Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici a fost, joi dimineața, la DNA și a declarat apoi că a vrut să asculte mai multe convorbiri dintr-un dosar din 2013, dosar care a fost clasat.
„Eu am făcut cerere către DNA să pot să vin să ascult toate convorbirile despre mine. Discuţia respectivă a fost înregistrată ca urmare a acelei speţe din 2013. A fost la modul general, tot ce vorbeam şi discutam şi probabil şi astăzi la fel, şi foarte bine se face, este ascultat, sunt o persoană publică şi este normal”, a declarat Teodorovici. El a adăugat că „politicieni cu funcţii foarte înalte ar trebui să fie subiectul verificărilor făcute de procurori”.
La scurt timp după asta, Cristian Rizea, autorul cărții ,,Spovedania lui Rizea” a trimis un mail redacțiilor în care a contrazis declarația fostului ministru.
Redăm întocmai mesajul transmis de fostul deputat:
„Sa fi inceput in sfarsit DNA sa lucreze ?
Chiar sa i fi impulsionat atat de tare primul volum din „Spovedania Lui Rizea”?Pai sa incepem cu audierea de azi 4 iunie:
Eugen Orlando Teodorovici va ia la misto pe voi jurnalistii si pe noi fraierii de romani, spunandu-ne ca audierea nu are legatura cu domeniul politic?! Ba da, Orlando are legatura doar cu tine pentru ca in calitate de Ministru al Fondurilor Europene ai luat in 2013 o spaga de 400.000 euro de la afaceristii Dragos Bilteanu si Najib El Lakis asa cum am si prezentat in cartea mea ,,Spovedania Lui Rizea”!Mai mult ne ,,aburesti” spunand vezi doamne ca tu ai solicitat sa asculti nu stiu ce inregistrari ?!
Pai cand vreodata vreun politician se va duce dimineata la DNA cu toata presa la usa doar ca ,,sa asculte niste inregistrari” stiind ca acea ,,descindere” va reprezenta pentru el un prejudiciu enorm de imagine in ochii opiniei publice ?! …2) Referitor la audierea din 3 iunie a liderului ALDE Teleorman ,Sami Calota trebuie sa va devoalez ca are legatura cu dosarul penal in care este implicat ofiterul de politie judiciara prins in flagrant pe data de 2 mai 2020 cand solicita acea spaga de 1.100.000 euro de la omul de afaceri Bogdan Savin , patronul Ager Leasing! De unde stiu asta ?
Pai cel care i a facut plangerea penala lui Bogdan Savin este controversatul afacerist Costel Bucur tovaras de ,,babaroase” ( jocuri de noroc) cu Gigi Becali ! Sami Calota si Costel Bucur sunt foarte buni prieteni petrecandu si vacantele de vara an de an pe plaja milionarilor de la Caelia unde au si pus la cale ,,combinatia” prin care Sami Calota cunoscand foarte bine zona din MAI unde pana de curand a fost consilier ,i l a prezentat lui Costel Bucur pe ofiterul de politie respectiv care a instrumentat alaturi de 2 procurori cazul respectiv !
Iata cum ati mai aflat un mic capitol si din volumul 2 ,,Spovedania Lui Rizea”!
Uneori e nevoie de un infractor fugar ca Rizea , pentru ca opinia publica sa afle ce se intampla chiar zilele acestea in Romanica!”
Bre da ăia care au adus miliardele de măști și halate cînd ajung la procorori? I-ar număra Kovesoaica pe toți îmbogățiții lu Corona?