Serialul 24 sub semnul realismului socialist

„Niște flori se aud ca niște aplauze”. Din lucrarea lui Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini pînă în prezent. Poezia contemporană, editura Eminescu, 1975, alte cîteva așchii prețioase, rupte dis-de-dimineață:

Emil Bota: „Elita luase loc la parter/ și proștii sus, aproape de cer” (vers sfidător, bun de folosit pentru a aproxima vremurile de azi în toate domeniile de activitate); „Superb instrument de muzică-i toamna”; „O, vis, comedie a somnului”; „N-am defăimat niciodată amurgul”;

Adrian Beldeanu, pe care Eugen Barbu îl citează împins de camaraderia de gașcă: „Copaci împușcați într-un umăr”; „Vapoare care sosesc prin secolul grav”; „anticăreasa vinde fericiri din cărți apuse”; „Fantoma rochiei tale”; „Ceasornicele ce se pleacă sub silogismul absintului”.

Tot din Istorie, desprind aceste versuri: „Purtai aseară cînd visam că vii/Ciorapii vechi cu ape sîngerii” din Teodor Pîcă, și din Petru Jales, următoarele, mai multe: „Se-oprește circulația pe străzi și cîinii se ascund sub taxiuri/ se aud sirenele în oraș/ niște coafeze sînt prinse rîzînd într-o ușă/ și imediat/ se găsește să le împuște un laș”; „Trec negri cu lămpile prinse de gît cîntînd o sonată”, „Orașul e biruit de clopote”, „niște flori se aud ca niște aplauze”.

*

Vinovăția învingătorilor. Aseară, stînd puțin la televizor, ca să-mi fac vînt pentru munca la Marea Prigoană, am urmărit cîteva secvențe din serialul Babylon Berlin, care abordează realitățile nemțești din prefața ascensiunii lui Hitler. Am nimerit la întrunirea foștilor combatanți în Primul Război Mondial, sindrofie dedicată aniversării a nu știu ce lupte, cu participanții dînd cu imitații de grenade în englezii de pe tabla de joc și intonînd, în final, imnul combatantului. Producătorii au scos în evidență un adevăr istoric: Hitler n-ar fi existat dacă Puterile învingătoare ar fi fost corecte cu Germania învinsă.
Teza prăbușirii din interior, prin conspirația bolșevismului social-democrat, se alătură astfel tezei umilirii pentru a explica adevărul unei Germanii care-l aștepta pe Hitler.

*

Improvizație. Am ajuns cu serialul 24 la sezonul 8. Față de celelalte, intrarea în joc a lui Jack Bauer are multe note de improvizație, semn că serialul a obosit deja; explicabil dacă ne gîndim la lungimea sa infernală. Făcînd bilanțul sezonului 7, îl pot pune în orice moment sub semnul intervenției de tip realist socialist. Pare în acest episod că realizatorii s-au decis să dea curs tuturor criticilor din așa-zisa societate civilă, chiar și cu prețul artificialității multor momente. Una dintre critici se referea la viziunea cruntă asupra musulmanilor din America. Dacă nu sînt teroriști, aceștia sînt măcar complici sau măcar aprobatori ai teroriștilor. Pentru a se conforma presiunilor, producătorii născocesc un act terorist pus de Mafia rusească pe seama unui biet musulman, întruchipare oratorică și faptică a emigrantului recunoscător noii Mame, care e pentru el America. Mai mult, interogîndu-l pe imamul care răspunde de musulmanul de tip nou, ca să trimit la un clișeu al propagandei comuniste, folosit pentru a desemna efectele reeducării foștilor, Jack Bauer descoperă forța Islamului, astfel că, înainte de a crede că moare, și-l aduce pe imam drept confident, deși se presupune că e mai departe creștin sau măcar ateu.

O altă critică viza absența omenescului din acțiunile lui Jack Bauer, obligat de urgența dramatică a preîntîmpinării unui atac terorist de tip nuclear, să sacrifice vieți omenești. Ei bine, agentul cu mintea rece, mașinărie de intervenție în situații limită e cît pe aci să compromită o misiune periculoasă pentru a salva nu știu ce tip.

În proza realismului socialist astfel de intervenții în text săreau în ochi, mai ales prin ridicolul evident. Se întîmplă același lucru și cu serialul 24? Nu. Și asta pentru că în filmul american intervențiile sînt sincere, definite de grija de a nu bate la ochi. În realismul socialist, intervențiile erau birocratice, efecte ale concretizării unor ordine primite de sus.