Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Să nu-l uităm pe aproapele nostru: O lună de la masacrul din Hamburg

„Cain îl omoară pe Abel. Aceasta este crima originară. Este prima oară în istorie când un om omoară alt om. Chiar pe fratele său. Cum e cu putință crima? Cum e cu putință ca un om să omoare alt om? Cum e cu putință tranzitivitatea negativă a crimei? Omorârea semenului? Suprimarea mea în celălalt? Răspunsul este: prin ură.” (Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire, Humanitas, București, 2001)[i]

Hamburg, Germania, 9 martie 2023 – Un bărbat înarmat pătrunde într-un lăcaș de cult[ii] al Martorilor lui Iehova și deschide focul împotriva unui grup numeros de credincioși[iii] care se închinau în pace împreună în acea seară. Din nefericire, două femei și șapte bărbați au fost răniți, iar alți patru bărbați, două femei și pruncul nenăscut al unei femei rănite au fost cu toții uciși.[iv] Se pare că s-au auzit mai multe rafale de armă trase înainte ca atacatorul să-și ia viața, după intervenția forțelor de ordine.[v] Nu vorbim despre un atac terorist, ci despre o crimă în masă.[vi]

Ironia este că tocmai în acea săptămână, Martorii lui Iehova studiau în cadrul programului lor religios despre felul în care Biblia îi poate ajuta pe oameni să fie mai buni, să se transforme, după cum apostolul Pavel spune în Epistola către Romani: „Transformați-vă prin înnoirea minții voastre”. (Romani 12:2)[vii] O idee ce avea să fie dezbătută împreună de ei a fost următoarea: „Această transformare presupune eforturi mari din partea noastră. Printre altele, trebuie să ne străduim să învingem trăsături precum ‘amărăciunea răutăcioasă, furia și mânia’. (Efeseni 4:31, 32)”

Martorii lui Iehova din Germania și din alte țări au fost profund impresionați de numeroasele gesturi de bunătate, iubire și compasiune arătate de diferite oficialități, organizații și persoane din întreaga lume. De pildă, la o conferință de presă ținută a doua zi, Ministrul de Interne, Dl. Andy Grote a declarat că „Hamburgul nu a trăit niciodată o crimă în masă asemenea acesteia. … Ar fi putut fi mai multe victime dacă poliția nu intervenea atât de repede”. Cancelarul german, Dl. Olaf Scholz a denunțat acest „act brutal de violență”, adăugând că „gândurile sale se îndreaptă către Martorii lui Iehova din acea comunitate și către cei dragi ai lor”. Președintele francez, Emmanuel Macron a spus: „Trimit condoleanțele mele rudelor victimelor și tuturor prietenilor noștri germani. Gândurile noastre se îndreaptă către ei”.[viii]

Martorii lui Iehova sunt cetățeni iubitori, care își doresc pacea și care promovează pacea în comunitățile în care trăiesc. Isus Cristos a spus: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Matei 22:39)[ix] Martorii lui Iehova consideră aceste cuvinte ale lui Isus drept poruncă. De aceea, își tratează semenii așa cum ei își doresc să fie tratați dedicând timp, efort și resurse pentru a-i ajuta în diverse feluri prin intermediul lucrării lor educaționale și de ajutorare.

Prin urmare, cum este posibilă crima? Crima în masă? Răul îndreptat tocmai împotriva unor oameni care urmăresc binele și care le vor binele semenilor lor indiferent de comunitatea în care se găsesc? Cine îi învață pe oameni să urască și de ce? Orice comunitate devine acum mai precaută, întrucât astfel de crime pot apărea peste noapte oriunde. Dincolo de aceste întrebări care sfredelesc sufletul, Martorii lui Iehova găsesc pace în promisiunea lui Dumnezeu de a pune capăt suferinței. În cartea biblică Apocalipsa citim următoarele cuvinte reconfortante inspirate de Dumnezeu: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut”. [x]

Să nu-l uităm așadar pe aproapele nostru!

Prin amabilitatea Biroului de informații publice al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”

Biroul de Informații Publice
Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”
021 302 75 03, (+4) 0770 315 146
birouldeinformatiipublice.ro@jw.org
Strada Orzari 29-31, Sector 2, București, 021552
Web: https://www.jw.org/ro/stiri/jw/


[i] https://humanitas.ro/humanitas/carte/declaratie-de-iubire, accesat la 10 aprilie 2023

[ii] Lăcașele de cult ale Martorilor lui Iehova se numesc săli ale Regatului.

[iii] Congregațiile Martorilor lui Iehova din întreaga lume numără aproximativ 50-100 de credincioși dintr-o anumită zonă, în medie.

[iv] https://www.jw.org/ro/stiri/jw/pe-zone/germania/Atac-armat-la-o-sal%C4%83-a-Regatului-din-Hamburg-Germania/, accesat la 10 aprilie 2023

[v] https://www.theguardian.com/world/2023/mar/10/hamburg-shooting-people-killed-jehovahs-witness-hall-say-police, accesat la 10 aprilie 2023

[vi] https://www.g4media.ro/cel-putin-sapte-morti-si-sapte-raniti-grav-dupa-un-atac-armat-la-un-centru-religios-din-hamburg.html, accesat la 10 aprilie 2023

[vii] https://www.jw.org/ro/biblioteca/biblia/biblia-de-studiu/c%C4%83r%C8%9Bi/romani/12/#v45012002, accesat la 10 aprilie 2023

[viii] https://edition.cnn.com/2023/03/10/europe/hamburg-germany-shooting-intl/index.html, accesat la 10 aprilie 2023 (traducerea ne aparține)

[ix] https://www.jw.org/ro/biblioteca/biblia/biblia-de-studiu/c%C4%83r%C8%9Bi/matei/22/#v40022039, accesat la 10 aprilie 2023

[x] https://www.jw.org/ro/biblioteca/biblia/biblia-de-studiu/c%C4%83r%C8%9Bi/Revela%C8%9Bia/21/, accesat la 10 aprilie 2023


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *