Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Scenariul ,,Cherecheș-fugarul la schimb cu miliardul de euroi”

Bine a mai zis înțeleptul când ne ne-a avertizat că aceia care uită greșelile trecutului riscă să le repete. Iar dovada cea mai solidă a acestui adevăr o avem chiar zilele astea, când toată suflarea românească exultă că DNA îi va trimite în fața justiției pe Florin Cîțu et comp pentru miliardul de euroi din vistieria țării aruncați pentru achiziționarea vaccinurilor absolut inutile pe vremea Covido-isteriei! Nu zic ba, e un pas înainte din partea DNA-ului din vremea în care în care la  cârmă se afla Slujirea, dar, de aici până la o sentință definitivă și irevocabilă, cu tăieri de capete ale unor fețe grele, va mai curge multă apă pe Dâmbovița. Pe Dâmbovița și, mai ales, pe alte fluvii care  scaldă meleagurile unor anumite metropole europene și transcontinentale…

Și, când scriu toate acestea, nu mă gândesc doar la labirintul procedural al justiției noastre ultra reformate care împinge dosare babane până la termenul de prescriere. Dar, de data asta, deși nu vreau să îi scuz pe împărțitorii noștri de dreptate,  eu unul refuz să cred că, din cu totul altă parte, nu va veni și ordinul să se pună batista pe țambal. Uitați, de pildă, unde duc firele afacerii Pfizer? Păi duc exact la cabinetul doamnei Ursula von der Leyen, care, deocamdată, este șefa Comisiei Europene! Drept pentru care eu zic să nu uitați! Așa cum vă recomand să nu uitați nici că mai este nițel și intrăm în anul alegerilor care vor da viitorul Parlament European. Parlament în care analiști specializați anticipează că euroscepticii și suveraniștii vor face cărțile.

Vă dați, așadar, seama cât de greu va atârna în balanță acest dosar în care telefonul fără fir duce de la București la Bruxelles și la Bonn? Așa că să nu ne fie de mirare dacă, peste noapte, un (alt fel de) telefon va pune punct discuției. Nu mă credeți? Atunci faceți, vă rog, un recurs la memorie și veți ajunge la faimosul Referendum din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României. De fapt la ordinele pe unitate transmise de către Hillary Clinton, respectiv de Angela Merkel, care au făcut una cu pământul votul majorității covârșitoare a Românilor.

Îmi veți repica, sunt convins, că asta a fost acum 11 ani, iar, de data asta, istoria nu se va repeta. Dați-mi voie să vă ofer două contra-argumente. Unu la mână, cum vă explicați tăcerea apăsătoare a președintelui turist Klaus Iohannis pe acest subiect incendiar? Foarte simplu,  anul viitor vor fi și alegeri prezidențiale în scumpa noastră patrie și, cu siguranță, domnul Klaus Werner va dori un loc de muncă pe măsura abnegației cu care a acționat pentru traducerea în viață a unor anumite prețioase indicații. Mai ales a unora venite dintr-un anumit azimut! Mai direct spus, a celor venite de undeva din proximitatea certurilor de decizie care, anul viitor sau poate chiar mai devreme, îi vor stabili viitorul loc de muncă. Printre decidenții cu drept de veto pe primul loc fiind exact cei din patria doamnei Angela Merkel și ai Ursulei von der Leyen.

Doi la mână: este de domeniul evidenței carteziene că a pune, acum, punct scandalului despre miliardul de euroi plătiți aiurea numai că să îi facă hatârul lui Frau Ursula impune să iei numaidecât fața publicului nostru mioritic și iubitor de telenovele cu un alt scenariu cel puțin la fel de spectaculos. Păi scandalul lui ,,de-a uite Cherecheș-nu e Cherecheș’’ care tocmai a erupt în mass media ce este? Și, în definitiv, fugarul Cherecheș unde a fost prins? Păi fix în Germania. Acolo unde domnia sa are rubedenii bine puse, inclusiv verișorul de al cărui pașaport, tot el, vicleanul Cătălin, s-a folosit ca să treacă bine merci granița.

Nu știu dacă și, de data asta, a mai fost nevoie de un telefon. Fapt este scenariul ,,Cherecheș-fugarul la schimb cu miliardul de euroi’’ începe să câștige teren mediatic. Nu mă credeți?  Țineți minte o altă vorbă a românului: om trăi și om vedea!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Scenariul ,,Cherecheș-fugarul la schimb cu miliardul de euroi””

  • Ar trebui reluat din urmă cum s-a ajuns la datoria imensă pe care o are România,cum s-au luat împrumuturile ,în ce condiții și ce s-a făcut cu banii,acest miliard imputat lui Catu e praf în ochii miopi ai românilor,e abaterea atenției în timp ce se pregătesc alte lucruri.S-a tăiat vreo pensie specială?una singură?Din atâtea gunoaie urat mirositoare pe care îl votăm? Pe cel ce miroase mai puțin ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *