România, după 34 de ani…

S-au scurs aproape treizeci și patru de ani de la „rebeliunea”[1] din 1989 și „copilul politic al SRI, făcut cu o societate care și-a înghițit prezervativul”[2] se lăfăie încă la Cotroceni și își râde în barbă de o țară întreagă. Klaus Werner Iohannis este produsul de vârf al imposturii politice de la noi și mă tem că viitorul președinte îi va semăna leit. De parcă ar conta profilul succesorului din Deal, pe mai departe paiața ălora de afară…La urma urmei, aidoma matusalemicului Henry Kissinger, cred și eu că procesul acesta de „alfabetizare profundă” înregistrat la nivel mondial s-a erodat într-atât încât societatea nu mai deține înțelepciunea necesară pregătirii noilor generații de conducători (nu doar șefi de stat)[3]. Căci dezbaterile de azi din America – vizând teme de politică internă ori externă – nu sunt altceva decît simple ciorovăieli între „tehnocrații fondatori în gândirea convențională de grup și demagogii populiști înarmați cu lozinci superficiale.”[4] Or, în dârdora pseudodezbaterii ideologice, omenirea se scufundă vizibil și ireversibil în smârcul sulfuros al imbecilizării programatice și al dependenței totale de ciurda de guru virtuali. De la materialismul științific la manipularea științifică, pasul a fost o simplă joacă de copii pentru sforarii planetari, așa că azi, de pildă, o nație de guguștiuci își pierde serile urmărind cacialmaua mediatico-judiciară cu frații Tate în prim-plan. Cum anticipam deja deunăzi, frustrarea populară iscată de blocarea intrării în „Spațiul Schengen” va fi oblojită cu niscaiva subiecte pe gustul iubitorilor de manele. De nimeni contrazis, telenovela cu pricina răspunde perfect orizontului de așteptare a norodului castrat cerebral cu televizorul încă din decembrie 1989, deși inșii cu glagore ar trebui să-l disece cu sânge rece și să-l diagnosticheze fără ezitare ca un simptom al capitalismului decerebrat, ajuns în faza metastazelor multiple. Fiindcă cei doi eroi ai scenetei dâmbovițene sunt vinovați pentru că s-au îmbogățit pe seama prostiei omenești. Or, negustoria cu prostia este cea mai sigură afacere din cele inventate deocamdată, atât în politică (cu osebire în politică!), cât și în relațiile amoroase contra cost. Ca să nu aduc în discuție pandemia recentă, punctul culminant al neroziei colective la nivel global… De aceea, simt un gol în stomac de fiecare dată ba când îl zăresc pe sibian vorbind în numele poporului, ba când văd turma de flecari bulucită în studiourile de televiziune ca să comenteze propagandistic tateismul… Și îmi repet înciudat cuvintele lucidului Mircea Eliade: „Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică.”[5] În definitiv, trăim în România, acolo unde, de exemplu, „Doina Cornea, la care se-nghesuiau toți să-și declare prețuirea după ’89, a povestit public că-n vremea lui Ceaușescu, mergea prin centrul Clujului cu securistul după ea și li se adresa trecătorilor, arătându-le cum e păzită. Iar aceia întorceau capul, prefăcându-se a nu vedea, a nu auzi…”[6]

Mda, aici, în Valahia, vorba lui Ion Gheorghe Maurer, găsești mereu oameni care să-ți dea dreptate, dar pe niciunul care să pună umărul[7]… Nu că are dreptate fostul demnitar comunist? Și dacă nu-ți convine, „Dai o gheară!”, că așa sună sloganul publicitar al unui cazino virtual, alt flagel al tontului prezent… Proiectul de țară s-a năruit deznădăjduitor, specialiștii anticipând că în 2050 în bătătura traco-dacică vor supraviețui cam 15 milioane de urmași ai lui Decebal și Traian… Cât despre limba română, nimeni nu se încumetă să estimeze numărul bordeielor în care ea va fi vorbită în perspectiva imediată…. Tot ce știm e că la vârsta de 13 ani puii de rumâni se dedau consumului de droguri. Dumnezeule, auspiciile sunt mai minunate ca oricând, motiv să mă întreb la ce bun se organizezi iarăși alegeri prezidențiale și nu numai în 2024…

[1] Termen folosit de Virgil Măgureanu pentru a defini revoluția din 1989.

[2] Doru Bușcu, Gongul care anunță nebunia, în Cațavenci

[3] A se vedea articolul lui Radu Pop, Henry Kissinger consideră că avem o penurie globală de conducători: Societatea nu mai deține înțelepciunea necesară pentru a pregăti noi generații (WSJ)

[4] Ibidem

[5] Mircea Eliade, Huliganii

[6] Lavinia Betea în cartea Ce s-a întâmplat de fapt. Un dialog despre perioada postdecembristă (un interviu cu Virgil Măgureanu).

[7] Ibidem