Sîmbăta și duminica sînt pentru Presă dezastrul poreclit de Caragiale Mare Moartă. Mare Moartă în presă desemnează actualitatea în care nu se întîmplă nimic interesant. De regulă o astfel de actualitate e cea din weekend. Așa va fi părut și ziua politică de sîmbătă. Cu excepția obișnuitului deja datul în scrînciob mediatic al lui Ludovic Orban (ce-i mai place să fie starletă, după ani de figurant pe scena politică!) pare să nu se fi întîmplat nimic deosebit.
Pare.
Pentru că după opinia mea, sîmbătă s-a întîmplat ceva important din punct de vedere politic, mai ales prin consecințele faptului, care se vor vedea în perioada următoare.
O depeșă a Agenției Mediafax precizează:
„Președintele interimar al USR București, Dumitru Dobrev, a declarat că deputatul independent Nicușor Dan a fost validat, sîmbătă, pentru a candida din partea filialei la Primăria Capitalei.”
Alegerile locale vor avea loc la începutul lui iunie 2020. Pînă atunci mai sînt șase luni. Șase luni de presupus pline de evenimente politice previzibile și nu numai. Pînă atunci ar putea fi anticipate (la începutul lui martie), căderea Guvernului Orban, guvernul postdecembrist cu cea mai slabă forță parlamentară, Brexit-ul cu efecte incalculabile asupra românilor din Marea Britanie.
Cu toate acestea, USR și-a desemnat deja candidatul, în persoana independentului Nicușor Dan.
La localele din iunie 2020, pentru primăria Bucureștiului, ca de obicei în postdecembrism, se vor confrunta două forțe: PSD și Partidele anti-PSD, desemnate de Dreapta, deși unele – USR –, fac politică de Stînga, iar altele, PNL, de exemplu, sînt la fel de populiste ca și PSD. Deși Gabriela Firea și-a declarat intenția de a candida din nou, PSD nu și-a stabilit candidatul. Putem presupune că va fi Gabriela Firea. Putem presupune, doar. Sub actuala conducere interimară, pînă la Congresul de la finele lui februarie 2020, PSD e condamnat la o politică eminamente confuză, urmare atît a nesiguranței date de interimat, cît și a amatorismului vizibil la noii șefi.
Pînă la luarea unei decizii de către PSD (vor aștepta noii lideri pînă la finele lui februarie 2020?!) un lucru e sigur după evenimentul de sîmbătă de la USR:
Un partid din partea anti-PSD a eșichierului politic, USR, și-a desemnat deja candidatul pentru localele de la București.
USR nu e însă singura forță pe partea Dreaptă a eșichierului politic.
Mai sînt PNL, PLUS, PMP.
În mod obișnuit în postdecembrism, postul de primar general al Bucureștiului a fost unul rîvnit de toate partidele politice. Pentru 2020, putem vorbi de mai mult decît rîvnit:
Confruntarea pentru București se va da între PSD și Dreapta la începutul lui iunie 2020.
Bătălia a început însă deja.
Și cînd spun asta nu mă refer la diversiunile regizate de Generalii din Camarila de la Cotroceni împotriva Gabrielei Firea prin manipularea companiilor responsabile de apa caldă, dar și prin sabotaje, deocamdată mici, pe măsura apropierii de iunie 2020, tot mai mari, ci la Bătălia de pe partea Dreaptă.
Nicușor Dan a fost desemnat de USR București drept candidat la primăria generală.
Deși conducerea USR pe țară a modificat Regulamentul pentru a da posibilitatea înscrierii în cursă a unui independent, candidatura lui Nicușor Dan nu pică deloc bine lui Dan Barna. Nicușor Dan e un concurent al lui Dan Barna la șefia USR. O posibilă victorie a lui Nicușor Dan ar face din acesta un personaj de mare importanță în USR, chiar dacă a candidat ca independent. Nicușor Dan și-a impus candidatura. Dan Barna avea nevoie însă de un candidat al partidului, pentru a putea negocia cu PLUS și cu PNL. E mai greu să negociezi la schimb cu altceva pe Nicușor Dan.
Imediat după anunțul USR București, Dan Cioloș, proaspăt ales președinte al PLUS, a declarat, potrivit Mediafax:
„Noi credem că Vlad Voiculescu poate fi acest candidat care să aibă susținerea alianței, e din alianță Voiculescu. Sîntem gata să negociem și cu cei de la PNL. ”
De precizat că Vlad Voiculescu are aceeași determinare ca și Nicușor Dan de a candida la primăria Capitalei. Pentru Dacian Cioloș va fi greu să renunțe la el.
De Dreapta e și PMP. După anunțul de la USR, Eugen Tomac a scris pe Facebook, potrivit Mediafax:
„Observ că alianța USR-PLUS are deja doi candidați pentru fotoliul de Primar General, nu unul. PNL, partidul care a obținut cele mai multe voturi la ultimele alegeri în București, nu și-a anunțat poziția privind localele, deși are o voce care poate să intre oricînd în competiție, cu susținere din partea Președintelui reales. Cheia pentru viitorul Capitalei este însă la PMP. Avem cel puțin trei candidați mai buni decît cei anuntați sau decît cei care își doresc să candideze din partea altor partide.”
Eugen Tomac a anunțat că și PMP va propune un candidat.
Mult mai important, președintele PMP a avertizat că PNL va avea și el un candidat și, lucru foarte important, nu se va lăsa pînă nu-l va impune din partea Dreptei. Eugen Tomac invocă susținerea lui Klaus Iohannis pentru candidatul PNL. Dacă ne gîndim că susținerea lui Klaus Iohannis înseamnă susținerea Generalilor din instituțiile de forță, nu e prea greu să ne imaginăm că se va face totul pentru candidatura reprezentantului PNL.
Între cei care, în postdecembrism, au vrut postul de primar general, Nicușor Dan poate fi pus oricînd pe primul loc în materie de voință de a candida. A candidat în alegerile din 2012 și s-a clasat pe locul al patrulea. A candidat și la alegerile din 2016 și s-a clasat pe locul al doilea. Nu din cauza lui, ci din cauza lipsei de unitate a Dreptei. Din 2016, Nicușor Dan n-a renunțat o clipă la bătălia pentru primăria capitalei. Pe 12 martie 2019, el declara într-un interviu:
„Singura şansă a dreptei – USR, PLUS, PNL – e să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei şi eu cred că sunt potrivit să fiu candidatul comun.”
Pe 16 septembrie 2019, Nicușor Dan anunța că s-a înscris în cursa internă din USR pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei: motivînd astfel:
„Sondajele arată recurent că sunt omul politic din opoziție cu cea mai mare intenție de vot a bucureștenilor. Mă bucur de multă susținere din partea membrilor partidelor de opoziție, în primul rînd din USR.”
Pe 13 octombrie 2019, Organizația USR București a organizat o nouă consultare internă pentru desemnarea candidatului pentru primăria Capitalei. Nicușor Dan a primit 638 de voturi, peste 86% din cele exprimate.
Pe 26 noiembrie 2019, Nicușor Dan și-a lansat Programul pentru București, viziunea sa pentru Capitală. A declarat că se consideră „persoana cea mai potrivită” pentru a fi candidatul unic al dreptei politice pentru funcția de primar general al Capitalei.
Pe 30 noiembrie 2019, Comitetul Politic al USR, alcătuit din 98 de membri, a adoptat regulamentul de desemnare a candidaților la alegerile locale, care permite ca partidul să susțină un candidat independent sau un membru al altui partid.
Din cîte se vede, Nicușor Dan e angajat cu toate forțele în campania de obținere a candidaturii din partea Dreptei.
În defavoarea candidatului PNL, care va fi și al lui Klaus Iohannis.
Sărmanul Nicușor Dan, nici nu știe ce-l așteaptă!
Dreapta va intelege ca Gabita, zisa si Albinuta, nu va fi invinsa decat cu un candidat unic.
Multumesc, Maestre, ca m-ati deblocat si pot din nou sa postez pe blogul Domniei Voastre.
Chiar ba, taranoiule, nu mai puteam de dorul tau…. 🙂
Test.
Tesr
Tesp..Tesd..Tesc…Pardon, hai c-am nimerit mai sus.
Nicușor s-a săturat
Să salveze România,
Și acum s-a resetat
Și-are target primăria!
Cred că nu știe nici cine-l așteaptă!
La … „cotitură”! ????