Miniștrii USR PLUS participă la ședința de guvern de joi. Inițial, au anunțat că boicotează ședința, însă după întâlnirea cu Dan Barna au cedat

Simfonia crescendo a pădurii

Creierul copacilor cred că este în rădăcină, adânc înfipt în pământ, care e și cerul arborilor, la energiile căruia au acces arborii, într-un fel unic. Poate si plantele pot face asta, dar având rădăcini mai firave, nu pot ajunge să cunoască acel element, cerul lor, (ne)cunoscut nouă, doar ca imagine de opus al cerului nostru. Din creierul- rădăcină urcă măduva spinării prin trunchiul arborilor. A noastră coboară, ca și cum și-ar căuta rădăcina, fără să poată ajunge la ea. Crengile care supraviețuiesc desfrunzirii sunt pline de orificii, închise iarna, dar care se deschid când apar brusc diferențe de temperatură: de la frig la un salt spre căldură. Și omul are orificii, dar noi nu înmugurim, nu înfrunzim, deși ne putem  regenera asemeni naturii și mai presus de ea. Dacă stau să mă gândesc mai bine și omul poate. Ne crește părul, ne cresc unghiile, femeia poate face copii. Nu se povestește oare că puterea lui Samson era în părul pe care nu și-l tăia, pentru că altfel și-ar fi pierdut puterea? Și astăzi, bărbații de religie Sikh nu-și taie părul: mugurii, frunzele, fructele.

Dar să mă întorc la orificiile arborilor, nevăzute cu ochiul liber, ca și cum ar fi găuri în timp și în  spațiul numit cer. Sunt extraordinare. Formează o sită la extremitățile arborilor, pe crengile care au supraviețuit morții ritualice, de iarnă. Spre deosebire de ale arborilor, orificiile noastre sunt pentru eliminat, cică toxine, deși eu nu cred în existența ‘toxinei’. Și aici, omul e un copac răsturnat, ca o imagine a noastră în oglindă.

Astăzi am asistat la un proces fiziologico-magic al pădurii din Dumbrava Sibiului. Deși nu era niciun nor pe cer, aparent din senin și fără motiv, începu ‘să plouă’ din crengile copacilor. M-am dumirit că nu era ploaie când am ieșit într-un luminiș al pădurii, unde nu mai plouă deloc. Aceea nu era ploaie, ci seva pământului dezghețat amestecată cu seva din rădăcini, venind ca o fântână arteziană prin trunchi, până la lumină. Un orgasm al pădurii, putem să-i zicem simfonie în crescendo, ca să fim artiști.

Să fi fost bufnița mare de 30 de cm care l-a așteptat pe T. ieri pe o cracă, aproape de cărare, un semn că pasărea nopții nu putea dormi în acea zi, la amiază, din pricina căldurii de care stăteau să se aprindă copacii, luați de toate apele?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Simfonia crescendo a pădurii”