România în spațiul Schengen, fără vize și fără prea multe vise

Am luat și eu cunoștință, cu satisfacție, de declarația cancelarului Olaf Scholz privind șansele mari ca România să fie admisă în Spațiul Schengen, împreună cu Bulgaria și Croația. Intrarea în Spațiul Schengen fiind, după cum pe bună dreptate a menționat președintele Klaus Iohannis, un ,,obiectiv major al țării mele, care în mod clar îndeplinește toate criteriile’’.

Declarație pe care, cu tot respectul, mi-aș permite să o reiau în acești termeni impuși de realitate:,, țara mea care, în mod clar a îndeplinit de multă vreme toate criteriile’’. Mențiune care sunt sigur că le va părea unor fervenți pupători de mână dreaptă pe la noile Înalte Porți lipsită de adânc respect și de nețărmurită recunoștință. Dar, dacă mergem înapoi pe firul evenimentelor din să spunem ultimul deceniu și jumătate, nu cred că orice putem ignora faptul că, de pildă în august 2017, cu totul alta era poziția oficialilor de la Berlin față de posibilitatea ca țara noastră să fie admisă în Spațiul Schengen.

De pildă, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, la acea dată în funcție, spunea în mod categoric cum că ,,nu vede nicio posibilitate’’ pentru ca România și Bulgaria să realizeze acest obiectiv. Și, atenție mărită, nu era singura voce autorizată din state-fanion ale comunității europene care se declara, pe față, împotriva posibilității ca țara noastră să primească undă verde în Spațiul Schengen. Olanda fiind, de-acum, patentatul opozant de neînduplecat. Iar dacă derulăm mai departe firul recapitulării, inevitabil ajungem la acel grup de foști înalți demnitari ai uniunii și ai statelor membre pe care Adrian Năstase i-a denumit ,,galeria dreptei europene care a făcut mult rău României’’. Sinistră galerie, foarte adevărat, în care îi include pe Olli Rehn, Barroso, Frattini, Reading, Catherine Day. Nume care, foarte probabil, nu spun mare lucru mai tinerilor noștri cititori, dar care după ce și-au încheiat socotelile cu UE s-au retras din primul plan al vieții publice și beneficiază de sinecuri zdravene.

L-am citat, deloc întâmplător, pe Adrian Năstase întrucât el este și va rămâne în istorie ca premierul în al cărui mandat țara noastră a purtat și a încheiat cu succes negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Calitate în care a putut cunoaște multe dedesubturi deloc idilice ale negocierilor și ale negociatorilor de la Bruxelles. Și nu doar că le-a cunoscut, dar a și fost ținta unor înscenări comandate tot de acolo, chipurile pentru a se da un exemplu, dar, în realitate, ca avertisment pe adresa altora care ar mai vrea să se opună ,,centrului conducător’’ instaurat de PPE et comp.

În ceea ce o privește pe Monica Macovei, nici pe ea nu am menționat-o la întâmplare. De data aceasta, însă, aflată într-o postură radicală, categorică și foarte rușinoasă antiteză cu Adrian Năstase. Motivul peste care nu vreau și nu cred că trebuie să trecem fiind acela că, acum mai puțin de două decenii, în perioada în care fosta tovarășa procuror din regimul partidului-stat era ministru de justiție a cerut mai marilor UE să impună României așa numitul Mecanism de Control și Verificare(MCV). Că a reușit să se impună acest mecanism nu ar fi cap de țară, dar, din păcate, acest mecanism a fost deturnat de la rațiunile sale reale, fiind manipulat cu foarte multă rea credință, prin reguli schimbate în timpul jocului și numai în defavoarea României. Acesta este și motivul pentru care mi-am permis încă de la începutul notațiilor de față să nuanțez afirmațiile președintelui Klaus Iohannis.

Iar pentru a avea o reprezentare cât mai apropiată de adevărul faptelor, consider necesar să adaug și faptul că, atâta vreme cât a fost parlamentar european, Monica Macovei a dus o campanie de o tenacitate diabolică împotriva României. Campanie la care, din păcate, s-au raliat și alte lugubre fețe grele din aceeași familie politico-ideologică trimiși în Parlamentul European de către o anumită parte a electoratului din scumpa noastră patrie. Foarte adevărat, unele dintre aceste uneltiri mârșave au fost date pe față de către europarlamentari cu adevărat români, exponenți și promotori ai Interesului Național al României Europene, dar se vede treaba că la unele auguste urechi de decidenți, de la Bruxelles și de la Strasbourg, nu ajung decât mesajele dorite sau, mai rău, comandate.

În fine, iată că acum- mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i așa?!- suntem din ce în ce mai aproape să ne vedem visul cu ochii, adică să intrăm în Spațiul Schengen. Ceea ce, pe orice om de bine, de la noi sau din țări prietene, nu poate decât să îl bucure și să îi dea frumoase speranțe. De unde, atunci, mențiunea din titlul:, ,În spațiul Schengen, fără vize dar și fără prea multe vise’’? Pur și simplu din motive care țin, iarăși, de parcursul ultimilor douăzeci și ceva de ani. Mă refer, în mod deosebit, la optimismul debordant și foarte- foarte sincer cu care noi, românii, am pășit în marea familie a Uniunii Europene și deloc puținele abuzuri, discriminări și nedreptăți cu care ne-am trezit pe cap. Și, în mod cu totul deosebit, cu manevrele prin care s-a încercat să se facă din România oaia neagră a comunității. Manevre care, după cum am arătat mai înainte, au beneficiat de aportul unor mâini calificate neaoșe. Că doar de asta suntem în țara în care s-a scris fabula despre toporul și pădurea…

Se poate pune, totuși, întrebarea : de unde și până unde această răzgândire, în bine pentru noi, a oficialilor de la Berlin? Să fie, oare, efectul Recomandării Comisiei Europene din mai anul curent? Se poate și asta, dar cred că mai curând este vorba despre faptul că, în extrem de gravele circumstanțe create atât de tripla criză cu care se confruntă Occidentul și, în mod deosebit, statele-cheie ale Uniunii Europene, la care se adaugă și marile amenințări și riscuri ale Noului Război Rece, se caută soluții alternative pentru a le atenua, în cel mai fericit caz, efectele. Una dintre aceste soluții fiind și aceea a atragerii unor noi detașamente de forță de muncă bine pregătită și, mai ales, cu un preț cât mai mic. Capitol la care știm bine că deținem prioritatea sub deviza ,,muncă multă pe bani puțini’’.

De aceea, am și făcut mențiunea ,,fără pre multe vise’’, fiindcă atunci când vom intra, fără vize, în țările frățești ale uniunii, să nu ne fie de mirare că nu vor păși pe meleagurile unde s-a revărsat peste noi cornul abundenței. Dimpotrivă, dacă ne uităm mai atent la cascada de restricții pe care și le impun multe dintre statele membre ale UE nu putem ajunge decât la concluzia că și noi, proaspeții veniți fără vize și alte chestii birocratice, va trebui să ne supunem fără a scoate măcar un ,,pâs!’’, așa cum cere principiul liberei circulații a persoanelor, bunurilor și a ideilor. Lansez această atenționare nu ca un adept al Ro-exist, așa cum văd că se poartă până și în Parlamentul țării, ci dintr-un elementar spirit de solidaritate și de susținere cu acei compatrioți care abia așteaptă să se deschidă barierele Schengen ca să ia drumul spre noua Mecca a anului 2022.