Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

S-a schimbat pușca cu pixul

Pământ, pământ! Strigă în miezul nopții cu glas tare marinarul de pe Pinta, Rodrigo. Ce clipă absolut fantastică să fi fost matelot pe unul dintre cele trei vase cu care a plecat Columb și să sari dintr-o barcă după luni de navigație și să atingi pământul. E posibil să te cuprindă și amețeala pentru că nu mai știi să mergi. Octombrie 1492 rămâne un reper în istoria omenirii și chiar dacă Columb astăzi este dat jos de prin orașele Americii, reprezintă o mare personalitate. Ce mă surprinde este că statuile cu el ar fi trebuit să fie date jos de cei aproape 5 milioane de băștinași rămași în SUA. Nu de alta, dar colonizarea a adus tot ce înseamnă mai rău, boli, genocidul la adresa populației, furt. Mai ales că știm ce hram purtau primii colonizatori americani: niște europeni renegați din care nu se mai putea făcea nimic bun. În schimbul aurului, capetele încoronate au închis ochii și au trimis peste ocean toată scursura societății europene. Niște animale de pradă care au distrus totul în cale fară milă.

Urmașii lor îl dau pe Columb jos. Ce înseamnă să nu ai școală! Cu timpul, însă acel pământ, ca și altele din toata lumea, au devenit colonii. Colonia este un teritoriu ocupat abuziv care se află sub puterea armată a cuceritorului. Mai există ca și în cazul termenului de pașalâc și colonia autonomă. Ea se guvernează singură, bineînțeles cu oameni puși de stăpâni. Chiar dacă ei pot să fie băștinași, ei sunt de fapt cumpărați la bucată sau la năvod în funcție de interes și puși să administreze acel teritoriu.

Așa s-a întâmplat și în America, dar și în Philipine, de exemplu, care se afla sub talpa spaniolă. Erau philipinezi care nu mai știau ce înseamnă patriotism. Ei formau o castă privilegiată care sprijinită de spanioli conducea propriul popor cu mână de fier. Foarte mulți americani aflați acolo la a 3-a sau a 4-a generație  au fost în funcții cheie, dar erau slugile Angliei. Și când a început războiul de independență au luptat pentru tunicile roșii. Cum să iți dorești independența unei țări când tu ești un privilegiat și iți convine statutul de colonie? Câți vietnamezi nu au făcut același lucru slugărind Franța? Erau vietnamezi rupți de orice realitate, dar privilegiați și vânduți Parisului. Numai că statele mari care colonizau cucerind cu armata ori asigurând coloniei statutul de provincie autonomă nu s-au mulțumit la plătirea unui tribut ca țară și atât. Și-au dat seama că pot suge, vorba lui Nenea Iancu, tot sângele poporului respectiv. Și asta s-a făcut prin impunerea în țările respective a unor companii care aveau diferite domenii de activitate, de la construirea de căi ferate până la spitale și uleiul pentru mâncare.

De ce am dat acest exemplu? Pentru că după căderea cortinei de fier, mare parte din statele foste comuniste au pățit la fel. Sigur, de data asta elegant, democratic, civilizat nu prin forță. S-a schimbat pușca cu pixul. Le-au pus pe butuci În primii zece ani economia cât de cât, solidă și care după 1989 reprezenta acum pe piața libera un concurent. De exemplu de ce să am fabrica de lapte în București? Când, dacă am distrus concurența, românul poate să cumpere și să bea lăptic de la vaca francezului? Sau țevi sudate și șuruburi de la Brașov? Sigur aveam și noi ca țară o piață limitată, dar așa cum era, reprezentau tot bani veniți din contracte. Că doar și din această afacere România și-a putut plăti datoria externa. Cu această ocazie ei au transformat aceste țări și mai ales România în consumatori și ne-au făcut dependenți de ei și au mai câștigat ceva: toate acele mici piețe prin care supraviețuiau decent aceste țări socialiste cu produsele lor, acum sunt cucerite de companiile stăpânilor din vest. Luai tu Egipt, tractor de la români sau semănători, acum ei de la francezi sau germani, iar românului i-am distrus ce producea și am făcut multinaționale tot ale stăpânilor cu puțini angajați dar cu profit maxim și conturi grase în anumite insule. Nu este nici o teorie a conspirației ci doar afaceri, iar în acest domeniu există și o bătălie subterană a serviciilor fiecărei țări.

Revenind cu acest exemplu care se potrivește mânușă pe anumite state slabe din fostul bloc comunist, dăm exemplul suprem de supunere, România. Aici pentru un bacșiș, românii aflați la guvernare în cei 30 de ani s-au vândut și s-au pus chiar în slujba puterilor străine. Unii au fost chiar decorați pe la ambasade pentru serviciile aduse stăpânilor. Exact ca acei nesimțiți de vietnamezi cumpărați la bucată de francezi și care uitând de propriul popor preferau ca statul să rămână colonie, ei reprezentând o castă înfiptă bine în vârful statului. Numai că o dată cu criza economică din anii trecuți, pandemia, criza emigranților, puterile occidentale vor mai mult. Și au început să coboare de la nivelul înalt al statului la nivelul administrațiilor locale. Dacă nu au oameni din țară transformați în slugi, apelează la proprii cetățeni care sunt trimiși în România. Ei nu au altă sarcină decât odată ajunși în administrațiile locale ale unor primării cu buget generos să faciliteze intrarea unor companii străine. De pildă ce poate să mai fie făcut la sectorul 1 din capitală? O administrație decentă, trebuie doar să întreții și să te apuci să faci dacă ai bani tot felul de proiecte futuriste. Adică ei exemplul orașului Naha din Japonia care are cam același număr de locuitori și începi să faci zgârie nori, parcuri cu tematică, spitale moderne, metrouri suspendate. Practic odată înfrățit sectorul cu acest oraș din Japonia poți merge și să dai un copy-paste la ce ai văzut acolo. Cam aici este nivelul înalt unde au ajuns anumite comunități. Sigur, acolo este o piață mare cu produse proaspete din mare pentru că avem de-a face cu un port, dar noi ne putem adapta la produse proaspete din peștele românului și anume, porcul. Orașul este splendid și merită acest plagiat administrativ.

Deci, dacă ai un sector care este la acest nivel de ce să vii tu din Franța și să te implici în politica locală? Datorită celebrei zicale cu îndrăgostitul de această țară? Măi, cum se face că în istoria asta a noastră toți s-au îndrăgostit de aceste meleaguri? Perșii au vrut să vină aici, romanii, austriecii, germanii, rușii, otomanii. Toate lipitorile și ratații acestor imperii au fost trimiși să ne stoarcă de toate bogățiile. Și de câte ori nu au fost cazuri de mariaje mixte care aveau și alte interese?! Sunt pline cărțile de istorie cu exemple. Bine că au fost desecretizate. Atunci, lingăii stăpânilor dacă acuzai public erai linșat public în gazete. Eminescu a plătit cu viața critica adusa străinilor care vin aici pentru îmbogățire și pentru a facilita contracte grase șefilor de acasă. Păcat că nu au trăit nefericiții să vadă că unii aveau și alte misiuni. Nu este nici o scofală și nu este o invenție actuală.

Înainte ca România să intre în primul război mondial a apărut în București o duduie care cânta și dansa. Era austriacă și venise în România fiind îndrăgostită, ca și cei de acum, de micul Paris. Păi are dosar la Siguranță cu ștampilă roșie de strict secret. Era o femeie ușoară trimisă ca spion în București de Viena. Păi ia să fi scris ceva că femeia avea interese și dorea să influențeze anumite persoane, că alianța cu Viena este mai bună. Sa fi scris că împărțea bani și cumpăra oficiali români care îi treceau prin pat. Ia să fi scris că promitea după război afaceri grase. Te mâncau cu fulgi cu tot și ajungeai în gura Legației Austriei la București. La Arhivele Naționale găsiți dosarul ei cu numele „Artista”. Vin acum și întreb, străinii ăștia care încep să apară prin țară și acum vor și la un nivel mai jos să pună mâna pe administrațiile locale cum este cazul sectorului 1, nu cumva au în spate marile puteri așa ca în urmă cu 100 de ani? Adică de ce atunci se putea și acum nu? Măi, da chiar așa am ajuns să nu mai avem personalități pe care să îi promovăm în funcții publice? Tot membrii castei vândute stăpânilor și mai nou francezi au acces la funcții? Deja în capul statului avem un neamț și la servicii. La guvern jumătate ungur, acum și în zona administrației locale lăsăm să pătrundă oamenii străini?

Nu sunt rasist, nu fac pe patriotul de Cișmigiu, dar chiar nu vedem ce se întâmplă? Toți oamenii rupți în fund din Constantinopol veneau aici și se îmbogățeau pentru că erau oamenii stăpânului. Mai aveau o castă formată din boierii români cumpărați, iar restul țării putea să crape. Mai târziu au devenit importanți la a treia generație, mari cărturari și oameni de afaceri. Aiurea erau niște pierde vară și niște oportuniști din capitala Imperiului Otoman. Și noi cădem în genunchi în 2020 de admirație când îi vedem. Nu s-a schimbat nimic, dar absolut nimic în istoria asta păcătoasă. E ca o roată care macină în gol și merge pe același șanț făcut.

Să ne trăiască franțuzoaica din administrația locală și somn ușor dragi români! Nu uitați să pupați papucul fanariotului sosit de la Stambul, candidat la primărie, pardon din Paris, că intre timp s-au schimbat și să îi alegeți în comunitățile unde trăiți bine.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „S-a schimbat pușca cu pixul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *