tot despre deget. Simt această nevoie. Aşa s-a întîmplat şi cu revoluţiile. Citind despre Danton şi Robespierre a trebuit să ajung la Revoluţia franceză. După asta mi-am dat seama că mi-au plăcut, pentru că sînt senzaţionale. Sînt în nota modului meu de a face gazetărie. Numai despre Revoluţia franceză cîte se pot scrie… Ce gazetă puteai să scoţi în timpul Revoluţiei franceze – „Evenimentul zilei“!… Eu am un real simţ al dramaticului, al tensiunii, al răsturnării. Apoi erau discuţiile din Convenţia franceză, cînd erau împărţiţi în dreapta şi în stînga… După ce ţineai un discurs puteai fi dus la eşafod sau puteai să trimiţi pe cineva la eşafod. La fel, lovitura de stat bolşevică. Întotdeauna m-au pasionat aceste „ore astrale“ ale omenirii, cum le spunea Stefan Zweig. În momentele revoluţiei intervin capriciile destinului. M-au pasionat mult toate punerile la cale, marile lovituri, răzbunările.

(Din cartea-interviu ”Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan”, semnată de Constantin Iftime la editura Contraria)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Revoluţiile mi-au plăcut mult, pentru că sunt senzaționale”

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog