Românii sunt  neam de Moromete, mai independenţi, cu putere decizională mai bună, pot lucra sub stres, nu aşteaptă pupături sau încurajări călduroase

Andrew Noble – ambasadorul Marii Britanii la București: „Încercăm să păstrăm relaţia, dar sistemul nostru de imigraţie va fi acelaşi pentru toată lumea, aşa că români calificaţi din România vor concura cu persoane din America de Nord, Australia, Africa de nord, India, de oriunde”.
Riding on high horses?! Get your act together!

O explicaţie:
Consiliile din East Anglia şi guvernele locale din aproape toată Anglia au recrutat forţă de muncă din România (asistenţi sociali), începând din 2002, crescendo până în 2007, platou din 2007, curbă descendentă în ultimii 5 ani, de când şi-au creat o pepinieră de recruitment prin dezvoltarea parteneriatelor cu universităţile din regiune, mai exact prin programe de finanţare a studiilor (diplome de licenţă sau studii master) pentru unii studenţi, cărora li se oferea apoi loc de muncă după absolvire, pe un contract care îi lega de angajator minimum trei ani. Românii au fost legaţi de angajatorul originar, prin viză de muncă pe cinci ani (din 2002 până la intrarea României în U.E.).

Aceste strategii de home-grown recruitment au luat amploare, cel puţin în comitatul unde am lucrat eu, ca reacţie la dependenţa de overseas recruitment, în principal de asistenţii sociali români, extrem de bine pregătiţi, rezilienţi, ambiţioşi, muncitori. Aceştia au dovedit că puteau promova mai mult sau mai puţin rapid şi îi puteau bate pe autohtoni la interviuri. Englezii nu au acceptat să piardă în faţa tigrilor români, să se ajungă la clash-uri culturale sau la ocuparea de către români a tot mai multor funcţii cheie din organizaţie. Slăbiciunile de început ale românilor au fost, dacă au fost, legate de limba engleză (vorbit, scris) şi de diferenţe culturale în privinţa comunicării (cum se negocia, persuada etc). De ce i-au preferat pe români? Pentru că aveau cea mai mare rezistenţă şi sustenabilitate, fiind şi cei mai adaptabili, cu abilităţi de a-şi transfera bagajul de cunoştinţe şi experienţa din România la o realitate nouă şi necunoscută. Pe locul doi a fost recruitmentul din ţări africane, mai ales din fostele colonii, asistenţi sociali care cunoşteau legislaţia engleză şi vorbeau limba engleză mai bine decât românii, cel puţin iniţial – majoritatea românilor i-au prins din urmă şi aici. Punctele forte ale asistenţilor sociali africani au fost echilibrul, o înţelepciune şi maturitate naturală, calmul, răbdarea – nu gândeau şi nu luau decizii în pripă. Slăbiciunea lor a fost vulnerabilitatea la rănire/victimizare rasială, judecăţi, percepţii prin prisma experienţei sau stereotipiilor rasismului la adresa celor de culoare; capcana rasismului şi prin urmare o vulnerabilitate în gestionarea relaţiilor ierarhice, cu managementul, dar şi cu anumiţi beneficiari de servicii sociale. Înainte de 2007 s-a recrutat şi din S.U.A.: nu mai mult de cinci asistenţi sociali, interesant, niciunul white, ceea ce spune ceva despre lipsa posibilităţilor de afirmare, dezvoltare profesională, promovare a celor black şi hispanici în climatul american. Poate spune ceva şi despre un sistem în care există discriminare rasială şi injustiţii sociale. După doi ani au plecat patru, după cinci ani şi cea mai echilibrat-înţeleaptă americancă de culoare, originară din New York, cartierul Bronx. Le văzuse pe toate acolo, dar nu suficient cât să reziste mai mult de cinci ani în Anglia, chiar şi cu familie extinsă, surori în Londra, pe care le putea vizita. Americanii nu au promovat în sistemul englez de asistenţă socială, în special din pricina birocraţiei, a targeturilor, standardelor şi cerinţelor de a fi şi alergător de sprint şi maratonist. Au suferit şi din pricina condiţiilor de locuit; nu suportau casele victoriene, de pe vremeau revoluţiei industriale, dar nici apartamentele din oraşele englezeşti. Erau obişnuiţi cu locuinţe spaţioase, camere largi, cu multă lumină. Nu aveau nevoie de grădini în spatele casei, ci de un apartament, chiar la bloc, dar după model american.

Nu s-au recrutat asistenţi social veniţi din India, nici din Asia. Ştiu că în sistemul de sănătate, NHS au recrutat din east Asia, dar şi din Europa de sud, ca să nu mai vorbesc de România. Cu cei din Portugalia au avut ceva probleme, pentru că erau cam ‘needy’ (termen englezesc, atunci când cineva are nevoie de atenţie sau de afecţiune). Românii sunt mai independenţi, cu putere decizională mai bună, pot lucra sub stres, nu aşteaptă pupături sau încurajări călduroase. Neam de Moromete. Chiar înainte de plecare am organizat un mock interview, alături de un cadru didactic de la o Universitate locală. Cinci asistenţi sociali, care nu lucraseră în domeniu de câţiva ani buni şi care tocmai terminaseră un scurt program de Return to Social Work, rulat prin parteneriat Consiliu local- Universitate. După câteva săptămâni de practică profesională supervizată, li s-a oferit un interviu de testare a cunoştinţelor şi abilităţilor de prezentare la interviu. Le-am dat la sfârşit inclusiv feed-back constructiv. Printre ei a fost şi o româncă şi un indian, ambii veniţi în Anglia de câţiva ani. Cel mai slab s-a prezentat indianul, din pricina dificultăţii de a gândi aplicat, concret, de a da exemple specifice, down-to-earth la întrebări. Parcă plutea într-o lume a teoriilor şi jargonului profesional, neputând coborî pe pământ, sau să transfere cunoştinţele şi experienţa lui de asistent social din India, la ceea ce observase pe perioada practicii profesionale într-o echipă din Consiliu. Nici nu s-a gândit, până nu l-am sfătuit noi, cum să valorifice la viitorul interviu discuţiile profesionale purtate cu colegii de echipă, ori cu profesorii cu care a interacţionat pe perioada cursului intensiv Return to Social Work. Ce ai învăţat de la ei, cum vei aplica aceste noi cunoştinţe la realitatea practicii de asistent social, ce vei face diferit? Englezilor le place teribil chestia asta: what will you do differently, why and how? De remarcat e faptul că profesioniştii care au avut de-a face cu românca şi cu indianul, s-au plâns că aceştia ar avea probleme să înţeleagă realitatea social-politică şi legislaţia în care se desfăşoară meseria de asistent social. Din cele 30 de minute petrecute cu fiecare din cei doi candidaţi, nu cred că lucrurile stăteau aşa. Înţelegerea realităţii (punctuale, legată de viitorul job) o aveau şi cunoşteau şi legislaţia de bază, dar nu stăteau bine la capitolul exemple autohtone prin care să poată demonstra ceea ce ştiau (bagajul cu care veneau) şi ce calităţi aveau. Chiar şi cu o experienţă profesională limitată, dacă te-ai prins cum funcţionează mintea englezului, mai ales la intreviuri şi în job, înmulţeşti exponential cinci peşti, de-i saturi pe toţi cei din echipa de intervievatori.