PNL îl va propune pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis. Liberalii vor formarea unui guvern minoritar cu UDMR

Rinoceros

Terasa unei cafenele, loc neprecizat. Doi domni discută, când un zgomot puternic se face auzit. E un rinocer care trece în fugă. Îl auzim, dar nu-l vedem. Evident, toată lumea se miră: „Oh, Un rinocer!”.

Rinocerul trece din nou, tulburând conversația celor doi prieteni și de această dată face și o victima: pisica menajerei, fapt care emoționează pe toată lumea. Cei doi prieteni dezbat furtunos dacă a fost vorba despre un rinocer sau doi și dacă era un rinocer din Asia sau din Africa. Prietenii se despart supărați.

Dezbaterea despre rinoceri se extinde în oraș și înțelegem că populația se transformă, încet, încet în rinoceri. Chiar și unul dintre cei doi prieteni despre care v-am vorbit la început. Celălalt încearcă să fugă, dar își dă seama că nu poate, pentru că pe stradă se află o turmă întreagă de rinoceri. Locuitorii orașului, unii încearcă să reziste, alții acceptă și, în sfârșit, există din aceia care chiar își doresc să devină rinoceri.

Un singur om rezistă, unul dintre cei doi prieteni care sfârșește prin a-și pune întrebări despre propria să identitate. Pare că ar ceda și el ispitei. Și totuși, își spune: „Împotriva tuturor, mă voi apăra! Sunt ultimul om și voi rămâne om până la sfârșit. Nu voi capitula!”

M-aș putea opri aici. Ați recunoscut, desigur, sinteza piesei lui Eugen Ionesco, „Rinoceros”. Ionesco vorbea despre creșterea nazismului în Europa interbelică. Dar, ca orice autor de geniu, poate fi citit oricând și metaforele lui rămân la fel de actuale și la fel de puternice. Poate ar fi bine că actorii să ne facă acest cadou – să pună în scenă Rinoceros și să îl difuzeze pe toate canalele de comunicare.
Ca o oglindă pentru fiecare dintre noi, ca să putem răspunde întrebării : „Am devenit un rinocer ? M-am lăsat convins, am fost forțat, mi-am dorit chiar?”

Trăim vremuri interesante. Ni se întâmplă lucruri pe care nici imaginația noastră nu le-ar fi gândit. Și suntem proprii noștri prizonieri. Asta e închisoarea cea mai cruntă.
Libertatea e un dar prețios și extrem de fragil. Ea trebuie apărată în fiecare zi, pentru că istoria ne-a învățat că nimic nu este definitive câștigat.

Iată un link spre o versiune gratuită a piesei, în regia lui Dominique Thiel :


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii