Generalii care i-am vazut pina acum la tv cu o singura exceptie – Mircea Mindrescu dar si asta este mmm – mi se par generali de platou. Repeta aceleasi lucrui care le spune si prezentatorul fara a aduce vreo informatie in plus care sa te faca sa intelegi mai clar ce se intampla defapt acolo in scena de 3 secunde trunchiata pe care moderatorul o difuzeaza si o supune dezbaterii (unde s-a intamplat, cand, care erau fortele implicate sa dea niste minime coordonate care te astepti sa le dea un asa zis general cu cunostinte de meserie, sa intelegi ceva din haosul asta de razboi, nimic pauza). Dar mereu au grija – parca cu o teama dictata – sa adauge indiferent de situatie : ‘da domne armata rusa lupta cu armament si tehnici rudimentare – preistorice asa spune eu i.e.n. 😛 – pe cand armata ucrainei … alt nivel, sec 21, occidental’. Sincer sa fiu ai mai multe sanse sa intelegi ceva daca ai jucat ‘Conter Strke’. Cel mai tare a fost Radu Tudor super comentatorul pe probleme militare – dar nu orice probleme militare, banale, ci probleme de nivel inalt, stratosferice cel putin, daca nu chiar galactice – care impreuna cu toti generalii din platou si alti invitati speciali, expertii din cei mai de seama au stat si au comentat un video care era defapt o captura dintr-un joc video ‘Arma 3’. Radu Tudor, concluzionează; „L-a lovit şi s-a prăbuşit. S-a catapultat pilotul militar, dar probabil s-a catapultat în interiorul unităţii militare ucrainene. Lupta asta antiaeriană e fantastică.” E demential – nepretuit modul cum accentueaza: lupta antiaeriana este fantastica, pilotul militar probabil s-a catapultat intr-o unitate militara ucraineana!!!???? – asta este totala, cum poti sa crezi ca din toata suprafata posibila si imposibila pe care o survoleaza un avion si pe care poate ateriza unu catapultat el nimereste fix intr-o unitate militara ucraineana.
„Riscurile propagandei proaste în cazulrăzboiului dintre Rusia și Ucraina „este crearea unei atmosfere înspăimântătoare din care omul de rând de azi ,care nu este identic cu cel din cele două războaie mondiale în cele mai multe cazuri ,nu știe ce să mai înțeleagă cu adevărat !Cert este că armata rusă a cucerit o bună parte din teritoriile ucrainiene și încă rezistă pentru că este unită și bine pregătită ,ceea ce nu se poate spune astăzi despre armata română în cazul unui eventual război ! În acest caz ,dezinformarea chiar este foarte periculoasă pentru că poate crea în mintea omului simplu, neștiutor, adevărate scenarii de groază,dar și o profundă ură față de poporul rus și o simpatie și compasiune mult prea mari pentru poporul ucrainean încercat prin acest război ! Mulțumim pentru o emisiune foarte interesantă, argumentata obiectiv și foarte bine din punct de vedere strategic,Maestre Ion Cristoiu ! Felicitări, multă sănătate și mult succes, Maestre !Toate cele bune vă dorim:!
Daca mai punem si faptul ca armata rusa lupta cu tehnica din anii 60 – fapt dovedit de toate televiziunile si toti generalii din platouri – atunci armata rusa lupta in inferioritate din toate punctele de vedere. Singura intrebare ramane cum reuseste sa reziste si chiar sa atace?
Legat de propaganda si avalasa de ‘stiri’ de pe Antena 3 si Digi 24 pro ucrainiene, vreau si eu sa remarc un lucru. De la inceputul invaziei rusesti toate televiziunile au vorbit de uriasa armata rusa care ataca mica dar curajoasa armata ucraineana. Bobardat de aceasta expresie, am zis ia domne cat este de mare diferenta asa ca dupa primele 2 saptamani am facut un mic calcul:
populatia Ucrainei este in jur de 44 milioane de locuitori, pentru usurarea calculelor am folosit 40 milioane, am pus speranta de viata 80 de ani – nerealistic dar tot pentru simplicare – asta inseamna aproximativ 500.000 – juma de milion de oameni – pe an. Din acestia dam la o parte jumate femei si ramanem cu 250.000 de barbati. Ucraina are servicu militar obligatoriu de la sfarsitul ww2 si sunt in conflict de 8 ani. Acum să presupunem că 1 din 10 se alătură armatei, ceea ce înseamnă 10%. Deci numarul minim este de 25.000 de soldați pe an. Dacă luăm în considerare doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 38 de ani, avem 450.000 dintr-un foc. Dacă adăugăm faptul că în Ucraina sunt multe femei care luptă: lunetiste, șoferi etc. și curajul incredibil al oamenilor, istoria bătăliilor din regiune, atunci cel mai mic număr pe care eu il estimez este de peste 500.000 de soldați activi.
Cred ca asta este intr-adevar breaking news razboiului, armata rusa lupta in inferioritate numerica in Ucraina. Daca pui in loc de 10% folosim un procent mai normal de 20 sau 30 la suta deja numarul sare de 1,2 miliona de soldati ucrainieni. Asta legat de cat se dezinformeaza si manipuleaza in presa oficiala la noi.
Aveți dreptate. Sâmbăta și duminica bate vântul prin televiziunile de știri. Generalii deveniți brusc vedete tv văd că își dau cu părerea despre orice deși nu dețin informații verificate.
Înainte de a tot împărți porecle și stigmate celor cu care pana mai ieri colaborați, ar fi bine sa va uitați în oglindă.
Generalul Balaceanu a fost comandantul Brigăzii multinaționale, printre altele. Sunteți departe de a înțelege ce spune omul și spune foarte bine.
Bateți câmpii cu un singur scop…. incurajarea rusofonilor și rusofililor din România…. Jalnic….
Agenția TASS citează un general rus care explică scopul loviturilor de la Kiev. Nimeni de la noi nu face referință la asta: The Russian Aerospace Forces delivered strikes by precision missiles against the railway-car repair plant on the outskirts of Kiev to wipe out T-72 tanks supplied by East European countries to Ukraine, Defense Ministry Spokesman Major-General Igor Konashenkov said on Sunday. (…)”The Russian Aerospace Forces delivered strikes by air-launched long-range precision missiles against Kiev outskirts to eliminate T-72 tanks and other armor on the premises of the railway-car repair plant that had been supplied by East European countries,” the spokesman said. (…)”Air-launched precision missiles eliminated workshops in the communities of Kramatorsk, Druzhkovka and Chasov Yar in the Donetsk People’s Republic that repaired and recovered the Ukrainian army’s combat hardware damaged in battles. Also, in the past 24 hours, the strikes eliminated the command posts of the Ukrainian army’s 81st and 95th air assault brigades and six areas of amassed manpower and military equipment,” the spokesman said.
The Russian Aerospace Forces also delivered strikes by precision missiles to eliminate three Ukrainian artillery arms depots and a US-made AN/TPQ-50 counter-fire radar in the Donetsk People’s Republic, Konashenkov said.
De la https://tass.com/defense/1460847