Am primit o scrisoare disperată din partea unei familii de români care muncesc în Thailanda, pe care o publicăm integral. Poate așa, semnalul va ajunge la decidenți, pentru că pe canale oficiale nu s-a putut. Nimic nou pentru politicienii care mor de grija românilor din diaspora doar înainte de alegeri.
Stimate Domnule Prim Ministru,
Cu scuzele de rigoare, îmi permit să vă deranjez câteva minute.
Apelez la dumneavoastră, ca ultimă soluție, deoarece în țară NIMENI nu mi-a răspuns solicitărilor făcute în ultima jumătate de an. Am să enumăr doar câteva: Centrul Național de Vaccinare, Ministerul Sănătății, Ministerul de Externe, Primul Ministru, Președinte.
Nu sunt o petiționară, este pentru prima dată în viață mea când fac așa ceva, dar suntem disperați.
Locuiesc, de opt ani, împreuna cu soțul (permis de muncă), în Thailanda.
De două ori pe an, veneam acasă (copilul rămas acasă, părinti în vârsta și suferinzi), dar, din decembrie 2020, nu am mai putut veni din cauza pandemiei.
Ne uităm cu mare bucurie văzând cum decurge vaccinarea în România și cu mare tristețe, că noi ne simțim ai nimănui.
Ambasada României în Regatul Thailandei pare că, pur și simplu, ne-a abandonat (nu că înainte de apariția acestui virus ne-ar fi dat prea multă atenție). Pur și simplu nu știm încotro să o apucăm. Vaccinarea aici este doar o iluzie. În primul rând, cetățenii străini se pare că nu vor avea prea curând loc pe liste (nici măcar nu ne putem înregistra). În al doilea rând, vaccinurile folosite (doze foarte puține) sunt SINOVAC, SINOFARM (care sunt excluse din start) și Astra Zeneca (pe care nu l-am putea face, chiar dacă ni s-ar da voie să ne programăm, din motive de sănătate, eu având deja tromboză venoasă profundă).
Astăzi, Ambasada Franței a anunțat că avut o întrevedere cu Prim Ministrul Regatului Thailandei, care a acceptat ca ambasada să aducă vaccin pentru cetățenii săi. Deja l-au adus, au făcut un contract cu spitalele private pentru a-și vaccina cetățenii rezidenți, iar pe dată de 30 iunie încep vaccinarea.
Ambasada Belgiei s-a întâlnit, de asemenea, cu Prim Ministrul Thailandei, pentru a primi aprobarea să își vaccineze cetățenii.
De venit acasă nu avem cum, deoarece concediul nostru este de maxim 18 zile și ne-ar trebui minim 22 să putem face și rapelul. În plus, la întoarcere, vaccinați sau nu, suntem obligați să stăm 17 zile în carantină (oficial sunt 14, dar prima zi nu o calculează, apoi ultima proba se ia în ultima zi și te obligă să mai stai două zile să primești rezultatul), iar costul carantinei este în jur de 3000 €, pentru a sta în condiții cât de cât decente.
Și alte ambasade au luat contact cu spitale private, care se pare că vor aduce Pfizer și Moderna. Ambasada noastră, de când a început pandemia, nici măcar o simplă informare nu ne-a trimis, nu ne răspunde la întrebări, nu răspunde la e-mail.
Nu știu ce preocupări are domnul Ambasador, dar în niciun caz noi nu reprezentăm o prioritate. Mai nou, alături de țări ca Etiopia, Vanuatu, Nauru, România a fost scoasă de pe lista țărilor care beneficiau de Visa on arrival.
În țară, vaccinul este aruncat pentru că expiră, iar noi….suntem ai nimănui.
Dacă în tară nimănui nu îi pasă de noi, Uniunea Europeană nu poate face nimic în acest sens? Mi s-ar părea firesc ca, în țarile care stau foarte prost la capitolul vaccinare (cum este și cazul nostru), să facă demersurile necesare pentru a-și ajută cetățenii.
Închei aici, în speranța că veți putea face ceva și pentru noi (suntem, cred, maximum 500 de români în Thailanda și se pare că suntem băgați în seamă doar în preajma alegerilor) .
Vă mulțumesc pentru atenție!
Cu deosebit respect,
O familie de români
In curand nici inainte de alegeri nu o sa mai conteze. „Fratele cel mare” stie de ce.