Chitit pe înnegrirea Regimului Ceauşescu, pentru a albi regimul stalinist al lui Dej, Raportul Tismăneanu dă curs, printre altele, şi răfuielilor lui Vladimir Tismăneanu cu diferite persoane şi personalităţi.
Unul dintre cei demascaţi de Raport cu o intensitate de 9 pe scara Richter a Huruitului e Adrian Păunescu.
Documentul, asumat în chip iresponsabil de Traian Băsescu ca document de stat (spun iresponsabil, deoarece opera unui cercetător, fie el şi Nicolae Iorga, nu poate deveni documentul unei ţări), îi atribuie lui Adrian Păunescu, printre altele, un efect uriaş în plan istoric ca iniţiator şi conducător al cenaclului Flacăra:
„Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizîndu-i, cistalizîndu-i şi întrupîndu-i doctrina“.
Carevasăzică, lui Adrian Păunescu i se face cadou ditamai fapta istorică de a fi prelungit existenţa comunismului ceauşist.
Regimul lui Ceauşescu s-a prăbuşit în 22 decembrie 1989.
Înseamnă oare că, în absenţa unui Adrian Păunescu, acesta s-ar fi prăbuşit cu mult mai devreme?
În 1980, de exemplu?
Istoria refuză Ce-ar fi fost dacă?
De dragul jocului, să presupunem că Adrian Păunescu n-ar fi existat.
Să presupunem că regimul comunist s-ar fi prăbuşit de îndată?
Nu e prima oară cînd anticomuniştii pun tăria unui regim pe seama propagandei.
Nu-i de mirare.
Ipoteza de lucru nu le aparţine.
Deşi Marx impune în chip categoric şi, prin asta, revoluţionează explicaţia istorică, teza determinării materiale în ivirea şi amplificarea faptelor sociale, socialismul real mărturisea o încredere inimaginabilă în propagandă.
Care Propagandă primea puteri ieşite din comun, cum ar fi cea de a-i face pe oameni să muncească fără a primi un ban, doar aşa pentru că vorbele îi convinseseră de măreţia idealurilor comuniste.
Prin propagandă, în care fusese vîrîtă cu forţa şi literatura, se credea că va fi învins sistemul capitalist.
Prăbuşirea comunismului a avut drept cauză de esenţă dezastrul din economie, altfel spus, dezastrul din real.
În timp ce propaganda înregistra succese după succese, economicul cunoştea eşecuri după eşecuri.
Cum să crezi în aceste condiţii că vorbele spuse în Cenaclul Flacăra au ţinut loc realităţii?
Lasă un răspuns