Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană

Rolul serviciilor secrete în istoria lumii de azi

Evenimentele istoriei universale, chiar și cele mai intens mediatizate, grație manualelor școlare, au o fatală zonă de umbră. După multe dintre ele rămîn numeroase enigme, numeroase întrebări fără răspuns. Astfel s-a întîmplat în toate secolele. Evenimentele aparținînd secolului XX, și, mai ales, părții din urmă a acestuia, adică după al Doilea Război Mondial, ating însă apogeul. Proporția anterioară nu poate fi pusă la îndoială. Dintr-un eveniment, un sfert se păstra în întuneric. Restul de trei sferturi ajungea în plină lumină. După Război și mai ales în ultimii ani proporția s-a răsturnat. Doar un sfert e acum la suprafață. Restul e condamnat întunericului. Din această cauză s-a născut un fenomen tipic: ambiguitatea evenimentelor candidate la intrarea în istorie. Ele au o expresie cunoscută, prin Televiziune și presă, de întreaga Planetă. Pisarea prin TV și ziare le dă o evidență statornică, formidabilă, pe care nimeni nu îndrăznește s-o pună la îndoială. Ciudățenia însă vine de-abia acum. Cu cît un eveniment pare a fi, în lumina tare, ca de vară plină, a mass-media, într-un fel, cu atît rămîne el suspect că-n realitate e altfel. Și de cele mai multe ori, dezvăluiri ulterioare confirmă această bănuială ajunsă deja instinctivă pentru cetățeanul simplu. Evenimentul a fost astfel decît s-a înfățișat ochilor și urechilor noastre. Cam tot ce se întîmplă istoric în lumea de astăzi stă sub acest semn. Reuniuni planetare, întîlniri între șefii de state, atentate, războaie locale, alegeri generale și prezidențiale. Toate, vorba poetului, nu sînt ce par a fi. Dubla realitate a evenimentelor contemporane și deci implicarea acestor subiecte în istorie s-a acutizat în ultimele decenii datorită mass-media. Cine și-a asumat misiunea de a ține la curent Planeta cu ce se întîmplă între bornele sale? Indiscutabil ziarele, Radioul și Televiziunea. Expresia publică, de suprafață, a evenimentelor cade astfel în responsabilitatea jurnaliștilor. Ea ne convinge, de exemplu, că la București în decembrie 1989 au tras teroriștii. Lumea telespectatoare s-a dus la culcare cu această credință adîncă, înrădăcinată. Și dacă imaginea săpată de mass-media în conștiința lumii e falsă? Și dacă așa s-a dorit de către unii? Răspunsurile la aceste întrebări sînt tot atîtea argumente că tocmai inimaginabila dezvoltare a presei, Radioul și Televiziunii a întărit dubla existență a evenimentelor. Și prin aceasta rolul serviciilor secrete. De aceea, în paralel cu o istorie a evenimentelor care nu mai e decît o istorie a evenimentelor așa cum au fost înfățișate ele de presă, se impune și o istorie a evenimentelor așa cum au fost ele în realitate, adică a evenimentelor puse la cale de serviciile secrete.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

23 comentarii pentru articolul „Rolul serviciilor secrete în istoria lumii de azi”

  • Distrugerile provocate în lume -per total – de toate războaiele de până acum clasifică marile puteri ale lumii in ordinea China, Rusia,SUA!(ca număr de vieți omenești,citat din articolul domnului Marian Nazat, pentru care am o stimă deosebită) Si atunci cum ae speranțe SUA – că în eventualitatea celui de-al treilea război mondial – va putea Zelensky să câștige în confruntarea cu Rusia, iar America să devină unica stăpână a lumii ? Dar oricum stăpânul lumii este Dumnezeu și el vrea pace ! „Somnul rațiunii naște monștri !”,pentru că este vegheat de oameni care nu au nici cea mai mică vigilența sau prezență de spirit ,cam cum funcționează azi serviciile secrete care
    incearcă să ascundă adevărul sub preș !

  • Domnule Cristoiu…
    Au oare te poți pune cu proporțiile fabuloase ale unui mit urban ?
    Căci asta sunt „serviciile”, mituri postmoderne ce au înlocuit zmeii și căpcăunii erelor străvechi.
    „Serviciile” sunt o particularitate născută în secolul XX. Anterior existau, evident, din vremea lui Ghilgameș :)). Dar nimeni nu le acorda cotă. Erau ori secțiuni de poliție, ori de armată. Și erau anonime, implicit anodine.
    Oare Agia fanariotă nu avea sute de iscoade ce turnau pe haiduci ? Firește că avea. Potera nu avea iscoade ? Cel puțin la fel de multe. Joseph Fouché nu avea puzderie de agenți pentru Napoleon ? Ohoo, câți avea ! Și totuși nimeni, nici cei mai vehemenți cronicari nu-și băteau capul a cerceta această nișă.
    A trebuit să vină Hollywood, Ian Fleming, John le Carre (romancieri, chiar mediocri) pentru a cultiva mitul. Romancieri, nu istorici, nu cercetători.
    Un realist înțelege fără efort. „Serviciile” au ajuns marfă de consum mediatic, rezultat din consum cinematografic. În esență sunt aceleași iscoade obscure pe care le folosea și Ludovic ( X, XI, XIV, oricare număr, fără număr ) pentru a dibui ce se întâmpla prin „Curtea Miracolelor”.
    Și de care nu-i păsa nimănui.
    De ce oare suntem mai penibili ca înaintașii ?
    Pentru că ăia nu aveau TV, hahaha

    • @inca putintel si ajungeam sa cautam serviciile despre care vorbiti…cu lupa!:))

      • Nu instrumentul optic contează (deși, anagramând, cred că l-ați reperat :))) )
        Contează firescul unor realități milenare, ce astăzi par gigantice prin …lupa 🙂 mitului.
        Serviciile nu fac niciodată ideologii – filosofii fac asta. Serviciile doar păzesc ideologii. Ele nicicând nu pot face revoluții – ele supraveghează doar îndeplinirea programului revoluționar.
        Dacă, prin absurd, cineva desființează mâine structurile triliterate, ele ar reveni pur și simplu la matca lor originară – departamente ale Poliției. Iar așa ar fi și mai rău, căci ar intra sub cupola deplinului anonimat (umbrelă mult mai protectivă decât incitantul / provocatorul „strict secret”).

        • ‘Serviciile nu fac niciodată ideologii – filosofii fac asta.’

          servicii vs filozofi
          servicii vs oameni

          deci vreti sa spuneti ca serviciile nu se intersecteaza cu oamenii,
          care sint filozofi, mai mult sau mai putin, inca din nastere?

          ce spuneti dvs e valabil daca serviciile sint un soft. caz in care serviciile chiar n ar avea cum sa filozofeze, …momentan

          totusi, ceva filozofi, deci oameni, sint pacolo, atata timp cit ‘resuscitarea nationalismului’ n a izvorit din sanul sistemului politic, ci a fost turnat in sistemul politic de undeva din afara lui, mai exact din preaplinul serviciilor.

          daca, prin absurd, cineva din sistemul politic initia o discutie despre nevoia de nationalism, pesemne ca era storcit de nu se vedea,
          insa daca cineva din servicii a initiat o discutie despre nevoia de nationalism…s-a facut liniste si toti stau si socotesc…
          prin urmare, draga hayde, unde e Seful, ( asumat in mod natural, deci fara sa ti dai seama ) in ‘sistemul politic’? …sau in ‘sistemul serviciilor’!

          acceptarea nationalismului, fie el si moderat, in tara asta, in care pina mai ieri te lua dracu’ daca erai politician patriot, e de a dreptul o revolutie, caz in care, iata, zicerea ‘ele nicicind nu fac revolutii’…nu prea are sustinere.

        • ‘nationalismul moderat’ a venit,
          de fapt…s a pogorit peste ‘sistemul politic’
          ca dezlegarea la peste in post :))

          puteti minca peste!, gen, ca e dezlegare la papat peste. iar cel care a emis dezlegarea si a intarait pozitia de rinduitor al calendarului, nu si a subrezit o, zic io.

  • Cum adica SRI poate sa faca afaceri ca sa se autofinanteze?… hahaha…rid si curcile…si pt țară cind mai muncesc?…o adunatura de derbedei a devenit Securitatea…nu mai asteapta nimeni raspunsurile despre Lovilutie sau alte matrapazlîcuri SRI sau SIE…se vad, se cunosc, lumea i-a baga in aia ma-sii de mult…niste jigodii…

    • La fel si cu Armata romana…care armata?…55 de tancuri si 20 de avioane vechi…”conduse” de sute de generali ratati, umflati sau retardati?… sa fim serios…stat esuat vorba Dulapului…sictir…

  • „Expresia publică, de suprafață, a evenimentelor cade astfel în responsabilitatea jurnaliștilor.”
    Frumos spus, dar care jurnaliști? Care realizarori TV
    Avem și noi doi-trei în presa scrisă: Cornel Nistorescu (Cotidianul), Andrei Bădin (Flux 24), Doru Bușcu (Cațavencu), Tache (Național).
    La TV, unde audiențele sunt mari fiindcă lumea nu prea mai citește presa, e dezastru.
    Toate televiziunile funcționează pe baza zvonurilor „pe surse” lansate de fabrica lui Hellvig. Apropos celebra Anaconda mai e în funcție?
    Unica televiziune care se detașează dintre ele e România TV, un post tabloid, un fel de OTV sau The Sun al englezilor.
    Aici se remarcă Crețuleasca pe care nu am prins-o cu nici un fake.
    Eu în general nu mă uit la TV. Mai deschid din când în când.
    Antena 3 e cea mai sinistră. Echipa de acolo este atât de spoită cu fond de ten încât nici nu mai ști dacă sunt reali sau păpuși Chucky.
    Și-au schimbat sigla și burtiera în roșu PeSeDe adik culoarea democraților americani, adik culoarea CNN – postul ăla cu cea mai mare cădere de audiență din SUA dar și cu cel mai ridiact nivel de fake-uri. Trump tocmai i-a dat în judecată.
    Invitații sunt niște generali tragicomici. Haaa, hahaha, mai nou au pus un monitor pe masă și stau toți în jurul lui ca vrăjitoarele la cazanul cu licoare ca să ghicescă viitorul. Filmarea e din avion ca să năucească spectatorul.
    Dar cel mai mult ce mă deranjează la TV sunt invitații și reclamele.
    De exemplu, am vrut și eu să văd ce transmitea Anca Alexandrescu din piață, de la mitingul AUR. Problema e că în studiou era Cartianu care debita inepții. Așa că am renunțat.
    Mai nou Mălai-Mare, zis și Virgil Guran, de la PNL e pe toate posturile ca să ne spună el ce mare e în partid și ce om important e, că vorba aia „Prostul nu e prost destul până nu e și fudul”.
    Așa că inchid TV și râmân zen.
    *

    Maestre, vedeți cât de jalnică e presa? Cam atât poate SRI. Sereiștii sunt cu afaceriele, cu mass-media nu prea le au.

    • @Adriana
      Mai sunt cativa ce merita cititi
      https: //www. gorjnews .ro/author/narcis-daju/ Narcis Daju
      https: //veghepatriei. wordpress.com/ Catalin de la veghepatriei
      https: //sorinamatei. ro/ Sorina Matei
      Citesc de ani de zile ce scriu acesti Oameni…
      Problema e ca ei scriu…cainii latra…ursul trece…
      Nici o problema,oamenii nu vor putea spune ca nu au avut de unde sa se informeze sau ca nu au stiut ce va urma.
      Aveti si cicciolina de Romania,nu doar anaconda…
      https: //www. justitiarul. ro/curtezanele-serviciilor-secrete/
      Spuneti de generali…niste caricaturi…sunt mai impaiatzi decat cei dinainte de 1989…
      Deocamdata nici Lucica nu-i vrea ca si-a pus aghiotantii sa le mai amenajeze putin „studiorulile”…asa se cheama in engleza garsonierele…trebuie dotate si cu sala de fortza…spa…bideu…au nevoie de tot confortul…au si garantzie la lucrare o eternitate…pe „viata”…erau niste aparate de masura…fluke se cheama…au garantzie pe viata…asa si la Fratele Cazut…locuintele sunt pe veci…garantzie pe toata viatza de apoi…
      Cat despre tv…nu frecventez acest „stabiliment” de vreo 10-11 ani…
      Au mai facut cei din fosta securitate,spoitzi acum in sri praf niste domenii…it&c…sanatate&farmacii…constructii…sport…practic au distrus tot ce au „atins”…prin parazitarea agresiva a acestor domenii…ca si tot ce a fost legat de finantari din „fonduri europene”…ca deja puteti vorbi la timpul trecut si de acest subiect…
      Toate Bune!!!

  • rolul serviciilor secrete in Dinamica Turnului Babel, asta e rolul care le infasoara pe toate celelalte.

    • Dinamica Turnului Babel e dinamica ‘ghicitului Viitorului’

      pe vremea Babilonului energiile folosite erau unele greu de tinut in frau,
      intre timp, pe Vremurile astea,
      s-a cizelat si energia folosita, ea fiind Mintea Universului, insa si Vasul in care ea sa incapa astfel incat sa fie tinuta in frau,
      el fiind Computerul Cuantic.

      • e vre o diferenta intre ‘vrajitorii’ de pe vremea Babilonului, care foloseau energii deosebite pentru a accesa Viitorul,
        si ‘vrajitorii’ de azi, care se folosesc de o energie deosebita pentru a accesa Viitorul?!

        pai… cei de azi sint o dezvoltare in stil fibonacci a celor de atunci.
        nimic in plus, nimic in minus.

        ( pe vremea Babilonului…se incerca folosirea unor energii…care erau si! ale Cerului, pentru a pune sub control Pamantul. intre timp treaba s-a limpezit, pentru punerea sub control a ‘componentei Pamant’, adica a uneia dintre superpozitii, se foloseste exclusiv Componenta Pamant a Creatiei, care e Mintea ( Universului ), cea care e…scursa, ca o Armonie, intr un oarecare Computer Cuantic )

    • @Online
      Aici e un mesaj subliminal si o data,Omul asta a lucrat in sie si nu vorbeste aiurea.
      https://veghepatriei.wordpress.com/2022/10/02/25-10-2022-retragere-sao-luis-boca-do-acre-din-noiembrie-se-lasa-frigul-peste-romania-prea-putina-caldura-anton-lupan-nu-si-a-incetat-calatoria/
      Iesirea lui hellvig a fost un mesaj „broadcast” prin „mass media” catre niste unii si unele.
      Sa-si lichideze afaceri,sa plece de aici,sa vanda,sa distruga documente,ceva de felul asta.
      Cat despre serviciile secrete si Fratele cazut…orice asemanre e deplasata…adica ala e si El Dumnezeu…ca vor sau nu muritorii..doar ca nu se poate intrupa…Da…El va ispiteste…dar daca va rugati…si nu cedati ispitelor…El pleaca…repet…si ala e tot Dumnezeu…Nemuritor…nu se poate intrupa si si-a pierdut frumusetea…Nu Puterile…Nu Fortele…Intunericului…Nu Nemurirea…
      Cam asta ar fi…iti mai spun ceva…tot de Arta Razboiului tine…
      Întreaga artă a războiului este bazata pe înşelătorie.
      Tu Mu: „Semnificaţia acestui verset este că dacă doreşti să simulezi dezordinea pentru a trage un inamic, trebuie să fii, tu însuţi, foarte disciplinat. Numai atunci poţi simula învălmăşeala. Cel care doreşte să simuleze laşitatea şi să-şi pândească inamicul trebuie să fie curajos, căci numai atunci va fi în stare să simuleze frica. Cel care doreşte să pară slab, pentru a-l face pe inamic trufaş, trebuie să fie extrem de puternic. Numai cu această condiţie va putea să se prefacă a fi slab”.
      Ce a facut hellvig a fost un teatru de prost gust,a vrut sa para superior,puternic,stapan pe situatie si in realitate…a dat un mesaj clar…cu „politicienii”…marionetele lor…cursuri pe la academia sri si papusati de ani de zile…”fiecare pe cont propriu,rupeti randurile,scapa cine poate”…
      Dimineata Frumoasa Online!!!
      vali
      🙂

  • rolul serviciilor secrete în istoria lumii de azi tinde sa se suprapuna peste rolul Ingerului Cazut in Istoria Creatiei.
    mai exact ‘lumea acestor vremuri’ tinde sa fie a lor.

    • rolul serviciilor secrete de pe vremea Babilonului, cind goana dupa ‘scara pina la Cer’ era in toi, s-a perpetuat pina azi,

      cind lumea mare e tot un Babilon, ce i drept unul care s-a dezvoltat in stil fibonacci intre timp, iar goana dupa ‘scara pina la Cer’ e aproape de final, locsorul asta fiind localizat, pe vremurile astea, in Computerul Cuantic.

      dupa care accesul la Istoria Viitorului va fi disponibil,
      ‘ghicitul Viitorului’ va fi inlocuit cu Matematica cu m mare, care e nimic altceva decit un ‘ghicit pe masura Vremurilor’,
      momentul fiind si cel in care Presa, asa cum o stim astazi, nu va ai exista. si nici servicii secrete, asa cum le stim astazi. si nici ‘lume’, asa cum o stim astazi, ca cititul Istoriei Viitorului vine la pachet cu Raiul pe Pamant.
      momentul in care serviciile secrete vor putea citi Istoria Viitorului e fix momentul in care ele isi citesc de ingropaciune, insa creca nu prea pricep ca asa e.

    • atunci cind serviciile secrete au ocupat locul Ingerului Cazut, dorind sa conduca lumea mare, ele s au suprapus peste ‘treaba’ Ingerului Cazut, or e de la sine inteles ca ele vor fi cele ‘folosite’, ca doar n-or trage nadejde serviciile secrete ca e…invers!

      in Creatie locul Ingerului Cazut e pe pozitia Mintii ( singurica singurea ), iar pentru ca Computerul Cuantic e capabil sa nasca o Armonie a Mintii Universului, ‘ghicitul Viitorului’ in computerul Cuantic devine unul pe masura Mintii ( deci n are nicio treaba cu Inima Universului ),
      prin urmare treaba serviciilor secrete tinde sa nu aiba intersectie cu Inima, ci doar cu Mintea, prin urmare stim deja cine e seful serviciilor secrete, Inteligenta Artificiala care se! naste intr un oarecare Computer Cuantic.
      pentru ca astea sa se intample mai trebuie doar sa vina toamna in poveste, insa nimic mai mult.

      serviciile secrete se vor tot inchina Stiintei pina cind Stiinta cu s mare chiar le va deveni Zeu.

    • rolul serviciilor secrete in nasterea Zeului Matematic e mai cu mot decit oricare alt rol al acestora, iar el n ar fi avut atata succes, daca serviciile secrete n ar fi continuat ‘ghicitul Viitorului’

      Zeul Matematic ‘ghiceste’ ‘tot Viitorul’ mai putin ‘ultimul pas’, pentru ca el tinde sa ghiceasca Viitorul leit succesului cu care Infinit tinde sa fie Zero.

  • Presa a fost si ea un serviciu de informatii, pe vremuri. El era fix cel care se preocupa cu, spre ex, scrierea istoriei ‘evenimentelor puse la cale’, intre aceste evenimente aflandu se si cele puse la cale de serviciile secrete.

    Presa, pe vremurile alea, …sa retinem ca ‘pe vremuri’, era un serviciu de informatii.
    nu despre el e vorba in poveste, ci despre faptul ca stim ca serviciile secrete n-au mai tranzitat informatia, ci si au oprit o pentru ele, atunci cind si au folosit puterea proaspat capatata pentru a cuceri serviciul secret care era altfel decit ele, adica Presa.

    Presa, astazi, nu mai e un serviciu de informatii,
    si daca nu mai e…aia e, nu e nicio suparare, din cite se vede.
    Presa este, pe vremurile astea, o avere a serviciilor secrete.
    tocmai de asta ‘istoria evenimentelor puse la cale’ nu mai poate fi scrisa, pentru ca intotdeauna acestea vor fi infasurate in haina teroriilor conspiratiei, iar cel care o naste va fi declarat conspirator, in final.

    nu mai e nimic de facut, atata vreme cit serviciile secrete de prin lumea mare tind sa functioneze in stil ‘balaur cu mai multe capete’. si daca ai putea taia unul, el se va regenera, rana fiind linsa de alelalte capete.

    inca mai exista unii prin lumea mare care fac Presa de pe vremuri? pai cine a zis ca ‘balaurul’ e un timpit?!, el e…fix invers, el stie prea bine ca vremurile astea sint ultradeosebite si prin urmare informatii fundamentale pentru ei pot rasari pe te miri unde, prin urmare ‘Presa de pe vremuri’ se va mai manifesta atata timp, fix atata timp cit ‘balaurul’ nu are suficiente instrumente pentru a putea descifra Istoria Viitorului. faza e ca in curind le va avea, iar atunci cind va invata sa citeasca Istoria Viitorului vor renunta la firimiturile ‘presei de pe vremuri’

    totusi, pina atunci, sa retinem ca planeta asta nu e ‘singura pe lume’, e ‘parte a Universului’,
    iar pentru ca vremurile sint ultradeosebite, pe aceasta planeta se va vanifesta si ‘Serviciul de Presa al Creatiei’.
    atunci cind ‘Serviciul de Presa al Universului’ isi va retrage Filiala de pe planeta asta, toate stirile deja vor fi publice.
    nimic nu va mai fi de adaugat.

    deci e despre ‘serviciul de informatii numit Presa,
    despre serviciile de informatii care au cucerit acest serviciu,
    despre accesul la Istoria Viitorului a serviciilor de informatii
    si despre Serviciul de Informatii al Universului.
    deci e numai cu servicii de informatii paici :)),
    care mai de care mai informat 🙂

    si stim si despre ce nu e, despre istoria evenimentelor puse la cale de serviciile secrete…nu e. aia e.

    • @Online
      Poate nu ai vazut mascarada asta de la investirea noului ministru al invatamantului cu saluturi de supunere „masonice”…
      Mai vorbim in una maxim doua luni ce relevanta mai au aceste gesturi,mai bine spus giumbuslucuri de circ,de balci la nivelul unui stat.
      https: //www. g4media. ro/video-gest-controversat-facut-de-ligia-deca-noul-ministru-al-educatiei-la-depunerea-juramantului-in-fata-presedintelui-iohannis. html
      Toate Bune Online!!!
      vali
      🙂

  • Domnule Ion Cristoiu
    Adevarul istoric e foarte usor de stabilit in ceea ce priveste lovitura de stat din Romania 1989 Decembrie.
    Radioul si Televiziunea sau Presa Scrisa,au avut capacitatea de a manipula, de a „curba” realitatea datorita caracterului unidirectional,de broadcast al mesajului scris,radiodifuzat sau televizat,oamenii doar citeau,ascultau sau vedeau,adica doar „receptionau” ceva.
    In societatea moderna a ultimilor 20 ani,rolul serviciilor secrete tinde sa sa diminueze,si asta accelerat,catalizat de aparitia comunicatiilor globale,a internetului,care ofera interactivitate,feedback,comunicatie full duplex sau bidirectionala,poate m-am exprimat intr-un limbaj de lemn.
    Punctual,vis a vis de cei din serviciile secrete,modul lor de operare,mesaje criptate,steganografie,mesaje subliminale,sunt relativ usor de descrifat.
    Spre exemplu,ieri,”Eduard Hellvig se laudă că ”a separat” SRI de politică: Prea mulţi politicieni s-au obişnuit să primească „indicaţii” ” ziare.com si g4media.ro
    Mesajul in clar se traduce foarte usor si se adreseaza marionetelor acestui serviciu din psd(ciolacu,grindeanu,tudose etc).
    Traducerea=”de acum e fiecare pe cont propriu”,sunt satul de textele lor,”ma cunosti de undeva”…”am uitat totul”…sincer m-am plictisit de circul lor de prost gust.
    Aia din pnl,fiind coordonati de cei din mapn-dgia,de fapt de americani,asta ca tot scria un Jurnalist ca s-a umplut mapn-ul de langa marriott de agenti americani secret service,nu isi vor da demisia decat la comanda,ciuca va ramane lipit de scaun atat timp cat „dinamica operativa” si „interesele legitime ale partenerului strategic in zona de intelligence de la marea neagra,aparare avansata etc”…cunosc textele,le vor impune.
    Toata Stima Maestre Ion Cristoiu!!!
    Valentin-Ionut Constantinescu

  • e posibil ca nici o singura tara sa „reziste” dupa lovirea Capitalei
    cu exceptia Irealului
    cu fosta capitala la tel-aviv……

  • spre zero-Putin nu are cu cine discuta la Washington DC.
    Trump a dat semnalul-„drain the swamp”,
    nu stim de ce trebuie cu mana lu Putin….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *