Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Se află sau nu rămășițele lui Napoléon în sicriul de la Domul Invalizilor?

Epopeea napoleoniană nu se încheie o dată cu moartea Împăratului, la 5 mai 1821, în exilul de la Sfânta Elena.
În 1840, regele Louis-Philippe decide aducerea rămășițelor lui Napoléon pentru a fi înhumate în Franța. Mormântul este construit sub Domul Invalizilor din Paris. O mare ceremonie este organizată la 2 decembrie 1840, ziua aniversară a încoronării și a bătăliei de la Austerlitz.

Corpul Împăratului ajunge la Paris în 15 decembrie și este întâmpinat de sute de mii de oameni îngrămădiți pe malurile Senei, aclamând cortegiul funebru. Toate clopotele bisericilor sună, se bat tobele, se trag salve de tun.
Napoléon o ceruse el însuși într-un codicil al testamentului: „Vreau să mă odihnesc în pământ francez, în mijlocul poporului pe care l-am iubit atât de mult”.

Neîndeplinirea acestei ultime dorințe a Împăratului în epoca Restaurației a amplificat, însă, legendă napoleoniană. Chateaubriand scria că „solitudinea exilului și a mormântului a răspândit peste o memorie strălucită un altfel de prestigiu”.

În ciuda cenzurii, cărțile care îl glorifică pe Napoléon continuă să apară: „O voce de la Sfânta Elena” cunoaște un succes enorm, „Memoriile lui Napoleon” ca și numeroase Istorii ce îi sunt consacrate. Împăratul apare în mai toate operele autorilor de succes ai vremii, Stendhal, Vigny, Dumas, Hugo, Chateaubriand, Balzac… Ba chiar, o parte din Europa participă și ea la nașterea și amplificarea mitului. Walter Scott publică o „Viață a lui Napoléon” în 10 volume, lordul Byron, Goethe, Beethoven, Hegel, Haine se asociază cultului Împăratului.

Cu timpul, această devoțiune nu încetează să crească și Franța este inundată de un adevărat curent bonapartist. Municipalitățile dau numele Împăratului sau al victoriilor sale militare unor piețe sau bulevarde.
Louis Philippe nu face, așadar, decât să recupereze acest elan, mai ales că cererile de a aduce corpul lui Napoleon în Franța devin insistente.

Englezii se opun o vreme, mai mult din rațiuni economice decât politice, pentru că Sfânta Elena devenise loc de pelerinaj și de vilegiatură. Totuși, Anglia va acceptă până la urmă, dornică să se reconcilieze cu Franța.

Sosirea vaporului care aduce în Franța corpul Împăratului este relatată cu entuziasm de Victor Hugo. La intrarea la Invalizi, prințul de Joinville, însărcinat de tatăl sau, regele, să însoțească cortegiul îi spune acestuia: „Sire, vă prezint corpul Împăratului Napoléon”. „Îl primesc în numele francezilor”, răspunde Louis-Philippe.

În ciuda fastului extraordinar al ceremoniilor, Victor Hugo își însușește cuvintele prințului de Joinville: „În această afacere, tot ce vine de la popor este grandios, tot ce vine de la guvern este mărunt”.

Corpul lui Napoléon se odihnește, așadar, la Invalizi de peste 180 de ani. Și totuși, începând cu 1969 și bicentenarul nașterii sale, o teorie a substituirii corpului și-a făcut loc în toate spiritele. Englezii ar fi făcut o înlocuire, susține jurnalistul Georges Réțif de la Bretonne. Conform acestuia, regele Georges al IV-lea, admirator al lui Napoléon, ar fi cerut deshumarea corpului și înlocuirea lui cu cel al unui servitor, Jean-Baptiste Cipriani.
Napoléon s-ar află, așadar, sub o dală a Abatiei Westminster încă din 1825 sau 1826.

Teza este dezvoltată pornind de la diferențele care apar în relatările celor care se aflau prezenți la moartea lui Napoléon. Împăratul este închis în trei sicrie, dintre care unul etanș. 19 ani se scurg între moartea lui și repatrierea corpului, iar la deshumare, surpriză! Corpul se află în patru sicrie, puse unele într-altele, ceea ce înseamnă că mormântul fusese, între timp, deschis. Diferențe semnificative au fost remarcate de cei care au asistat la deshumarea cadavrului – poziția medaliilor, a vazelor conținând organele interne.

Directorul Fundației Napoléon, Thierry Hentz, refuză vehement ipoteza unei substituiri, pe care o califică drept „complotistă”.
Și totuși….

Refuzul statului de a recurge la o analiză ADN

Ipoteza înlocuirii corpului lui Napoléon rămâne extrem de puternică în spiritul unora. Scriitorul Bruno Roy-Henry îi consacră o carte „L’énigme de l’exhumé de 1840,” iar filmul „Monsieur N.” de Antoine de Caunes reia această idee.

Lucru ciudat, deși o analiză ADN, care ar fi putut închide, pentru totdeauna, dezbaterea, statul francez a refuzat-o. În 2002, ministrul Apărării din epocă, Michelle Aliot-Marie, și-a explicat refuzul motivând că „teoriile care readuc în discuție identitatea corpului înhumat în sicriul de porfir de la Invalizi nu au, pentru moment, un caracter suficient”.
Rămâne misterul!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog