Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”
Satul Buhalnița a ajuns cunoscut peste mări și țări datorită profesorului Vasile Aioanei
Ați auzit de satul Buhalnița din județul Iași? Eu mărturisesc deschis: nu am auzit. Doar când l-am cunoscut pe profesorul de limbă română Vasile Aioanei mi-am dat seama că acolo se întâmplă ceva deosebit.
Trăiește un om care pictează și scrie poeme. Mai mult, a înființat un cenaclu literar, dar și un cerc de artă plastică. A pus bazele unei reviste de artă, ,,Aripi de vis”, premiată la nivel național și internațional. Iar peste câteva zile va deschide prima sa expoziție de pictură. A ajuns să fie cunoscut peste mări și țări cu tablourile făcute de elevii săi. Iar copiii din Buhalnița au cucerit lumea. Urmează un dialog lămuritor.
-Vă rugăm să vă prezentați.
-Mă numesc Vasile Aioanei, născut, crescut și rămas în Buhalnița de Iași. Sunt profesor de limba română și am rămas fidel satului meu natal, din dorința de a demonstra că performanță se poate face și în mediul rural. De la bun început am înființat un cenaclu literar, cu numele ,,Fiii Cătălinei”. E vorba de celebrul deal Cătălina, care își revarsă codrii peste satul Buhalnița. Aici s-au descoperit ruinele unei cetăți traco-getice,
Concomitent cu cenaclul literar, am inițiat un cerc de artă plastică ,,Prietenii culorilor”. Lucrările membrilor acestui grup au ajuns pe toate meridianele lumii (Japonia, SUA, India, China, Taiwan, Egipt, Argentina, Rusia, Suedia, Danemarca, Macedonia, Bulgaria, Polinia, Cehia). Peste 1400 de premii (medalii, trofee, diplome), din care peste 400 cucerite în străinătate.
Câțiva ani mai târziu am pus bazele revistei de artă ,,Aripi de vis” premiată național și internațional.
În luna mai, 2023, voi deschide prima mea expoziție personală de artă plastică.
-Vă doresc succesul pe care îl meritați. Revenim acum la întrebări. Cum a fost întâlnirea dvs cu pictura ?
-Semne ale microbului numit fascinația culorii au fost de la cinci ani, dar cine putea să creadă, la vremea aceea că, nu e nimic întâmplător în viața noastră.
Desenam zilnic, cu creion chimic, pe un caiet cu pătrățele, de matematică, chipuri de femei și bărbați bucălați, cu bujori în obraz și ochi mari, expresivi și neapărat cu zâmbet pe buze.
Apoi am descoperit acuarela în ulei. Niște tablouri pe care le avea gazda mea din Hîrlău, pe perete, mi se păreau pline de mister și că ascund ceva ce mintea mea nu poate desluși încă. (Eram elev în clasa a VIII-a).
Le-am copiat pe toate, dar bineînțeles, mie mi-a ieșit altceva. Prinzând curaj, am mai lucrat câteva din propria imaginație. Le-am luat cu mine la școală și profesoara, mi le-a ,,confiscat” pe toate, fără să-mi spună ceva.
Peste câteva zile, așteptam să intru în școală. Afară ploua. Femeia de serviciu nu ne dădea voie să intrăm, ca să nu murdărim holul de la intrare. Când m-a zărit pe mine, m-a întrebat cum mă cheamă. I-am spus, apoi mi-a zis:
– Ăsta-i pictorul! Hai, intră!
Și am intrat! Nu știam că toate lucrările mele sunt expuse pe perete, pe hârtie… roșie, metraj.
A mai trecut un secol (glumesc), aveam 22 de ani și am auzit că în comună există un domn care pictează în ulei. Făcea copii după reviste rusești. M-am dus de câteva ori la el, apoi i-am oferit și eu un tablouaș, lucrat de mine. E altfel, a zis. Nu i-a plăcut! Într-adevăr era altfel. Ceva din interior nu-mi permitea să fac copii, gen poză!
-Vă rugăm să relatați minunata experiență cu cercul de artă plastică destinat copiilor. Cum au lucrat, cum au fost premiați, cum au călătorit peste mări și zări, toate acestea numai datorită programelor dumneavoastră
– Eram tânăr profesor (și neliniștit!). Întâmplător am zărit pe o tablă, dintr-o clasă la care nu predam, un strugure și o frunză de vie. Arătau bizar. Atunci am hotărât să le propun elevilor să ne constituim într-un cerc de artă plastică, duminical. Mi-am propus atunci, ca termen, șase săptămâni! Doar pentru inițiere.
Am trimis câteva lucrări la cel mai liber concurs din țară ,,Autori: Copiii”, organizat de revista ,,Cronica” din Iași, una dintre cele mai importante rampe de lansare pentru viitorii pictori sau pătimași ai scrisului, de la acea dată. Era concurs internațional, care marca Ziua Internațional a Copiilor. Am obținut o mențiune pentru pictură și una pentru un text scurt în proză. Personal nu am crezut că meritam aceste premii. O săptămână întreagă m-am gândit, cum aș putea să-mi răspund la acea întrebare. Și mi-a veni ideea! Să particip în continuare și la alte concursuri. Am trimis lucrări în India, Grecia, Bulgaria și am avut rezultate spectaculoase pentru un începător. Majoritatea comentariilor remarcau ,,starea de poezie a desenelor copiilor din Buhalnița!”, ,,În culorile acestor copii e ceva magic”, ,,Adulții s-ar putea inspira din felul cum știu să asocieze culorile niște copii, dintr-un sat uitat de timp.”…
Așa mi-am dat seama că sunt pe drumul cel bun, că am reușit să imprim grupului un stil propriu, distinct și că fiecare copil, la rândul lui, are propriul stil.
Întru-un concurs internațional de anvergură, poți să trimiți lucrări de înaltă calitate, dar, dacă au același stil și seamănă între ele prin tehnică, colorit, tematică… e ca și cum toți autorii ar gândi cu același creier și, în consecință, sunt scoase din concurs.
Acest moment m-a hotărât să continui mai departe, fiindcă copiii sunt atrași de mirajul culorilor, dar și de ispita versurilor sau a prozei, adică de artă, în general.
Pictura a fost, de fapt, un pretext de a-i educa pe copii. Concomitent vorbeam despre artă, despre bunele maniere, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne amenajăm o cameră sau un strat cu flori, adică să știm să facem distincția dintre frumos și vulgar, dintre bine și rău, dintre adevărat și fals…
Așa am cucerit lumea. Așa am reușit să zburăm peste mări și țări! Despre lucrările noastre, plastice sau literare, s-a vorbit mult în presă. Majoritatea posturilor de radio și televiziune importante din România ne-au invitat să ne cunoască și să ne facă cunoscuți, dar și ambasade, pe adresa cărora ajungeau uneori rezultatele noastre. Așa am reușit să depășim granițele României. În 1986, un elev a fost trimis într-o tabără internațională, la Berlin (Apachitei Petru), acum profesor de limba română, ca și mentorul, și predă limba română studenților din Bejing. În 2002 și 2008, pentru că am reușit să cucerim aproape toate premiile importante, Asociația World Vision, a hotărât să-i invite în Taiwan, la festivitatea de premiere, transmisă în direct de mai multe televiziuni.
Tot în 2008, eleva Bogdan Mădălina a fost invitată, ca urmare a performanțelor obținute, în Germania, Taiwan și Brazilia. Pentru același motiv am fost invitați în Franța, Monaco și Danemarca.
Dar cele mai însemnate premii, au fost cele din Suedia, Japonia, SUA, Taiwan și China. În 2005, România a câștigat patru medalii la Sichuan, China. Dintre cele patru medalii, trei (aur, argint și bronz) au fost câștigate de ,,Prietenii culorilor” din Buhalnița, iar una, medalie de bronz, a ajuns la un liceu de artă din București.
Arta plastică a devenit un brand pentru Buhalnița, dar cea mai mare bucurie este statutul câștigat de foștii mei elevi, în prezent profesori, medici, preoți, autori de cărți, oameni de televiziune și radio, asistenți sociali…
Ei sunt prietenii mei cei mai buni și mai sinceri, cu ei comunic mereu, ne cerem sfaturi, împărtășim experiențe noi. Relația este aceeași și rămâne veșnică.
Activitățile cu ei au însemnat o veritabilă terapie pentru momentele mai puțin plăcute ale vieții mele. M-am dăruit mult și am primit mult, dar nimic nu ar fi fost posibil fără dăruirea lor!
-Cum a fost 2022 pentru dvs?
– 2022 a fost darnic cu mine. Am reușit să materializez proiecte însemnate, care altădată păreau imposibile. Am scris mult și am publicat destul de mult și am pus bezele primei expoziții personale, de artă plastică, pentru 2023.
Sunt mereu în căutare. Sper să descopăr cărările, care duc spre performanță, să identific drumul, care este compatibil cu mine și să ajung acolo, unde simt că-mi este locul.
Lucrările pregătite pentru expoziția visată sunt axate pe o tehnică unitară (ulei pe carton, în cuțit) și cuprinde o serie de compoziții, natură moartă, natură statică și câteva portrete. Sper să fie apreciate. Câteva dintre ele au fost testate în concursuri internaționale virtuale și s-au bucurat de aprecieri pozitive.
Viitoarea expoziție va fi cu totul altfel. Doar eu rămân același: visător și încrezător în ceea ce-mi sugerează conștiința, mai clar spus, Dumnezeu.
Lumea mea se bazează pe echilibru și încredere în potențialul cu care m-am născut. O viață întreagă am dat prioritatea celor pe care îi formez, fără a ignora educația. Acum e momentul meu. Recuperez o parte din trecut, adus la cerințele prezentului, conform zicalei: ,,Mai bine mai târziu, decât niciodată!” Probabil că unii se vor amuza, dar eu sunt dispus să merg până la capăt. Sănătos să fiu!
-Trecem la poezie.
-Întâlnirea cu poezia cred că s-a întâmplat la o vârstă fragedă. Pe la 7-8 ani, îmi plăcea să găsesc rime potrivite pentru cuvintele din vocabularul meu – un semn al poeziei. Mai serios, am început să scriu versuri în primul an de facultate, la sugestia unui distins profesor universitar.
Cu drept de autor am publicat:
* ,,Metaforă şi culoare la Buhalniţa” album aniversar, Editura PIM, Iaşi, 2012;
* Limba şi literatura română”- culegere de teste pentru examenul de Evaluare Naţională, Editura PIM, Iaşi, 2013;
* ,,Trepte spre cer”- antologie de versuri şi proză, creaţii ale membrilor cenaclului ,,Fiii Cătălinei” Editura PIM, Iaşi, 2016;
* ,,Patimile timpului”proză scurtă, Editura PIM, Iași, 2018;
* ,,Transfigurări cromatice”, album aniversar, Editura PIM, Iași,2019;
* ,,Destin de poet”(poezie),editura PIM, Iași, 2022;
* ,,Hoinar printre cuvinte”(poezie), Editura PIM,Iași, 2022.
* ,,La margine de timp”, Editura Cervantes, București, 2023
* ,,Accente cromatice”– album de artă, Editura PIM, Iași, 2022
Poezii publicate în reviste și antologii, revistele și antologiile Cervantes, Monitorul de poezie, Mihai Eminescu, România literară,
Timpul, Regal Literar, Vama Literară, Arena Literară, Cuvântul literar, Revista Cafeneaua Literară, Boem@, Revista Clubul artelor, Giurgiu XXI, Antologia anotimpurilor, vol. II,III,IV, Revista Grai românesc, nr.1, Poezii pentru sufletul meu, nr. 7, Montreal, Canada,
Antologie Academia Latinoamericană de Literatură modernă, vol. VIII, pg.37, Mantaua lui Gogol (București), Lido dell anima (Italia),
Revista literară Bucovina, Pelerin prin lumea poemelor (Giurgiu), Constelații dunărene (Giurgiu), Institutul Cultural CASA POETICA , Columbia, Uniunea Mondială a Poeților Mexic, Revista Poetica y Artes (Honduras).
–Ce poeți români vă plac?
– În mod deosebit, Marin Sorescu, Eminescu, Bacovia, Blaga…
– Dar străini?
– Baudelaire, Esenin…
– Cum a fost 2022 pentru dvs?
– 2022? – un an foarte prolific pentru mine. Am reușit să editez două volume de poezii (,,Destin de poet” – Editura PIM Iași și ,,Hoinar printre cuvinte” – Editura PIM Iași) și peste 60 lucrări de artă plastică (expunerea lucrărilor se va materializa în luna mai 2023, Iași)
–Ce sperați de la 2023?
– Sper să fie cel mai bun. Deja am publicat volumul de poezii ,,La margine de timp” – Editura Cervantes București.
În lucru am un nou volum de poezii și un roman, pe care îl consider că va face o bună impresie pe piața cărții.
Pentru viitor îmi doresc să am un statut mai clar în planul preocupărilor mele literare, să pot intra în contact cu oameni cu mai multă experiență decât min și, bineînțeles să public cărți, nu multe, ci de valoare.
– Vă mulțumim frumos. Să vedem acum niște tablouri. Dar și coperțile unor cărți pe care le semnați.
Comentarii
Lasă un răspuns