Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

Siguranța îi supraveghea pe toți

Maniu interceptat. În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:

„Siguranța îmi aduce informații că regele iese tot mai frecvent noaptea și că merge la piața Sf. Gheorghe, pe cheiul Dîmboviței, și ia femei de cea mai joasă speță”.

Siguranța, a cărei menire era protecția țării, e transformată într-o slujbașă a subsecretarului de stat. Ea e pusă să culeagă informații chiar și despre Maniu, șeful partidului din care face parte Armand Călinescu:

„Cristescu de la Siguranță îmi spune că Maniu l-a chemat pe Bianu și l-a însărcinat să facă informații despre d-na Lupescu: unde merge? Ce oameni politici și ce miniștri o vizitează? Cei de la Siguranță au stabilit că merg D.R. Ioanițescu și generalul Samsonovici”.

Din cîte se vede, spiona și Maniu. Tot prin cei de la Siguranță. care, după ce-i îndeplinesc ordinul, vin și-l toarnă la Armand Călinescu. Nu-i exclus ca, urmărindu-l pe Maniu la porunca lui Armand Călinescu, ei să-l informeze despre această misiune chiar pe Maniu. În acest context, interceptarea telefoanelor e o bagatelă. Ea se practică pe scară largă. O recunoaște, într-o notă din 7 noiembrie 1935, însuși Armand Călinescu:

„Titulescu se întoarce în țară supărat. Interceptez convorbirile lui telefonice cu Savel și o comunicare în care spune că a plecat neașteptînd nici un răspuns de la Tătărescu «fiindcă el nu i-a luat comanda nimănui»”.

Pe vremea lui Ceaușescu mulți jurnaliști, scriitori și demnitari, știind că li se ascultă telefoanele, născoceau diandins tot felul de prostii. Viclenia lor nu era o noutate. O încercaseră și cei din România interbelică. Într-una din note, Armand Călinescu recunoaște că, știindu-se interceptat, a dat dinadins un mesaj fals. Și cînd te gîndești cît tărăboi s-a creat după decembrie 1989 pe tema filării personajelor politice și a jurnaliștilor, a interceptării telefoanelor! N-aș vrea să creadă confrații mei din presă și politicienii că pledez pentru asemenea încălcări ale drepturilor omului. Am vrut numai să atrag atenția, folosind drept argument notele unui personaj politic marcant din perioada interbelică, asupra unui adevăr: filarea și interceptarea telefoanelor au o lungă tradiție în istoria României.

*

Firul de iarbă. Într-unul din caietele din Folderul Posibile eseuri găsesc acest pasaj din Arghezi, care ne lămurește într-un fel ce s-a întîmplat cu omul în fața Pandemiei:

„Oricît şi-ar face omul o patrie din cetate, oricît s-ar înmulţi cărţile în rafturi, oricît s-ar amăgi el cu o viaţă de apartament, de spectacole, de vitrine şi de trotuar, un singur fir de iarbă îl turbură şi-l răstoarnă. E pămînt şi dedesubtul oraşului, clădit pe rînduri, suprapuse ca nişte lăzi şi coşciuge, dar acest pămînt, poluat de scursori şi lătură, spurcă lutul şi-l jigneşte“.

*

Pomada fermecată. Pentru Proza în opera gazetarului Caragiale:

„Aceasta este de aminteri un obicei cunoscut al providenţei: după ce vreme îndelungată îţi pune la încercare răbdarea, tocmai cînd, zdrobit, începi a crede că ţi-ai sleit toată energia în zadar, îţi scoate generoasă înainte o strălucită răsplată.

În antichitate, Arhimede, făcînd regulat băi reci, află legea greutăţii specifice; în evul mediu, alchimiştii, căutînd piatra filosofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut apoi chibriturile, hîrtia de muşte şi Salvadentul român; mai tîrziu, în secolul al XV, genovezul Columb, căutînd Indiile, dă peste America, fără de care n-am fi avut picioicile, Regie şi pelagră, în fine, frizerii, urmărind pomada, pentru creşterea părului pierdut, descoperiră reţeta pentru căpătarea talentului şi frumoaselor daruri intelectuale pe care-mi le-ai avut niciodată“. (I.L. Caragiale, Pomada fermecată, Epocă literară, I, nr. 10, 17 iunie 1896)

*

Searbădă. După cîteva nopţi, arunc cît colo broşura Istoria Italiei, semnată de Paul Guichonnet, împodobit de titluri precum Profesor onorific al Universităţii din Geneva, Membru al Institutului. Editura Corint a tradus-o în 2002 după varianta franţuzească, tipărită în 1997, la Presses Universitaires de Franţa.

La întoarcerea din Italia, m-am apucat de cărţile despre Istoria acestei ţări, cum mi s-a întîmplat ori de cîte ori am lăsat în urmă, preţ de o vacanţă, un loc din Lume. Nu ştiu cum s-a făcut, dar am început cu această Istorie a Italiei. Mă va fi convins s-o citesc şi înfăţişarea-i de broşură.

Noapte de noapte, înainte de căderea în somn, am înaintat în lectură ca printr-o mlaştină alcătuită din cifre reci, nume străine şi cuvinte searbăde. Parcurgeam cîte o filă şi cînd să trec pe cealaltă, îmi dădeam seama că n-am reţinut nimic. E drept, efortul de a face fie şi cîţiva paşi prin mlaştina studiului sec, avea asupra mea lovitura unui somnifer.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Siguranța îi supraveghea pe toți”

  • Siguranța îi supraveghea pe toți.

    intre timp procesul a evoluat, acum insasi Siguranta e supravegheata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *