Să vedeți cît de plin de el va fi Klaus Iohannis dacă PNL cîștigă parlamentarele de duminică!

2 februarie 2015. Klaus Iohannis, nu demult parvenit la funcția de președinte al României, a ajuns la Paris în cadrul unei vizite oficiale, prima vizită și printre puținele făcute în străinătate de-a lungul celor șase ani de mandat, în afara navetelor la Bruxelles, la ședințele UE, prin nimic diferite în materie de rutină de călătoriile în stol SPP-ist către căminul conjugal de la Sibiu la fine de săptămînă. Președintele (cu p mare) pentru că despre Klaus Iohannis nu se poate nici scrie și nici pronunța decît Președinte cu literă mare (la emisiunea lui Marius Tucă de joi seara am încercat să dibuim cum reușesc cei de la Cotroceni, cînd intră în Măritul Birou să-i semnaleze lui Klaus Iohannis c-au zis Domnule Președinte cu Mare și nu cu p mic) a coborît din avion cu paltonul în mînă. Dintr-o greșeală de protocol, nimeni nu se grăbește să-l ia înainte de a se urca în limuzină. Și atunci Klaus Iohannis face un gest mult discutat la vremea respectivă, cînd presa nu ajunsese hîrtia igienică a președintelui. Aruncă haina pe capota mașinii. Un gest care dezvăluia deodată în persoana primarului de Sibiu, îmbogățit prin învîrteli imobiliare, un ins plin de el, un ciocoi obișnuit să fie spălat pe picioare cu limba de către slugi. Era un gest neobișnuit pentru românii care fuseseră martorii prestației în public a trei președinți de pînă atunci. Oricît de tare ar fi fost deranjați de o astfel de stîngăcie de protocol, toți s-ar fi stăpînit (una dintre armele unui bărbat de stat e stăpînirea de sine, fiind greu de imaginat un președinte care fluieră administrativ la trecerea prin fața lui a unui funduleț apetisant de cuconiță) într-un asemenea moment. Unii și-au amintit de Klaus Iohannis – premierul de la Grivco, de cel care se străduia să fie mai mic decît Mircea Geoană în 2009, cel care-i făcuse favoarea de a-l propune premier. Alții și-au amintit de cum se gudura proaspăt PNL-istul Klaus Iohannis în 2014 pe lîngă Victor Ponta pentru a fi numit ministru de Interne în Guvernul USL.

Au trecut de atunci cinci ani. Nu peste mult timp se vor face șase.
Joi, 3 decembrie 2020. Klaus Iohannis participă la ședința CSM de alegere a noii conduceri. Cu acest prilej ține un discurs tipic perioadei (perioadă, nu peroadă, cum pronunță Klaus Iohannis în public, fără ca vreunul dintre apropiați – premierul, de exemplu – să-i semnaleze, cu prudența cu care-i atragi unui bărbat atenția că-i descheiat la prohab, că se spune perioadă și nu peroadă) din urmă. Un discurs de gramofon electoral al PNL. În plină ședință a instituției care administrează Justiția din România Klaus Iohannis aduce partizanatul politic violent, de Mița Baston în plin carnaval. Dintre judecătorii de acolo, toți care l-ar putea avea ca împricinat pe cetățeanul Klaus Iohannis, toți fuduli de postura lor de magistrați, a avut curaj să-l pună la punct judecătoarea Gabriela Baltag. Cînd se va realiza, ca și în cazul lui Nicolae Ceaușescu, un bilanț al luptei împotriva Dictaturii lui Klaus Iohannis, acest discurs va fi reamintit – sînt sigur – la loc de frunte, ca exemplu că nu toți românii sînt lași, așa cum atitudinea Doinei Cornea din ultimii ani ai dictaturii lui Ceaușescu e dată drept exemplu că nu toți românii au fost mămăligi care nu explodează, ci fîsîie. Îl citez în întregime pentru că merită învățat pe de rost:

„Domnule președinte, stimați colegi, nu mi-am făcut un obicei și nu mi-aș fi dorit să iau cuvantul, dar pentru că din păcate obiceiul dumneavoastră de a face politică în Consiliul Superior al Magistraturii este evident, aș vrea să vă adresez o rugăminte care vine din partea mea – și nu numai a mea, a multor magistrați ai acestei țări – vă adresez rugămintea ca poate măcar la finalul mandatului nostru nu veți mai aduce dezbinare în această instituție, pentru că sîntem suficient de dezbinați.

Și pentru că știu că sînteți un crestin, va văd de multe ori la televizor duminica, știți și dumneavoastră cu siguranță că la sfîrșitul vieții nu sîntem întrebați, nu dăm socoteală pentru cît am urît, ci pentru cît am iubit și iertat, domnule președinte. E foarte important acest lucru.

Dacă tot sînteți oaspetele nostru, musafir cum spuneți dumneavoastră, aș vrea să nu lăsăm să treacă această zi fără să spuneți colegilor noștri și societății căreia vă adresați cum vă raportați dumneavoastră la posibilitatea de a fi din nou pe val în justiție serviciile de informații, indiferent de numele lor. Știu că v-am auzit în octombrie vorbind despre faptul că nu veți agrea acest lucru, dar să nu uităm domnule președinte că în septembrie ați dat un vot în CSAT pe această problemă și nu-mi explic dacă va exista o hotărîre de retractare față de viziunea dumneavoastră din octombrie. M-aș bucura dacă aș afla răspunsul la această problemă, eu și bineînțeles cei care sînt preocupați de posibilitatea implicării serviciilor secrete în actul de justiție”.

Cum reacționează președintele României la o asemenea intervenție destul de blîndă față de mizeria de a folosi ședința CSM pentru a lipi cu gura afișe pentru Partidul Meu, zis și PNL?
Caută să-i răspundă politicos? Caută să-i convingă și pe ceilalți magistrați din sală ca și pe toți românii că el garantează independența Justiției, că nu va face astfel încît SRI să revină în procesele penale?
Își ia catrafusele și pleacă în mod ostentativ.

Un gest asemănător cu cel de pe aeroportul din Paris, gestul unui ins plin de el, tratînd pe toți ca niște slugi, cînd e deranjat în obișnuința sa de a fi ascultat fără crîcnire, cum fac toți din nomenklatura regimului Iohannnis, de la premierul Titirez în jurul președintelui pînă la generalii care pocnesc nu numai din călcăîi, dar și din epoleți numai auzind rostindu-li-se numele.

Între cele două momente e totuși o deosebire.
În februarie 2015 reacția de Ciocoi era față de un SPP-ist, unul dintre cei dependenți cu slujba de Klaus Iohannis și evident unul care avea datoria să se ocupe de paltonul prezidențial.
În decembrie 2020, reacția de Ciocoi are loc față de un membru CSM, față de un reprezentant al magistraților, constituțional independent de președinte.

Dacă în cazul paltonului era vorba doar de mojicie, în cazul de la CSM e vorba de altceva.
De ceea ce toți mai mulți români, dintre cei care nu depind de rînjetul lui Klaus Iohanis, dintre cei care mai cred că odată cu Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit și pretenția unui politician de a fi Omul Providențial, Salvatorul Nației, Șahinșahul românilor, observă cu îngrijorare.

Klaus Iohannis dă pe zi ce trece tot mai multe semne de paranoia părerii bune despre el însuși, de credința că e Nemuritor, că e deasupra noastră, a românilor, într-un Olimp din care ne mustră cu degetul.
Se pot aminti aici zeci de exemple în care Klaus Iohannis a arătat în public că respinge contrazicerea, dialogul, vorba sinceră, o altfel de atitudine decît cea a ghiocelului. E tot mai limpede că el vede în orice abordare a sa diferită de cea tipică Cultului Personalității, o punere la îndoială a personalității sale.

Și atunci reacționează ca în scena cu paltonul:
Încalcă Constituția fără să clipească, taie vorba jurnaliștilor care îl întreabă, pleacă furios din încăpere, face crize cînd cartonul cu curba infectărilor e scos de pe ecran.
Această tot mai mare umflare de el însuși s-a manifestat la Klaus Iohannis după victoria la prezidențialele din 2019.

Joi, 3 noiembrie 2020, Klaus Iohannis a cerut românilor să voteze PNL ca dovadă că sînt alături de el.
Din parlamentarele de duminică el a făcut un Referendum cu întrebarea:
Mă iubiți sau nu?
Lesne de priceput cît de tare se va se va gonfla dacă PNL va cîștiga alegerile.