Schengen, drobul de sare al românilor

MOTTO:

„Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
– Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
– Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
– Când şi cum?
– Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
– Îl văd. Şi?
– De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
– Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Şi, cu ochii pironiţi la drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului întră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.
– Ce este? Ce v-a găsit, nebunelor? Atunci ele, venindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lăcrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
– Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în toată lumea! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.”

Ion Creangă, Poveste

Să mă ciupească Sărsăilă de brăcinar dacă nu la snoava șugubățului Ion Creangă m-am gândit la auzul știrii cu afurisirea noastră schengenică, zău de vă trag pe sfoară! Mai cu seamă că, nu demult, „groparul” de la Cotroceni bolborosea c-ar fi potrivit să amânăm pentru altă dată supunerea la vot a cererii. Vasăzică, drobul de sare nu era o glumă, ci o realitate adulmecată de însuși președintele de prisos. Și ce văicăreală s-a duruit, și ce jelanie… Păi, pretextul veto-ului negativ – insuficientele măsuri în privința migranților[1] – e pueril de-a dreptul și seamănă dureros cu obrăznicia americanilor la extragerea, în urmă cu două decenii, a pușcașului marin care îl omorâse pe Teo Peter– trecerea de pietoni nu era foarte bine semnalizată… God bless America !

„Mama lui de austriac!” răcnesc rumânii de-o săptămână, din abisul frustrărilor adunate de-a curmezișul istoriei. Televiziunea națională și-a trimis mintenaș la Viena iscoadele, înarmate cu microfoane și camere de filmat, ca să transmită de la fața locului nemernicia habsburgului neloial. În țară, valul de nemulțumiri crește pe măsură ce scad gradele din termometrul lui Celsius (că n-o fi și ăsta tot din neamul lu’ Freud?) și se așteaptă darea peste răscoale. Câțiva juveți au izbit strașnic dușmanul, destabilizându-l de moarte, hotărând să le ocolească banca (pe care tot noi i-o vânduserăm la preț de chilipir mai adineauri) și să nu mai calce neam în cantonamente, pe lângă Graz și Linz. Râca nu-i nouă, se perpetuează comic de circa 300 de ani, o știm de la I.D. Sîrbu: „Austriecii, după 18 ani de fantastice eforturi de a organiza Oltenia, au plecat disperați, înnebuniți. Au fost fericiți când turcii ne-au primit înapoi.”[2] (Mi-i și imaginez petrecând pe ursuzii ocupanți la părăsirea regiunii neguvernabile…) Austrofobia a devenit, deja, politică națională la București, fiind încurajată oficial. „Pe ei, pe mama lor!” este mesajul cazon al premierului-general, surprins în plină figură de obuzul slobozit de cancelarul Karl Nehammer. Nicio vorbuliță despre propria-i incompetență în derby-ul acesta de calificare în Schengen, nimic! Și eu, naivul, care credeam că, imediat, trupa de dansuri și jocuri populare românești de la Bruxelles își va prezenta demisia în bloc. Deh, ca să vadă și aroganții ăia de friți second-hand, care ne-au mai și batjocorit că le-am halit lebedele în anii ’90, ce înseamnă sângele de dac! Când colo, alde Rareș Bogdan și Gheorghe Falcă se lăfăie netulburați în fotoliile de privilegiați și-și fac bezele cu ceilalți europarlamentari. Nici măcar servilul Umilescu (pardon, Aurescu!) nu are mustrări de conștiință. Dimpotrivă, morfolește aceleași inepții, sanchi, diplomatice, semn al castrării iremediabile. De demnitate și curaj, nu vă aruncați la altceva! Cum să nu te ceri afară, gugumane, de vreme ce n-ai anticipat manevrele dinlăuntrul Famigliei europene? Că, deh, rusul n-a murit încă și se răzbună pentru fundul pe care i l-ai întors cu fudulie. Bașca, i-ai mai și fluturat în bășcălie degetul mijlociu și, culmea, i-ai mai tras și o înjurătură. Dar nu în graiul neaoș, ci în americănește, ca să-ți dovedești slugărnicia nețărmurită față de ultimul ocupant. Nici n-ai observat că în timp ce yankeii și muscalii își schimbă între ei prizonierii de risc zero, noi găzduim, cu ovații și temenele, trupele NATO, cu tehnica lor militară cu tot. Așa că, scos din sărite, demonicul Putin și-a chemat la ordin uneltele străine, dependente de gazul siberian, și le-a poruncit să ne bage mințile în tărtăcuță. Deh, să nu cumva să circule mărfurile speciale cu atâta ușurință spre Pontul Euxin. Aidoma plicurilor cu substanțe toxice pravoslavnice primite amenințător, chipurile, de reprezentanții de la gurile Dunării ai sinucigașului Zelenski. „Slava Ukraini !”, nu? Dumnezeule, puțină inteligență n-ar strica ! Deoarece tărășenia e cusută cu ață importată cu taxe împovărătoare de dincolo de Ocean! Înțeleg că e musai să fim prostiți, dar mai cu măsură, bre, mai cu glagore ! Ori ni s-a dus buhul că suntem năvlegi fără leac? Dintr-o altă perspectivă, ridicarea multrâvnitei vize vamale din portul Constanța, bunăoară, ar fi provocat deranj la Rotterdam, Hamburg, Salonic și Pireu, cel puțin, iar produsele chinezești curg cu nemiluita pe apele europene, oho, porcoaie de bani! Nu mai încape vreo îndoială, „nimeni nu ne-a vrut vreodată și nu ne vrea în Schengen, pentru ca deranjăm afaceri de zeci de miliarde. Austria s-a «sacrificat», dând veto pentru România, iar Olanda pentru Bulgaria. Croația să intre, este inofensivă, fără porturi comerciale de gabarit, țară turistică fermecătoare, s-a filmat acolo «Game of Thrones».”[3] Să fi uitat plebea mioritică și camarila oficială mascarada judiciară în serie a arestărilor vameșilor băștinași, urzită din rațiuni identice nu foarte demult? Trecutul, nu îndepărtat, se repetă mereu și mereu, ca o roată ce ne strivește implacabil….

Restul e abureală, vrăjeală dâmbovițeană, la care Aiurescu (scuze, Aurescu!) se pricepe de minune. Rătăcitul din Deal a amuțit ca o statuie, convins că tăcerea e de aur, lecție învățată probabil de la ministrul său de Externe. „Da’ ce vă încordați atâta, că nu au intrat zilele în saci!” pare a bâigui neamțul de la Cotroceni. Abia târziu, cu încetineala-i ce nouă ne-a picat ca un blestem, și-a umflat rânza: „Acest vot, chiar dacă m-a supărat și m-a dezamăgit, nu mă face să dau înapoi. Și personal voi rămâne foarte conectat la fenomen și sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen. Asta nu va fi simplu.”[4] Aoleu, păzea, Iuropa, s-a ‘nervat dom’ prezident ! Ceva mai încolo de scutlâcul nostru, croații și-au negociat cu cuțitele pe masă aderarea, mândri să nu-și stâlcească interesul național. Noroc că mai sunt în Europa și bulgari, că am fi rămas proștii continentului. Niște netoți ațâțați guvernamental să nu mai cumpere benzina austriacă, să nu mai târguiască pe Mariahilferstrasse ori să se imortalizeze pe scările Schönbrunn-ului. Ptiu, drace, însă am o nedumerire: ce se va întâmpla totuși cu droaia de pribegi valahi rostuiți vremelnic prin casele austriece, unde își îngrijesc angajatorii de vârsta a treia? Să intre și ei în grevă japoneză? Să le pună, în ceai, sare în loc de zahăr? Să-i spele la poponeț din trei în trei zile? Curată dandana, bibicule Sporovăiescu (bleah, Aurescu!) ! Curând vom uita și episodul acesta rușinos, lacomi să golim stacanele cu vin și străchinele învârfuite cu sarmale, caltaboși și noianul de bucate tradiționale nelipsite la sfârșit de an. Altminteri (aș fi în stare să-mi vâr mâna-n foc!), mașina de zgomote va ticlui un pseudoeveniment care să edulcoreze eșecul în formă continuată și să fenteze din nou gloata ahtiată după minciunele, cu inevitabilul Amețescu (Aurescu, m-am zărghit rău!) în rol de MasterChef. Deja, trupa de ultrași a șefului de galerie politică George Simion a năvălit în benzinăriile vrăjmașului, după o coregrafie minuțios și abil desenată de regizorii care i-au pus în mână și bulgărele de aur. „Maurul” trebuie să-și îndeplinească ordinul stabilit pe unitate și să dea frâu liber veninului popular, să-l ferească pe valah de constipație. Că presiunea socială nu-i lucru de șagă și e obligatoriu s-o controlezi ca pe acumularea de apă dintr-un bazin imens și periculos. Iar pentru astfel de misiuni se premeditează din timp partide ori influenceri cu alură de haiduci.

La urma urmei, culegem ce-am semănat! Deși i-am mituit instituțional pe grangurii europeni cu hălci întregi din România și ne-am recunoscut oficial statutul de colonie americană, toate fură zadarnice. Suntem pe veci ce-am fost dintotdeauna – un neam periferic și lipsit de cojones ! Precum în povestea humuleșteanului, „drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: «Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos din horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!»“[5]… Nici eu, fiindcă, să stai cu drobu’ ăla asupritor cogeamitea anii și să te plângi de afrontul austriac, mai rar… „Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în toată lumea! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba”, ne muștruluiește perpetuu personajul din povestea moldoveanului neîntrecut în har.

[1] „Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a declarat Karl Nehammer, potrivit Digi24.

[2] Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal

[3] Dragoș Damian, https://republica.ro/zderanjam-afaceri-de-zeci-de-miliarde-nimeni-nu-vrea-romania-și-bulgaria-in-spatiul-schengen-sa-ne-imaginam

[4] Remus Vlad, Klaus Iohannis bate cu pumnul în masă după blocarea României de către Austria

[5] Ion Creangă, Poveste