Sfârșitul lui Putin?

Vasăzică, rușii au mușcat din momeala aruncată de perfizii americani tocmai în Crimeea, aproape de țărmul Mării Negre, obsesia dintotdeauna a urmașilor lui Petru cel Mare. Momentul n-a fost ales întâmplător, nici vorbă! Păi, strategii militari de la Washington, cei care decid, în definitiv, destinele planetare, au conchis că rămășițele glorioasei Armate Roșii abia mai răsuflă, într-atât sunt de neputincioase. Fără să-și dea seama de cursa întinsă ostentativ de yankei sau poate mizând exagerat și exclusiv pe arsenalul său militar, Putin a declanșat „operațiunea militară specială” în urmă cu aproape un an, sperând să le dea o lecție strașnică fraților pravoslavnici, ademeniți de mirosul hot–dog-ilor vâlvoriți la foc mocnit de manipulatorii atlantici. Invazia muscalilor nu s-a derulat conform așteptărilor de la Kremlin, războiul clasic fiind un dezastru pentru soldații trimiși să-i căsăpească pe conaționalii comediantului Zelenski. (Să îi ierte Cel de Sus, dar destui sunt de părere că abjectul individ ar merita să fie legat fedeleș și, piei, Satană!, expus în piața publică, deoarece și-a târât poporul la ghilotină, transformându-l în carne de tun în folosul camarilei bideniste. O camarilă pentru care războiul e un modus vivendi, moștenirea istorică a jumătății de secol dindărăt dovedind-o cu prisosință. Războiul și circul, bineînțeles, precum sceneta de prost gust organizată în sala Congresului în onoarea clovnului vânzător de neam de la Kiev, susțin cei certați cu morala actualei ordini mondiale.) Cu trecerea lunilor, Vladimir Vladimirovici și-a dat seama că singura soluție pe care o are la îndemână ca să-și mai repare prestigiul serios șifonat este arma nucleară, cu a cărei amenințare ne tot terorizează periodic. Și, probabil, la un anumit moment, nu va ezita să o folosească în teritoriile devenite baze militare ale inamicului de dincolo de Ocean – România și Polonia, cobesc destui (prăpăstioși?). Încolțit din toate părțile, președintele Rusiei s-a trezit trădat și de Azerbaidjan și Kazahstan, țări bogate în resurse minerale (gaze naturale și petrol, cu osebire) râvnite de oricine. De aici și declarația furibundă a ambasadorului țarist la Astana, cum că ar putea fi nevoie de o operațiune specială pentru a-i înlătura și pe… naziștii kazahi[1] ! Dincolo, la Baku, lucrurile sunt mai simple, azerii fiind filoturci[2] și cui îi convine să și-l ostilizeze pe Erdoğan ? Nici măcar lui Putin, îndeosebi lui ! Îmi este clar că SUA și-au securizat și cele două state ex-sovietice[3], stârnind mânia și disperarea „invadatorilor” răsăriteni. Cât îi privește pe chinezi, guvernul de acolo își urmărește interesul și cumpără gaze de la Moscova cu un preț de dumping – 20 % din cel practicat de mujici în relația cu Uniunea Europeană. Și ar achiziționa cantități și mai mari, numai că vecina sa nu are capacități să producă materia primă solicitată. Este neîndoielnic că „Unchiul Sam” a închis ochii la târgul respectiv, interesat să nu i se arunce în aer fabricile de cipuri și alte drăcovenii din Taiwan. Apropo, leagănul deviaționiștilor chiangkaishekilor se va întoarce deplin la sânul Chinei cât de curând, dar pe cale pașnică, aidoma Hong Kong-ului. Dar nu acum, ci în clipa în care Casa Albă își va reloca altundeva centrele industriale din „Ilha Formosa” („Insula Frumoasă”), cunoscută oficial sub denumirea de… Republica Chineză, cu o lege marțială abrogată abia în 1987 (a durat din 1949). Și uite-așa, pașii de pitic ai soldaților de teracotă îi vor duce în punctul la care visează încă din epoca lui Mao. India a intrat și ea în jocul internațional de putere, dar rămâne în expectativă (n-are tradiție) și ezită, în condițiile în care Rusia îi livrează armamentul convențional și neconvențional. Însă lovitura năprasnică, de foarte puțini anticipată, a venit de la Tokyo, premierul Fumio Kishida promițând „întărirea capacităţii navale şi militare a ţării sale și avertizând că Japonia trebuie să se pregătească să facă faţă agresorilor săi”[4], el „condamnând războiul purtat de Rusia în Ucraina şi criticând dur Coreea de Nord pentru testele sale cu rachete, una survolând Japonia pentru prima dată din 2017 şi declanşând o rară alertă de evacuare.”[5] Or, în contextul respectiv, oficialul nipon și-a anunțat samuraii că trebuie să se pregătească „«pentru o perioadă în care actori emergenţi nesocotesc regulile şi folosesc forţa sau ameninţările pentru a distruge pacea şi securitatea altor naţiuni. (…) Am accelerat discuţiile realiste cu privire la ceea ce este necesar pentru a ne apăra poporul, păstrând toate opţiunile pe masă. (…) Consolidarea (capacităţii navale nipone) nu poate aştepta», a insistat Kishida, referindu-se îndeosebi la construcţia de noi nave, consolidarea capacităţii de apărare antirachetă şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi de compensaţii.”[6] Prim-ministrul „nu a menţionat China în discursul său, dar a declarat că actualul «climat al securităţii naţionale din jurul naţiunii noastre devine tot mai sever, mai ales în Marea Chinei de Est şi în Marea Chinei de Sud».”[7]

Prins într-o astfel de menghină, mă tem că Putin va fi silit să meargă „c-o năframă-n vârf de băț” pe Potomac și să cerșească îndurare, ori „pacea justă”, negociată în… dolari. Desigur, dacă nu l-or asasina ai lui, în sângerosul obicei al ivanilor cei groaznici… Deocamdată, i se sinucid, cu suspectă frenezie, oligarhii. Și totuși cine oprește perversa Americă din anexarea comunității internaționale, prin forța armelor și a intrigilor lipsite de scrupule?

PS: Mă întrebați care va fi soarta României pe terenul geopolitic tocmai creionat? Crudă, ca-ntotdeauna. Căci ea joacă la primire, nu la serviciu, și habar n-ai cu ce te pomenești în bătătură. C-așa-i în tenis, nimic nou pe frontul de Est…

[1] Un oficial local a ripostat dur: „Ascultă, Borodavkin! Capacitatea voastră de a desfășura operațiuni e distrusă. La fel și a patronului tău, Putin. De nouă luni luați bătaie de la curajoșii ucraineni. Și pot să vă spun, Doamne ferește să veniți la noi pentru o victorie ușoară. Nu veți avea o victorie ușoară. Întreaga stepă kazahă va fi presărată cu trupurile recruților voștri.” (Știrile PROTV)

[2] O conductă modernă transportă petrol din Baku în orașul otoman Ceyhan.

[3] În urmă cu un secol, Azerbaidjanul asigura 60% din necesarul de petrol al lumii, motiv pentru familia Rotschild să investească sume uriașe în industria petrolieră azeră, inclusiv în finanțarea montării unei conducte spre Batumi (Georgia), situat la Marea Neagră.

[4] Agenția France Press

[5] Agerpres.ro

[6] Alexandru Popescu, Premierul Japoniei anunță o nouă eră a înarmării: Vrea întărirea capacităţii navale şi militare a Japoniei

[7] Ibidem